STUDIU. Sărăcia prostește

STUDIU. Sărăcia prostește
Publicat: 30/08/2013, 17:43
Actualizat: 18/05/2015, 19:37

Eforturile depuse pentru a face față dificultăților materiale epuizează capacitățile mintale ale persoanelor sărace, care, de cele mai multe ori, nu mai au suficientă energie cognitivă pentru a-și dedica timpul formării profesionale și educării, potrivit unui studiu publicat în SUA, informează AFP.

Mobilizarea capacităților cerebrale pentru depășirea situațiilor stresante – de exemplu, asigurarea traiului familiei sau obținerea banilor pentru chirie – poate provoca o scădere de până la 13 puncte a coeficientului de inteligență, adică o scădere de 10% a mediei înregistrate în rândul populației.

O astfel de diminuare a capacităților mintale echivalează cu cea provocată de o noapte albă, precizează autorii studiului, publicat în revista Science.

„Pentru numeroase persoane sărace, aceste probleme devin atât de apăsătoare încât le este dificil să se concentreze asupra altor chestiuni, precum formarea profesională sau organizarea timpului”, spune Sendhil Mullainathan, profesor de economie la Universitatea Harvard, unul dintre principalii autori ai studiului.

„Acest lucru nu înseamnă că persoanele sărace sunt mai puțin inteligente decât celelalte, ci că sărăcia mobilizează mult din energia mintală”, a spus acesta. „Este similar unui computer care funcționează lent pentru că descarcă o înregistrare video prea lungă”, a mai spus acesta.

„Sărăcia este adesea văzută ca rezultatul unui eșec personal sau al unei consecințe a creșterii într-un mediu defavorabil, însă studiul nostru arată că lipsa de resurse financiare poate chiar afecta funcțiile cognitive”, a spus și Jiayingt Zhao, profesor de psihologie la British Columbia University (Canada).

La studiu au participat 400 de persoane alese aleatoriu într-un centru comercial din New Jersey, în 2010 și 2011, cu un venit mediu anual de 70.000 de dolari. Cel mai mic venit înregistrat în rândul participanților la studiu a fost de 20.000 de dolari pe an.

Subiecții au fost împărțiți în două grupuri – bogați și săraci – și supuși mai multor scenarii, de exemplu, necesitatea de a plăti o reparație mare la mașină (1.500 de dolari), dar și o factură mai mică (150 de dolari). În același timp, subiecții au fost supuși unor teste cognitive și privind autocontrolul.

Confruntați cu o problemă financiară care putea fi depășită, persoanele cu venituri modeste au avut la aceste teste rezultate comparabile cu cele ale subiecților mai bogați. Însă, atunci când problema financiară a devenit omniprezentă, persoanele sărace au înregistrat rezultate semnificativ mai proaste, cu o scădere de până la 13 puncte a coeficientului de inteligență.

Rezultatele acestui studiu ar putea avea implicații în domeniul politicilor sociale, provocând la găsirea unor soluții pentru problemele asociate sărăciei, fără a crește sumele alocate ajutoarelor financiare.

„În SUA, o mare provocare pentru familiile cu venituri modeste este de a găsi o creșă pentru copiii lor”, a dat un exemplu Eldar Shafir, profesor de psihologie la Universitatea Princeton, coautor al studiului. „Este o povară grea pusă asupra capacităților mintale, care, dacă ar fi înlăturată, ar permite acestor oameni să muncească și să-și crească nivelul de inteligență”, a mai spus acesta.

Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Câte clase are Mihai Petre, de fapt. Îți vei schimba radical părerea despre celebrul dansator
FOTO. Nepoata lui Petre Roman, apariție controversată în costum de baie!
Previne demența! Cele 10 porunci pentru un creier sănătos, potrivit unui neurochirurg
Poliția a dat verdictul în accidentul lui Gigi Becali! Lovitură grea pentru miliardar: Ionuț Luțu...
Sfinxul şi Babele sunt în judeţul Dâmboviţa. Prahova a pierdut în primă instanţă procesul ce...
Mașina care seamănă IZBITOR de mult cu Dacia a ajuns pe ALIBABA. Preț + FOTO
BANCUL ZILEI – O blondă dotată, pe plajă la nudiști, intră în vorbă cu doi...
Cercetătorii avertizează China asupra unui focar colosal de COVID dacă va adopta strategia SUA
Cununie-șoc în Iași. Cu cine s-a măritat Valentina, tânăra de 26 de ani din imagine
Cât de MARE trebuie să fie? Răspunsul care îi LINIȘTEȘTE pe mulți bărbați
Traficul paralizat în Constanța, din cauza repetițiilor pentru parada de 1 Decembrie!
Au fost prinși cu serialul „Squid Game” în Coreea de Nord. Ce a urmat e...
Carantină obligatorie pentru românii care se întorc din aceste ţări. Noua listă roşie. Se aplică...
Panică la nivel mondial! Nenorocirea care s-ar putea întâmpla pe 27 decembrie. S-a anunțat acum
Bătaie între două vedete TV din România. Totul s-a întâmplat la baie. Poliția și ambulanța...
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
În urmă cu 15 ani, dădea cu mopul într-un Lidl din Germania, iar acum conduce...