„Share Location”: Unde poți să te distrezi în weekendul 1-2 iunie

Redactor:
Narcis Rosioru
„Share Location" este rubrica de unde afli totul despre cele mai importante evenimente ale sfârșitului de săptămână astfel încât, dacă nu ți-ai făcut deja un program, să poți alege. Pentru orice idei și evenimente pe care nu le știm deja, ne poți scrie la [email protected]

– Opera Comică pentru Copii din Calea Giulești și-a făcut festival la care Vedete Citesc Povești. Artiști precum Felicia Filip, Marian Râlea, Paula Seling sau Cuzin Toma sunt așteptați în aceste zile dar și la finalul săptămânilor care urmează să îi cucerească pe cei mici cu modul de interpretare pe care îl aleg pentru textele dedicate celor mici.

– Bucureștenii care ajung în nordul orașului, pe la Romexpo, pot să vadă cum se bat editurile în oferte și sărbătoriri la Bookfest. Sunt așteptate peste un milion de volume în prezentarea celor în jur de 200 de edituri care și-au rezervat locul în pavilionul B2. Invitatul de onoare al manifestării este în acest an Marea Britanie, iar copiii au parte de programul lor separat la târg.

– Festivalul „Femei pe Mătăsari” scoate pe trotuar mesele cu povești de vineri până duminică pentru evenimentul care a ajuns la a noua ediție. „Închidem strada și deschidem drumul femeilor talentate, care se dăruiesc artei”, spun organizatorii.

– Brasov Heroes, cursa cu obstacole a comunității, este anunțată duminică, la Agrement Lacul Nouă. Nu mai puțin de 11 cauze sociale sunt anunțate pe site-ul fundației comunitare Brașov între mizele acestei ediții a manifestării.

– La Cluj-Napoca, a început vineri TIFF, Festivalul Internațional de Film Transilvania. Gala de deschidere a fost dedicată proiecției în premieră a celei de-a patra pelicule regizate de Tudor Giurgiu, „Parking”, ecranizarea unui cunoscut roman contemporan despre emigrația românească și poezie. Proiecțiile și evenimentele speciale continuă și în acest prim weekend al celei de-a 18-a ediții de festival.

– Timișorenii se întorc în timp dacă își petrec serile acestui weekend în spațiul Stadionului Dan Păltinișanu. Până duminică aici se întâmplă Diskoteka Festival și sunt anunțate recitaluri susținute de 50 de artiști printre care se numără Modern Talking, Ace of Base, CC Catch, Alphaville, Sandra, Nana, Haddaway sau East 17.

Acestea sunt distracțiile weekendului în care și cei mici, dar și cei mari au ce face. Dacă știți evenimente care nu ar trebui să lipsească din selecția noastră, nu vă abțineți și dați-ne de știre AICI! Un weekend relaxat să aveți!

Inchide