ACCIDENT LUJERULUI. Circulația tramvaielor de pe linia 41 a fost reluată pe ambele sensuri, după aproape șapte ore

ACCIDENT LUJERULUI. Circulația tramvaielor de pe linia 41 a fost reluată pe ambele sensuri, după aproape șapte ore
Publicat: 10/05/2012, 14:51
Actualizat: 10/05/2012, 16:00

Circulația tramvaielor de pe linia 41 a fost reluată în jurul orei 13.30, pe ambele sensuri, după aproape șapte ore de la producerea accidentului din Pasajul Lujerului, în care au fost implicate trei tramvaie și peste 70 de persoane au fost rănite.

Regia Autonomă de Transport București a anunțat că circulatia tramvaielor de pe linia 41 a fost deblocată la ora 13.15.

Tramvaiele liniei 41 circulă atât pe sensul spre Ghencea, cât și spre Piața Presei.

Accidentul din Pasajul Lujerului s-a produs la ora 7.25, pe sensul spre Piața Presei, fiind implicate trei tramvaie de pe linia 41, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport București, Brândușa Raeceanu.

Primul tramvai implicat în accident a rămas defect pe linie, cel de-al doilea a oprit, însă al treilea vagon nu a mai reușit să oprească la timp și a lovit cele două tramvaie din față oprite pe linie. În urma impactului, cel de-al doilea și cel de-al treilea tramvai au deraiat.

Tramvaiele implicate în accidentul de la Lujerului au fost repuse pe linii și scoase din pasaj, polițiștii urmând să verifice șinele de tramvai pentru a vedea dacă există urme de frânare, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Rutiere, Daniel Piștea.

O defecțiune tehnică a tramvaiului este prima ipoteză luată în cazul în cazul accidentului din Pasajul Lujerului, în urma căruia au fost răniți peste 50 de pasageri, dintre care 37 au fost duși la spitale cu ambulanțele SMURD.

Primele două tramvaie implicate în accidentul din Pasajul Lujerului aveau reviziile făcute în aprilie și mai, iar al treilea, care nu a mai reușit să oprească la timp și a lovit cele două tramvaie de pe linie, fusese verificat marți, revizia tehnică arătând că toate sistemele sunt funcționale.

„Conform verificărilor făcute până acum, toate cele trei tramvaie implicate în accident au trecut în ultimii ani prin procese de modernizare. Cel de-al treilea tramvai, care nu a putut opri la timp, producând accidentul, a avut ultima reparație generală acum patru ani, iar în urma cu două zile, revizia tehnica de gradul 2 a indicat faptul că toate sistemele erau funcționale”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei.

Potrivit municipalității, primul tramvai implicat în accident, care a rămas defect pe linie, este fabricat în 1997, a fost modernizat în 2004, iar cea mai recentă revizie RT1 a fost făcută în 30 aprilie 2012, având „CIZ în data de 09/10.05.2012”.

Al doilea tramvai, care a reușit să oprească la timp, este fabricat în 1980, modernizat în 2002, iar cea mai recentă revizie RT1 este din 4 mai 2012, având „reparație în URAC în 02.04.2012 + CIZ în data de 09/10.05.2012”, a precizat municipalitatea.

Cel de-al treilea tramvai, care nu a mai reușit să oprească la timp și a lovit cele două tramvaie aflate pe linie, este fabricat în 1999, modernizat în 2004, iar ultima revizie RT2 a fost făcută marți, 8 mai, având „CIZ în data de 09/10.5.2012”, potrivit sursei citate.

Revizia RT1 se efectuează la 5.000 de kilometri, revizia RT2 se face la 20.000 de kilometri, iar CIZ reprezintă reviziile care au loc zilnic, la retragere, a precizat Primăria Capitalei.

Primarul Sorin Oprescu a cerut, joi, ca o comisie de anchetă formată din reprezentanți ai municipalități și ai RATB să verifice dacă au fost respectate normele de reparații și întreținere a tramvaielor implicate în accidentul din Pasajul Lujerului și regulamentul de instruire periodică a vatmanilor.

Edilul șef a solicitat înființarea unei comisii de anchetă, care urmează să determine cauzele accidentului produs joi dimineață, în Pasajul Lujerului, pe linia tramvaiului 41.

Un număr de 37 de persoane rănite în urma accidentului din Pasajul Lujerului au fost duse la spital de echipaje SMURD, iar altele au mers singure la unitățile sanitare, a declarat pentru MEDIAFAX coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița.

Inspecția Muncii face cercetări în cazul accidentului din Pasajul Lujerului, considerat accident colectiv de muncă, deoarece vatmanii erau în timpul programului și majoritatea pasagerilor mergeau la locul de muncă, a declarat pentru MEDIAFAX șeful IM, Nicolae Dantes Bratu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui...
A pierdut la Marriott banii de la cămătari și... De ce a cedat Mititelu Jr.?!...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc!...
Declarațiile SFÂȘIETOARE ale unei vedete: de ce nu a devenit mamă până acum!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Alertă! Cutremur de 6.3 grade pe scara Richter! Unde s-a produs și ce magnitudine a...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Obligație pentru români. Plata impusă de stat de care nu pot scăpa: E pentru nimic
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
EL e ucigașul Ana-Mariei?! Gravida, găsită îngropată în pădure! Dezvăluiri de ultimă oră
De ce crede Patrick despre Ștefan că este un pârâcios. Rebecca și Roberta au ajuns...
Primele declarații ale Ancăi Dumitra despre sarcină. Actrița nu își mai încape în piele de...
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?