A PATRA ZI DE PROTESTE. 113 protestatari au fost REȚINUȚI și duși cu duba la Poliție

Publicat: 23/04/2012, 19:35

Peste 1.200 de persoane s-au strâns în Piața Universității din București. Peste 50 de persoane au fost reținute, dintre care trei aveau cuțite, iar unul deținea un pistol cu bile. Unii protestatari din București au aruncat un petarde. Jandarmii au organizat filtre la ieșirile de la metrou, legitimându-i și percheziționându-i pe protestatarii suspecți. La Brașov, Sibiu, Arad, Timișoara, Petroșani, Cluj, Constanța, Târgu Mureș protestele s-au încheiat. La nivel național, au protestat 7.900 de oameni.

CE N-AI VĂZUT ÎN CEA DE-A PATRA ZI DE PROTESTE. VIDEO EXCLUSIV GÂNDUL


UPDATE 01:30 Șase protestatari din Capitală au fost duși la spitale, printre care și o tânără care a consumat etnobotanice, iar alți zece au primit îngrijiri la Universitate, cinci tineri având probleme oftalmologice după ce un manifestant a folosit un spray cu piper.

Serviciul de Ambulanță București – Ilfov (SABI) a fost solicitat în Piața Universității până la ora 23.30 pentru șase cazuri. Este vorba despre o tânără de 15 ani căreia i s-a făcut rău și a fost transportată la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu, o persoană cu dureri abdominale, dusă la Spitalul Universitar de Urgență București, un caz de traumatism cranian și două de leșin, care au primit îngrijiri în Piața Universității, precum și o tânără care consumase etnobotanice și care a fost dusă la Spitalul de Urgență Floreasca, a declarat agenției Mediafax managerul SABI, doctorul Alis Grasu.

De asemenea, echipajele SMURD București au intervenit în trei cazuri de leșin și un astm bronșic, cei trei fiind transportați la SUUB. Medicii au fost solicitați și pentru un bărbat căruia i s-a făcut rău, dar acesta consumase băuturi alcoolice.

După orele 23.00, SMURD a fost solicitat pentru cinci persoane, care au avut nevoie îngrijiri medicale după ce un protestatar a folosit un spray cu piper, multe persoane acuzând suferințe oftalmologice.

UPDATE 00:07 113 reținuți în Capitală

UPDATE 00:00 Protestul desfășurat la Târgu Mureș s-a încheiat în jurul orei 23.00, după cinci ore în care peste o mie de persoane au mărșăluit pe străzile municipiului, scandând lozinci antiguvernamentale și antiprezidențiale.

UPDATE 23:57 Mitingul de la Piața Universității este aproape de final. În zonă mai sunt 200 de protestatari.

UPDATE 23:56 Un adolescent de 17 ani care a participat, luni seară, la protestul de la Pitești a fost reținut după ce polițiștii au stabilit, în urma audierilor, că el l-a lovit pe ofițerul de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș.

UPDATE 23:50 Pe Splaiul Independenței, gunoiului dintr-o mașină de la salubritate i s-a dat foc, care a fost însă stins înaintea de venirea pompierilor.

UPDATE 23:33 PROTESTE LA BRAȘOV. Cum au votat consilierii PNL și PSD „Proclamația” de la Brașov” pentru suspendarea lui Băsescu

UPDATE 23:29 Un grup mare dintre protestatarii de la Universitate care au plecat au fost blocați să ajungă în Piața Unirii, în dreptul magazinului Cocor și au fost urcați în microbuzele Jandarmeriei. Cei care au reușit să scape din încercuire sunt urmăriți de jandarmi și de polițiștii de la Intervenție Rapidă pe străzile din Centrul Vechi, zonă care a fost izolată de forțele de ordine.

UPDATE 23:24 Protestul de la Constanța s-a încheiat după aproape opt ore. La un moment dat mai mulți manifestanți au aruncat cu petarde și au aprins torțe, fără însă ca vreo persoană să fie rănită. Manifestanții au spus că vor relua mitingul marți, în jurul orei 14.00.

