• Publicat:
  • Actualizat:
Magazin

STUDIU: Doi cercetători au aflat de ce zgâriatul tablei cu unghiile e aproape de nesuportat

Reacția de respingere a unuia dintre "cele mai chinuitoare zgomot din lume" are atât origini fizice, cât și psihice, cred experții.

Zgârierea tablei cu unghiile este un zgomot nesuportat de majoritatea persoanelor, fără însă a ști și explicația acestei reacții. Doi cercetători au descoperit de ce ne scoate din minți acest sunet deranjant, informează Daily Mail.

Michael Oehler de la Universitatea Macromedia și Comunicare din Köln și Christoph Reuter de la Universitatea din Viena au descoperit că auzul este traumatizat la zgâriatul tablei cu unghiile pentru că urechea umană îi amplifică. Experții susțin că parametri fonici ai sunetului menționat nu ating valori periculoase pentru organismul uman, urechea internă fiind cea care transformă acest stimul sonor într-unul irascibil. Reacția de respingere are atât origini fizice, cât și psihice, mai susțin experții.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au studiat comportamentul a două grupuri în timpul unor audiții. Primului grup i s-a spus că sunetul pe care-l aud o secțiune dintr-o „compoziție muzicală”, în timp ce celuilalt i s-a dezvăluit adevărata sursă a zgomotului, produs de zgâriatul tablei cu unghiile. După această etapă, voluntarii au fost rugați să evalueze în ce măsură erau iritați sau încântați de sunetul auzit, specialiștii monitorizându-le în acest timp tensiunea arterială și bătăile inimii.

Membrii celui de-al doilea grup care știau care este sursa zgomotului s-au declarat foarte iritați de sunet, în timp ce respondenții din primul grup s-au declarat mai puțin iritați, având convingerea că ceea ce au ascultat e chiar o parte dintr-o compoziție muzicale. Chiar dacă percepția a fost diferită, ambele grupuri au manifestat aceleași modificări fizice la auzul zgomotului: creșteri ale tensiunii arteriale și ale bătăilor inimii.

Inchide