ACCIDENT TRAMVAI LUJERULUI. Parchetul: Vatmanul celui de-al treilea tramvai a provocat accidentul

ACCIDENT TRAMVAI LUJERULUI. Parchetul: Vatmanul celui de-al treilea tramvai a provocat accidentul
Publicat: 10/05/2012, 17:18
Actualizat: 05/07/2013, 15:04

Cei trei vatmani implicați în accidentul de tramvai din pasajul bucureștean Lujerului se află la sediul Brigăzii Rutiere și urmează să fie audiați, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvant al Brigăzii Rutiere, Andrei Codău.

Din primele cercetări, accidentul în care au fost implicate trei tramvaie a fost provocat de vatmanul care conducea al treilea vehicul, aflat în spatele celorlalte două, după cum reiese dintr-un comunicat remis MEDIAFAX de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).

„În cursul zilei de astăzi (joi – n.r.), urmează audierea manipulantului celui de-al treilea tramvai care ar fi provocat, așa cum rezultă din cercetările de până acum, accidentul, acesta fiind rănit”, se arată în comunicatul PICCJ.

Potrivit altui oficial al Brigăzii Rutiere, Daniel Piștea, al treilea dintre vatmanii implicați în accidentul din Pasajul Lujerului, unde un tramvai a intrat în coliziune cu alte două care staționau, a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. De acolo, bărbatul a fost adus la sediul Brigăzii Rutiere, pentru a fi audiat de anchetatori.

Doi dintre vatmanii implicați în accident și martorii oculari au fost audiați preliminar, la fața locului, de către procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, se mai precizează în comunicatul PICCJ.

Procurorii au ridicat imaginile video captate de camerele de supraveghere din Pasajul Lujerului, urmând ca acestea să fie analizate de către experți.

De asemenea, tramvaiele au fost ridicate de la fața locului, au fost sigilate și urmează să fie expertizate din punct de vedere tehnic.

„Urmează a fi identificate toate victimele și audiate, estimându-se că accidentul s-a soldat cu vătămarea a 79 de persoane, niciunul dintre răniți nefiind în stare foarte gravă și nefiindu-i pusă viața în pericol”, se mai arată în comunicatul PICCJ.

Accidentul din Pasajul Lujerului s-a produs joi dimineață, la ora 7.25, pe sensul spre Piața Presei, fiind implicate trei tramvaie ale liniei 41, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport București (RATB), Brândușa Raeceanu.

Potrivit municipalității, unul dintre tramvaie a rămas defect pe linie, al doilea a oprit la timp în spatele primului, însă cel de-al treilea nu a reușit acest lucru și le-a lovit pe celelalte două.

Tramvaiele implicate în accidentul de la Lujerului au fost repuse pe linii și scoase din pasaj, polițiștii urmând să verifice șinele de tramvai, pentru a vedea dacă există urme de frânare, a declarat joi, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Rutiere, Daniel Piștea.

Cele patru spitale bucureștene unde au fost transportate victimele accidentului din Pasajul Lujerului au înregistrat 86 de prezentări la Unitățile de Primiri Urgențe (UPU), șapte persoane rămânând internate, după cum au declarat, pentru MEDIAFX, reprezentanții unităților sanitare.

Ionut Muresan
Ionuț Mureșan este reporter pe domeniul Justiție-Afaceri Interne din 2006 și a lucrat de atunci pentru publicațiile NewsIn, Gardianul, Puterea, Mediafax, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
EXCLUSIV: Cât plătesc românii pentru o sticlă de apă plată în restaurantele din București. Prețurile...
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul...
Cum transformi Dacia Duster în rulotă cu bani puțini - GALERIE FOTO
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000...
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Gestul disperat făcut de David Pușcaș pentru a avea bani de chirie: "Eram în momente...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?