Un bărbat condamnat pentru AGRESIUNE domestică a fost acceptat într-un adăpost pentru femei. Care este motivul ȘOCANT

Un bărbat condamnat pentru AGRESIUNE domestică a fost acceptat într-un adăpost pentru femei. Care este motivul ȘOCANT
Publicat: 08/04/2019, 14:35

Bărbații care se identifică cu sexul feminin sunt acceptați în adăposturile sau refugiile pentru femeile abuzate sexual sau victime ale agresiunilor sexuale, chiar dacă nu au făcut operație de schimbare de sex.

Unul dintre cele mai șocante cazuri de acest fel este cel al unui fost condamnat la închisoare pentru agresiune domestică deoarece a amenințat-o cu moartea pe mama copilului său. Unul dintre mesajele trimis acesteia conținea o poză cu un cadavru.

Ulterior, după eliberarea din închisoare, bărbatul a început să se identifice drept femeie și să se îmbrace potrivit genului.

Se pare că, în ciuda faptului că cei de la adăpostul pentru femei din Londra știau de condamnarea lui Mark Addies, în vârstă de 44 de ani, i-au permis să facă vizite aproape zilnice.

Potrivit unui martor de la adăpostul St.Mungo, bărbatul, care se identifică acum cu numele de Melissa, a arătat un comportament violent față de femeile cazate acolo, chiar în acest weekend. Însă cei de la organizația de caritate au refuzat să facă declarații referitoare la acest incident.

Foto: Captură The Sun

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Meteorologii Accuweather anunță precipitații și temperaturi scăzute: Prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 24 aprilie...
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Anxietatea și depresia, provocate de un obicei banal. Poate fi evitat zilnic
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu