Gândul
  • Publicat:
  • Actualizat:
Știri

ASISTENTELE DE LA MATERNITATEA GIULEȘTI SĂRBĂTOREAU SFÂNTA MARIA ÎN LOC SĂ SUPRAVEGHEZE SECȚIA UNDE ARDEAU BEBELUȘII

ASISTENTELE DE LA MATERNITATEA GIULEȘTI SĂRBĂTOREAU SFÂNTA MARIA ÎN LOC SĂ SUPRAVEGHEZE SECȚIA UNDE ARDEAU BEBELUȘII
Surse medicale au declarat că, luni seara, la momentul în care s-a declanșat incediul, cadrele medicale care aveau cartele de acces în Secția de Terapie Intensivă prematuri a Maternității Giulești, sărbătoreau colegele care se numesc Maria

Surse medicale au declarat că, luni seara, la momentul în cares-a declanșat incediul, cadrele medicale care aveau cartele deacces în Secția de Terapie Intensivă prematuri a MaternitățiiGiulești, sărbătoreau colegele care se numesc Maria.

Ușa încăperii unde se aflau cei 11 micuți, arși în incendiu, sedeschidea numai cu cartelă.

Imaginile date publicității de criminaliști redau panicapărinților, dar și neputința unor cadre medicale de a intra însecție și de a interveni pentru a scoate bebelușii dinîncăpere.

Potrivit estimărilor specialiștilor, din momentul declanșăriiincendiului, până la intervenția cadrelor în încăpere, a durat celpuțin 20 de minute, timp în care Secția a fost lăsatănesupravegheată.

În imaginile făcute publice de anchetatori apar părinți și rudeale copiilor, cât și cadre medicale ce se aflau pe holul de laetajul doi, în fața Secției Terapie Intensivă prematuri, uneledintre aceste persoane asistând pasiv la ceea ce se întâmplă.

Câteva mame și soții lor ce se aflau în incinta spitalului, ausimțit într-un moment miros de fum și s-au îndreptat în grabă spreacel loc. Încercările de a deschide ușa au eșuat deoarece accesulse făcea pe baza cartelelor.

Acest caz cutremurător a fost preluat de Parchetul JudecătorieiSectorului 6 București, Secția de Urmărire Penală și Criminalisticăa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,procurorii începând urmărire penelă ” in rem” pentru ucidere dinculpă și vătămare corporală gravă. Marius Iacob, procurorul șef alSUPC a declarat că în acest caz sunt indicii cu privire laîncălcarea atribuțiilor de serviciu de către mai multe persoane, nunumai personal medical, fiind vorba de o încălcare a normelor demuncă.

În urma dispozitiei primarului general al Capitalei, SorinOprescu, conducerea maternității Giulești a fost suspedată până lafinalizarea anchetei.

Cinci din cei 11 bebeluși arși în incediul de la maternitateaGiulești au decedat. Ceilalți se află încă într-o starecritică.

Inchide