Această tânără a fost concediată pentru că era pea sexy. Unde lucra

Această tânără a fost concediată pentru că era pea sexy. Unde lucra

O tânără stewardesă a fost concediată de Turkish Airlines, după ce șefii companiei aeriene au aflat că aceasta lucra și ca model.

Zuhal Sengul a rămas fără loc de muncă din cauza fotografiilor și spoturilor publicitare în care apăruse, și care ar fi fost „prea sexy”, scrie The Mirror.

FOTO: Facebook//Zuhal Sengul

Președintele companiei a recunoscut că decizia a venit în contextul în care Turcia este o „presată” să țină cont de legile Islamului.

Nu este însă prima dată când Turkish Airlines impune reguli stricte angajatelor sale. Începând de anul trecut, stewardeselor le este interzis să se dea cu ruj sau să se machieze în culori puternice.

„Toate aceste reguli sunt în conformitate cu dorința managementului Turkish Airlines de a se raporta la anumite credințe politice și ideologice”, a explicat Atilay Aycin, un reprezentant al companiei.

FOTO: Facebook//Zuhal Sengul

Pe de altă parte, directorul executiv al companiei aeriene a negat toate aceste informații: „Cât privește rujul, noi nu avem nicio problemă cu asta, însă managerii au impus un regulament fără să ne întrebe, iar acesta a devenit public și s-a făcut multă vâlvă”, a explicat Temel Kotil.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
”Fratele meu s-a stins din viață la 34 de ani, din cauza depresiei” Drama care...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se prefac angajați bancari