Angajații în concediu medical, verificați cu poliția dacă bolesc acasă

Redactor:
Mădălina Chițu
Angajații în concediu medical, verificați cu poliția dacă bolesc acasă
Ministerul Sănătății a supus dezbaterii publice un proiect de lege care prevede măsuri dure pentru reducerea numărului de concedii medicale acordate prea ușor.

Ministerul Sănătății a supus dezbaterii publice un proiect delege care prevede măsuri dure pentru reducerea numărului deconcedii medicale acordate prea ușor. Astfel, plătitorii deindemnizații, adică angajatorii sau, după caz, casa de asigurări desănătate, pot să verifice dacă pacientul tratat în regimambulatoriu se află, bolnav, la domiciliu în orele în care nu seaflă la unitatea sanitară pentru tratament. Verificările ladomiciliu se vor face de către reprezentanți ai plătitorilor deindemnizații și ai poliției. În situația în care beneficiarul deconcediu medical nu se află la domiciliu, acesta nu va primiindemnizația de asigurări sociale aferente concediului medical.

„Dorim să reducem abuzurile în acordarea și folosireaconcediilor medicale. Este inadmisibil ca aproximativ 6 la sută dinFondul Unic de Asigurări de Sănătate să fie cheltuit pe plataconcediilor medicale, multe dintre ele fără justificare”, spuneministrul Sănătății, Cseke Attila.

În plus, suma plătită în 2009 pentru concediile medicale a fostde aproximativ 923 de milioane de lei, ceea ce înseamnă dublareacheltuielilor față de anul 2006, când s-au plătit 482 milioane delei, exemplifică ministrul Attila. „Am avut județe, ca Neamț sauOlt, unde s-au înregistrat creșteri și de 4 ori la eliberareacertificatelor. Tot anul trecut au fost eliberate în jur de2.700.000 certificate, și aici nu sunt raportate datele dinBucurești, Maramureș și Casa Transporturilor. Haideți să facemsocoteală ce înseamnă 2.700.000 certificate eliberate la un numărde aproximativ 5.000.000 de angajați câți are în prezentRomânia.

Amenzi pentru medici cuprinse între 2.500 lei și 5.000lei

De asemenea, în noul sistem crește cuantumul amenzilor pentrucei care nu respectă prevederile legale în acordarea concediilormedicale. Astfel, refuzul nejustificat de plată a indemnizațiilor,calculul și plata eronate a acestora se vor sancționa cu amenzicuprinse între 2.500 lei și 5.000 lei, dublu față de cuantumulprezent. Mai mult, eliberarea certificatelor de concedii medicalecu nerespectarea prevederilor legale în vigoare se va sancționa cuamenzi cuprinse între 5.000 lei și 10.000 de lei. Reprezentanțiicaselor de asigurări de sănătate vor avea obligația de a verificamodul de eliberare a acestor certificate.

O altă noutate o reprezintă prelungirea concediului care se vaputea face începând cu a 61-a zi, față de cea de-a 91-a zi cum eraprevăzut în legislația veche. Concediul se va putea prelungi decătre medicul specialist până la 183 de zile, cu aprobareamedicului expert al asigurărilor sociale.

Colegiul Medicilor din România: „La faza cu poliția, sesare calul”

Proiectul a fost transmis și Colegiului Medicilor din România(CMR) pentru consultări și puncte de vedere. Președintele CMR,prof. dr. Vasile Astărăstoae, ne-a declarat că și până acum existaaceastă posibilitate, „dar nu a fost legiferată”. Președintele CMRadaugă că acest proiect este „o falsă problemă de manipularestatistică. Aceste controale nu se pot face de o persoană de laDirecțiile de Sănătate Publică. Medicul specialist este cel care vaputea spune dacă pacientul este sau nu bolnav”. Întrebat ce părereare despre faptul că proiectul prevede controlul cu poliția, prof.dr. Astărăstoaie ne-a răspuns: „La faza cu poliția, se sare calul.Nu văd rostul poliției. Probabil pentru a nu se rătăci cei de laDirecțiile de Sănătate Publică”.

FOTO-BOMBA! Nu se aştepta nimeni sa posteze astfel de poze. Vedeta care a rupt netul...
IREAL! Cum arată acum actorul care l-a interpretat pe Iisus din Nazaret. Blestemul care a...
FOTO. Antonia a pozat fără jenă sau inhibiții! Și-a arătat complet trupul într-un body prea...
ADEVĂRUL despre familia lui Culiță Sterp. Nu au fost dintotdeauna bogați. Ce s-a întâmplat când...
Drama lui Leonard Doroftei! Fostul campion mondial rupe tăcerea. De ce a plecat, de fapt,...
Partea neștiută a PRO TV-ului. Câți angajați are, de fapt, televiziunea numărul 1 din România
OMS trage un semnal de alarmă privind "super-bacteriile". Bacteriile rezistente la antibiotic ar putea ucide...
BANCUL ZILEI – Un primar află de la nevastă că a fost înșelat
Armata Japoniei se pregătește de război, în urma agresivității Chinei
IREAL! Cum arată acum actorul care l-a interpretat pe Iisus din Nazaret. Blestemul care a...
Un bebeluș cu TREI penisuri ULUIEȘTE medicii. „Asta da intrare în istorie”
Putin s-a răzbunat CRUNT pe americani! Le-a arătat că nu glumește, lumea întreagă TREMURĂ
Samsarii de mașini sunt în culmea fericirii. Ce decizie a luat Parlamentul
Adevărul trist din spatele depozitelor din „Storage Wars”, dezvăluit. Puțini se așteptau la asta
ULTIMA ORĂ! O moarte fulgerătoare. Din păcate, medicii nu au mai avut ce face. Ştirea...
Bicarbonatul de sodiu, pe post de medicament. 7 întrebuinţări de care nu știai
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Povestea uneia dintre cele mai puternice femei de afaceri din România. Ea a creat împreună...
Inchide