UPDATE 23:19 Un grup de aproximativ 200 tineri se îndreaptă spre Piața Unirii. Este vorba despre cei care au plecat din zona fântânii din fața Facultății de Arhitectură și care au scandat pe parcursul protestului „România, România!”, bătând din palme, exact ca pe stadion.

UPDATE 23:18 73 de protestatari au fost reținuți

UPDATE 23:12 Grupul cel mai vocal din Piața Universității a părăsit brusc zona de la fântână. În zonă au mai rămas câteva zeci de studenți.

UPDATE 23:09 Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale în zona Facultății de Geografie. Ei au fost preluați de o ambulanță SMURD. În zonă s-au folosit gaze lacrimogene.

UPDATE 22:58 Protestul din Petroșani, la care au participat peste 700 de persoane, s-a încheiat în fața Casei de Cultură din municipiu, fără incidente, manifestanții declarând că se vor întoarce marți, la ora 19.00

UPDATE 22:56 PROTESTE LA TÂRGOVIȘTE. „Băse, nu uita, va veni și ziua ta!”. VIDEO

UPDATE 22:51 La nivel național, luni, au protestat 7.900 de persoane, dintre care peste 900 în Capitală, 29 de proteste sunt în desfășurare, iar alte zece au fost finalizate.

UPDATE 22:50 Protestul de Cluj-Napoca, s-a încheiat în jurul orei 22.00, fără incidente, după ce manifestanții au mărșăluit prin centrul municipiului, blocând traficul rutier.

UPDATE 22:38 La Pitești, sașe protestatari violenți au fost duși la poliție pentru a fi legitimați.

UPDATE 22:37 54 de protestatari au fost reținuți în București. Aceștia au fost duși la secții de poliție din Capitală, după ce asupra lor au fost găsite cuțite, bastoane telescopice, droguri, lanțuri și pietre, un bărbat oprit în zona Spitalului Colțea fiind găsit cu un pistol cu bile.

UPDATE 22:24 În bagajul unui tânăr, jandarmii au găsit o cască, o mască de gaze, un briceag, un pachet de vată, feșe medicale și mai multe produse farmaceutice, el spunând că vrea să fie pregătit să acorde primul ajutor în cazul în care conflictul escaladează. Tânărul a fost percheziționat și legitimat de jandarmi la un filtru făcut în apropierea Hotelului Intercontinental.

UPDATE 22:21 Unii protestatari au găsit soluția pentru România și o afișează pe o pancartă: „Monarhia salvează România”.

UPDATE 22:14 Protestatarii scandează „Băsescu la pușcărie!” și afișează pancarte pe care scrie: „Ajunge!”.

UPDATE 22:13 Protestul de la Timișoara, la care au participat aproximativ 400 de persoane, s-a încheiat, după aproape opt ore, fără să fie înregistrate incidente, manifestanții susținând că vor continua mitingurile și în zilele următoare.

UPDATE 22:10 Protestul organizat în Piața Revoluției din Arad s-a încheiat după trei ore, manifestanții afirmând însă că vor reveni în stradă marți, în timp ce pentru ziua de miercuri a fost autorizată desfășurarea unui miting.

UPDATE 21:58 Adrian Sobaru, cameramanul TVR care s-a aruncat de la balcon în Parlament, se află la protestele din Piața Universității. „Mi s-a părut normal să apărăm un om care a lăsat ceva în urmă. Raed Arafat e un reper moral, chiar dacă nu e român, e mai român ca toți românii. E bine că românii vor să fie uniți, dar trebuie să fie pașnici”

UPDATE 21:45 O mașină parcată pe strada Constantin Mille, din apropierea Pieței Universității, a ars în întregime, incendiul fiind sesizat la 112 de un bărbat care trecea prin zonă. Este vorba de un Oltcit, acoperit cu o prelată, care era parcat lângă o clădire dezafectată. În acest moment, nu se știe cauza izbucnirii incendiului. Pompierii încă mai încearcă să stingă flăcările.

