Scenele pe care trebuie să le suporte, de trei ori pe zi, clienții unui hotel

Scenele pe care trebuie să le suporte, de trei ori pe zi, clienții unui hotel
Publicat: 23/04/2012, 19:38
Actualizat: 23/04/2012, 19:40

Nu puține sunt imaginile pe care diverși oameni le surprind la fereastra camerelor de hotel, după cum se poate vedea mai sus dintr-o fotografie recentă. Dar mult mai rare sunt situațiile în care clienții hotelurilor sunt puși în fața unor scene similare, desfășurate în afara clădirii. De pildă, o bancă aflată în fața unui hotel din Marea Britanie le oferă celor cazați acolo o priveliște mai puțin obișnuită, scrie Daily Mail.

Oaspeții Cley Hall Hotel care solicită o cameră cu vedere la râul din fața clădirii ar putea să vadă pe lângă asta și diverse cupluri de exhibiționiști care fac sex pe o bancă de pe trotuarul de vizavi. Iar acest lucru se întâmplă uneori chiar și de câte trei ori pe zi.

Obiectul de mobilier stradal face tradiție în Lincolnshire, numeroși tineri alegându-l ca pe locul ideal pentru o întâlnire pasională. Însă nu toată lumea este încântată de istoria care se scrie pe banca din fața hotelului.

„Este pentru prima oară când vizitez această zonă a țării, cu scopul de a petrece câteva zile liniștite alături de soția mea. Am auzit lucruri bune despre acest lanț hotelier, dar acum totul s-a transformat într-un coșmar. Am cerut o cameră cu vedere la râu, nu la mizeria asta care se întâmplă. Îmi pare rău pentru administratorul hotelului, pentru că nu este vina lui. Consiliul local trebuie să facă ceva cu banca asta”, a povestit mâhnit un oaspete de 67 de ani.

Scenele fierbinți de pe banca buclucașă se mai răresc ca frecvență pe timpul iernii. Însă atunci când dă căldura, totul se transformă într-un coșmar atât pentru clienții hotelului, cât și pentru proprietari. Aceștia și-au mutat locația în luna iulie a anului trecut, neștiind ce îi așteaptă.

„La noi stau oameni din toată lumea, din Olanda, America, Noua Zeelandă, iar scenele fiebinți din fața hotelului ne strică imaginea. Pe lângă sexul pe banca publică, mai avem probleme cu consumatorii de alcool, care petrec până la 3.00 noaptea, cu gunoaiele sau cu oamenii care urinează în râul”, a povestit mâhnit unul dintre proprietari.

În plus, a acesta a mai spus că în pofida sprijinului acordat de poliția locală, ei nu pot abuza de disponibilitatea autorităților, având în vedere că uneori partidele de sex au loc și de câte trei ori pe zi.

Rprezentanții primăriei au spus că vor discuta problema în consiliu și că vor lua în calcul relocarea băncii buclucașe.

Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Suma pare ireală! Câți lei primește salariu lunar o casieriță în Mega Image
FOTO. Dana Săvuică, imagini interzise cardiacilor, la 51 de ani! Cum arată în costum de...
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Raed Arafat, anunț cutremurător! Măsura dură care se ia în toate spitalele din România, după...
La ce bancă își ține banii Gigi Becali! Cum a fost surprins milionarul alături de...
Iohannis a făcut ANUNŢUL! Vor fi noi RESTRICŢII pentru români. 'Trebuie luate măsuri acum'
VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion
Premieră în modul de contestare a amenzilor de circulație. Se schimbă tot ce știai!
BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor
Previziuni sumbre ale unui epidemiolog: „Un milion de români se vor îmbolnăvi și 10.000 vor...
Am aflat câte clase are Cătălin Botezatu, de fapt. Îți vei schimba părerea despre el
O scrisoare de AMOR a excentricei regine Maria Antoaneta a DEZĂLUIT ceva INCREDIBIL după aproape...
Dan Negru, în pericol după scandalul cu Biserica. L-au ameninţat cu moartea
Se întâmplă cu pensionarii din România. Este un record şi fără precedent în statistici
IOHANNIS anunță că se vor lua MĂSURI DRASTICE: Suntem în al 12-lea CEAS!
Pompieri, chemați să salveze o femeie care atârna de o stâncă. Au rămas perplecși la...
Vestea ȘOC a momentului în România: A murit... Maria Ghiorghiu a făcut tristul anunț
DOLIU NAȚIONAL! A murit unul dintre cei mai mari artiști din România: Vreau să cred...
Florin Călinescu a rupt tăcerea, în sfârșit! „Cel mai nasol în viață este...”
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021