UPDATE 21:39 Protestul de la Sibiu s-a încheiat

UPDATE 21:37 Aproape 200 de studenți au ajuns la Universitate. Unii dintre ei se urcă pe barăci, îmbrăcați în steaguri ale României, și scandează: „Ieși afară, javră ordinară”.

UPDATE 21:16 Numărul protestatarilor din Piața Universității a ajuns la 1.200-1.300 de persoane. Aproximativ 300 de studenți de la Drept, Politehnică, Agronomie și Filozofie se află în zona Operei și se întreaptă spre Universitate.

UPDATE 21:22 Un bărbat care a participat la mitingul de la Ploiești a fost prins cu două cocteiluri Molotov, el fiind controlat de jandarmi după ce a aruncat cu un șurub din mulțime spre forțele de ordine. Protestatarul a spus că a primit șurubul și cocteilurile de la o persoană necunoscută din București. Bărbatul în vârstă de 52 de ani participa la mitingul de protest care a avut loc, luni seară, la Ploiești, fiind cotrolat de jandarmi după ce din mulțime a fost aruncat un șurub. La controlul corporal asupra bărbatului au fost găsite alte 12 șuruburi și două cocteiluri Molotov.

UPDATE 21:05 Numărul participanților la marșul de protest de la Cluj-Napoca depășește o mie de persoane, iar din cauza manifestației traficul rutier este blocat pe un bulevard din centrul orașului. Protestatarii au ajuns în fața Prefecturii Cluj, unde s-au oprit și au început să scandeze „Jos Băsescu”, „Ieși afară, javră ordinară”, „Hoții, hoții”.

UPDATE 21:03 Pumnii lor minte nu are

UPDATE 20:59 Cinci persoane au primit îngrijiri medicale la Universitate, două fiind transportate la spital

UPDATE 20:50 Manifestanții din Piața Unirii din Cluj-Napoca, al căror număr a ajuns la aproximativ 600, au plecat într-un marș prin centrul municipiului Cluj-Napoca, scandând lozinci antiguvernamentale și antiprezidențiale și având pancarte cu mesaje precum „PDL și USL, aceeași mizerie”.

UPDATE 20:45 Harta PROTESTELOR din ROMÂNIA: Unde au fost cei mai mulți participanți la proteste și cum s-au mobilizat

UPDATE 20:38 32 de protestatari din București au fost reținuți. Trei dintre aceștia erau înarmați cu cuțite.

UPDATE 20:25 Numărul persoanelor care protestează la Sibiu a ajuns la aproximativ 1.800, participanții scandând și numele regelui Mihai, în timp ce au străbătut jumătate din traseul stabilit pentru marș. Un protestatar a fost lovit în cap de un ghiveci căzut de la un balcon și necesită îngrijiri medicale.

UPDATE 20:24 Un protestatar din București a fost prins cu un cuțit și un baston telescopic asupra sa și a fost reținut de jandarmi.

UPDATE 20:22 Incidente la Pitești. Un jandarm a fost lovit cu pumnii și cu picioarele de doi protestatari, care au fost reținuți. Aceștia au încercat să spargă un chioșc de ziare.

UPDATE 20:09 Nouă persoane din București au fost conduse la secția de poliție pentru că aveau materiale pirotehnice, asupra uneia dintre ele fiind găsite și substanțe interzise.

UPDATE 20:02 Unii protestatari au aruncat cu petarde pe trotuarul din zona Teatrului Național, Jandarmeria intervenind cu două grupe a câte 20 de jandarmi. Jandarmii sunt echipați cu căști de protecție și tuburi cu gaze. Ei au intervenit pentru a identifica persoanele care au aruncat cu petarde. Mulțimea a început să scandeze frenetic lozinci anti-Jandarmerie și anti- Băsescu. Jandarmii au organizat filtre la gurile de ieșire de la metrou Universitate și verifică persoanele care ar putea avea asupra lor materiale pirotehnice, arme albe sau alte obiecte contondente. Grupuri de câte cinci jandarmi verifică fiecare ieșire de la metroul de la Universitate.

UPDATE 19:28. Mitingul de la Brașov s-a încheiat în jurul orei 19:15. În zonă au mai rămas câțiva suporteri ai echipei FC Brașov, care au aprins și o fumigenă, și jandarmii. Protestele vor continua și mânie, începând cu ora 16:00.

UPDATE 19:11 La Timișoara protestează 150 de persoane chiar dacă autorizația dată de primărie a expirat la ora 17.00.

UPDATE 19:08 The Economist: „După 20 de ani în care „mămăliga nu a explodat”, românii dau „bătălia de la București”

UPDATE 19.05 Aproximativ 1.200 de oameni au ieșit în stradă la Sibiu și cer demisia președintelui.

UPDATE 18:49 La Brașov, Consiliul Județean a votat „Proclamația de le Brașov”, care conține 10 puncte. Prin intermediul acestei proclamații se cere, printre altele, demiterea guvernului Boc, suspendarea președintelui și constituirea unui guvern de uniune națională. În piață mai sunt aproximativ 300 de protestatari și 50 de membri ai galeriei echipei de fotbal FC Brașov.

UPDATE 18:44 Grupurile de jandarmi din București care patrulează printre protestatari îi legitimează pe tinerii cu vârste cuprinse între16 și 24 de ani.

UPDATE 18:29 Circa 700 de persoane participă la o manifestație care are loc în Piața Revoluției din Arad, scandând împotriva președintelui Traian Băsescu, a Guvernului și a administrației locale, condusă de PDL.

UPDATE 18:26. Aproximativ 500 de persoane protestează în Piața Unirii din Focșani, scandând „Jos Băsescu”, „Jos guvernul Boc” sau „Arafat român adevărat”.

UPDATE 18:22. Numărul jandarmilor a crescut și sunt la fel de numeroși ca duminică seară, dar mult mai bine echipați. În piață a venit și fostul primar al Capitalei Viorel Lis.

UPDATE 18:08 Ce crede Traian Băsescu despre PROTESTELE DIN BUCUREȘTI și țară

UPDATE 18:01 Aproape 900 de protestatari sunt în Piața Universității. Grupuri de 4-5 jandarmi patrulează printre protestatari, iar unii sunt percheziționați și controlați în genți.

UPDATE 17:42. Unii protestatari din Brașov au dat foc unor poze cu Traian Băsescu. Cei aproape 1.000 de oameni care se află în piață au pornit spre Prefectură, unde la ora 18:00 este programată o sedință a Consiliului Județean. Ajunși acolo, au început să strige „Ieși afară, javră ordinară!”, în interiorul clădirii aflându-se cosilierii convocați de Aristotel Căncescu. Maior a cerut ca aceștia să se alăture protestului, iar Căncescu a invitat o delegație la negocieri.

UPDATE 17:33 Aproape 700 de protestatari sunt în Piața Universității. Oamenii strigă „Grevă generală!”. Jandarmii patrulează în zona ieșirilor de la metrou, iar vigilența pare mai sporită față de ziua de ieri. Sunt mai mulți polițiști decât jandarmi, iar pe carosabil sunt doar câțiva jandarmi.

UPDATE 17:29 IMAGINEA PROTESTULUI DIN BUCUREȘTI prin obiectivul unui fotograf

UPDATE 17:26. În Piața Sfatului sunt aproape 300 de protestatari, iar numărul lor este în creștere. Printre ei se află și un grup de PSD-iști condus de Cătălin Leonte, candidatul USL la funcția de primar al Brașovului. Protestatarilor urmează să li se alăture 40 de membri ai galeriei echipei de fotbal FC Brașov. Oamenii scandează „Ieși afară, javră ordinară!”, „Jos guvernul!”.

UPDATE 17:12 La Brașov, 150 de persoane protestează în Piața Sfatului. Majoritatea sunt revoluționari conduși de Dorin Lăzăr Maior. Există și un grup de liberali ăn fruntea cărora de află Adrian Atomei. Oamenii scandează „Jos, Băsescu!”, „Jos, tiranul!”

UPDATE 17:04 Aproximativ 300 de oameni protestează în Piața Universității, peste 80% dintre aceștia fiind pensionari și revoluționari.

UPDATE 16:59 Circa 50 de persoane protestează și la Constanța.

UPDATE 16:44 Peste 100 de persoane protestează la Deva.

UPDATE 16:27 Liderii PDL au încercat să găsească o soluție pentru criza de imagine în care este partidul din cauza protestelor din ultimele zile, luând în calcul o posibilă remaniere. În acest timp, Elena Udrea și Roberta Anastase negociau cu un grup de revoluționari.

UPDATE 16:15. Între 250 și 300 de persoane se află în Piața Universității

UPDATE 15:50 500 de studenți sunt așteptați la protest

UPDATE 15:44 Aproximativ 70 de persoane protestează în Piața Victoriei din Timișoara, iar 30, la Galați, unde s-a obținut autorizarea organizării de proteste pe tot parcursul săptămânii.

UPDATE 15:29 Aproximativ 200 de oameni sunt în Piața Universității. Protestatarii au început să se adune în jurul orei 14.00, ca și în zilele anterioare. Tot ca atunci, majoritatea sunt vârstnici. Oamenii sunt în fața Teatrului Național și protestează pașnic, scandând lozinci antiprezidențiale. În zonă sunt și câteva dube de jandarmi.

UPDATE: 15:13 Ladislau Ritli a declarat că așteaptă un telefon de la Raed Arafat pentru a colabora cu Ministrul Sănătății.

UPDATE 15:01. VIDEO. Cum au fost devastate magazinele din centrul Capitalei

UPDATE 14:57 Victor Ponta a declarat că varianta unui miting a fost discutată la nivelul conducerii USL, dar că trebuie să fie atenți pentru a nu fi acuzați de violență.

UPDATE 14:04. Ministrul de Interne, Traian Igaș, a declarat că a cerut șefilor de arme o mai mare implicare și o mai mare fermitate. „Doar mitingul de la Iași a fost autorizat, celelalte nu. Nu putem lăsa ca un număr restrâns de oameni să bulverseze situația la nivel național. Suntem pregătiți să intervenim”, a spus Igaș în cadrul unei conferințe de presă. Ministrul a precizat că acei care vor să manifeste trebuie să obțină o autorizație în acest sens. Trei persoane au fost arestate în urma violențelor de duminică seară, potrivit șefului Poliției Române, Liviu Popa, care a prezentat un bilanț complet al evenimentelor de ieri.

UPDATE 13:51 Aproximativ 100 de oameni s-au strâns în Piața Universității. Forțele de ordine sunt mobilizate.

UPDATE 13:49 Conducerea PNL a fost mandatată să discute în USL organizarea unui „amplu miting” în București în zilele următoare. De asemenea, PNL a cerut demisia imediată a Guvernului.

UPDATE 13:19 PNL cere Parchetului General să declanșeze urmărirea penală împotriva huliganilor și vandalilor.

UPDATE 12:16 Prima conferință a premierului Boc de la izbucnirea protestelor. „Coaliția a solicitat clar și explicit să protejeze cetățeanul, indiferent unde se află. Legea se respectă, nu se negociază. Dialogul este singura cale de rezolvare a conflictelor. Înțeleg greutățile prin care trec românii. Știm că suntem într-o criză care este mult mai aspră în Europa, că am luat măsuri care nu au fost pe placul oamenilor, dar vreau să le mulțumesc că am reușit să evităm colapsul și să ajungem la stabilitate economică, care nu se regăsește încă în buzunarele oamenilor”. Acesta a precizat că nu există risc de neplată a obligațiilor sociale pe care le are statul. „Violențele ne fac însă mult rău. Compromit stabilitatea economică și imaginea României la nivel internațional”. Niciun fel de violență stradală nu este tolerată, orice protest pașnic este legitim, a mai spus Boc. Proiectul legii sănătății va fi reanalizat de o echipă de specialiști și redactat din nou. Premierul a spus că Raed Arafat este binevenit în minister, dacă va dori să se întoarcă sau să participe la elaborarea legii sănătății, răspunzând la o întrebare venită din partea presei.

UPDATE 12:08 Oprescu a declarat că dacă va exista o cerere de protest pentru luni, o va aproba.

UPDATE 12:00. Ministrul de Interne va face o declarație la ora 14:00.

UPDATE 11:35 Jandarmeria a identificat aproximativ 20 de persoane care fac parte din galeriile echipelor de fotbal, care mai au antecedente. Dintre aceștia 7-8 sunt din galeria Petrolului, a declarat Aurel Moise.

UPDATE 11:34 Premierul Emil Boc i-a cerut ministrului de Interne să dispună măsuri împotriva persoanelor care vor mai comite acte de violență în timpul protestelor, mai ales că evenimentele violente „afectează inclusiv imaginea externă a țării”, au arătat sursele. Prim-ministrul va face declarații la ora 12.00.

Un chioșc vandalizat în timpul protestelor violente ce au avut loc duminica noapte, in Piata Unirii din Bucuresti, luni, 16 ianuarie 2012. FOTO: RĂZVAN LUPICA//MEDIAFAX

UPDATE: 11:12 Jandarmii au intervenit numai când au fost agresați. Zece jandarmi au necesitat îngrijiri medicale, iar doi sunt încă internați. În cadrul acțiunilor de duminică seară nu s-au folosit arme cu gloanțe de cauciuc, a declarat Florin Hulea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei. La nivel național, duminică au manifestat 8,700 de persoane și peste 2.000 de jandarmi au asigurat paza, potrivit lui Aurel Moise, șeful Direcției Ordine Publică din cadrul Jandarmeriei Române. La nivelul Capitalei, au fost reținute 247 de persoane și duse la secțiile de poliție, iar altor 36 li s-au întocmit dosare penale pentru distrugere, ultraj și port arme albe în locuri publice. „La ora actuală avem 283 de persoane reținute, dar cifra nu este definitivă”, a mai spus Moise. Acesta a precizat că prin persoanele recalcitrante a fost identificat un grup dintre suporterii echipei de fotbal Petrolul, cunoscuți sub numele de „Lupii Galbeni”.

UPDATE 10:54 Ministrul Sănătății, Ladislau Ritli, dar și cel de Interne, Traian Igaș, au venit la Palatul Victoria, unde liderii coaliției s-au reunit în ședință pentru a discuta despre noul proiect de lege privind sănătatea și protestele din ultimele zile din mai multe orașe.

UPDATE 10:49 Bilanțul distrugerilor: semafoare deteriorate, sedii de bănci și bancomate vandalizate, 400 de metri liniari de garduri de delimitare și șapte semne de circulație distruse, intrarea în pasajul Dimitrie Cantemir, de asemenea, distrusă. Opt stații RATB: două de la magazinul Unirii, două de la Hanul lui Manuc și patru din stația Sf. Gheorghe. A fost distrus și pavajul scărilor Teatrului Național București, locul cel mai violent al manifestărilor de sâmbătă și duminică, dar și cel din zona Facultății de Arhitenctură Ioan Mincu și din Centrul Istoric. Cincisprezece stâlpi de iluminat au fost distruși și șase semafoare.

Magazin Vodafone, situat pe bulevardul Corneliu Coposu, distrus de protestari. FOTO: RĂZVAN LUPICA//MEDIAFAX

UPDATE 10:35 Serviciul de Ambulanță al Muncipiului București și SMURD au acordat duminică seară, în Capitală, 59 de consultații pe durata protestului, 26 de persoane fiind duse la spital, iar doi jandarmi și un civil au rămas internați. Unul dintre jandarmi este internat la Spitalul de Urgență Florească în clinica de chirurgie plastică cu traumatism cranio-cerebral și traumatism facial, iar al doilea a fost transferat de la Spitalul Universitar de Urgență la Spitalul de ORL Panduri, pentru o fractură de piramidă nazală și o plagă care a fost suturată. Protestatarul care a rămas internat este la Spitalul Floreasca, el având fracturi la gambă dreaptă.

UPDATE 10:11 Protestele care se desfășoară de patru zile în România nu dau nici un semn că s-ar încheia, scrie presa internațională, notând că manifestația de duminică seara de la București a degenerat, fiind înregistrate incidente violente soldate cu răniți.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a convocat comandament de urgență, luni, de la 9.00, pentru a evalua pagubele în urma protestelor și a dispune măsurile care se impun.

Pietre adunate pe marginea drumului în apropierea Pieței Unirii, în urma protestelor violente ce au avut loc duminica noapte FOTO: RĂZVAN LUPICA//MEDIAFAX

Geamul unei unități de schimb valutar a fost spart în timpul protestelor violente ce au avut loc duminica noapte, in Piata Unirii din Bucuresti, luni, 16 ianuarie 2012. FOTO: RĂZVAN LUPICA//MEDIAFAX

Magazin Vodafone, situat pe bulevardul Corneliu Coposu, distrus de protestari. FOTO: RĂZVAN LUPICA//MEDIAFAX

Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment...
De ce a rupt-o Pepe cu Antena 1, de fapt: 'Mi s-a propus să ❗️'
FOTO. Andreea Raicu, sumă exorbitantă pentru a poza în Playboy! Cum arată vedeta acum în...
Cum arată Raluca Bădulescu după ce a slăbit 70 de kilograme. Dieta care o ajută...
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
Cristina, fosta soție a lui Bănel Nicoliță, dezvăluiri despre fuga fostului fotbalist în SUA. Ce...
Ce trebuie să faci dacă scapi telefonul în apă. Urmează neapărat acești pași și îl...
Record la vaccinare: Peste 93.000 de români s-au vaccinat cu prima doză în ultimele 24...
Care a fost cea mai furată mașină în 2020? Este incredibil că nu e un...
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Judecătorii au lăsat în libertate un bărbat care a încercat să sărute forțat femeie. „Un...
ȘOCANT! Plin de datorii, Bănel Nicoliță a fugit din țară, de teama cămătarilor
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să...
Secretul ULUITOR al cartofilor prăjiți! Trebuie să faci UN SINGUR LUCRU înainte să-i pui în...
Tranzacție uriașă între România și SUA. S-au cumpărat gazele din Marea Neagră
Cristinel DRAGOMIR s-a SUSPENDAT din funcția pe care o deține în Primăria Constanța
Secretul din spatele succesului „Așii Amanetului”. Ce avere avea „Bătrânul” înainte să moară
Este sărbătoare mare azi în calendarul ortodox. Ce NU ai voie să faci de Sf....
Se rupe Uniunea Europeană?! Profeţie cruntă la nivel înalt: UE îşi joacă ultima carte
NOUL VIURSU pune pe jar sistemul medical! Pacienții ajung în stare critică la spital. E...
Ţara din Europa care caută cu disperare angajaţi şi nu găseşte. Salariile sunt uriaşe
Cum se intră în magazinele Lidl, din 25 octombrie. Ce trebuie să ştie clienţii