AUTOSTRADA DIN JURUL MĂRII NEGRE. De la Istanbul, Băsescu trasează „tronsonul național”

AUTOSTRADA DIN JURUL MĂRII NEGRE. De la Istanbul, Băsescu trasează tronsonul național
Publicat: 27/06/2012, 12:57
Actualizat: 22/07/2012, 11:24

Președintele Traian Băsescu a declarat, la Summitul Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) de la Istanbul, că finalizarea proiectelor de transport „Magistralele maritime” și „Autostrada inelară” va demonstra capacitatea organizației de a mobiliza resurse și voință politică.

„OCEMN a lansat două proiecte de anvergură, a căror finalizare va demonstra capacitatea de a mobiliza resurse și voință politică. Mă refer la «Magistralele maritime ale Mării Negre» și la «Autostrada inelară a Mării Negre». Avansate acum cinci ani, cele două proiecte nu sunt finalizate, ba aș spune că sunt chiar în stadiul incipient. Consider că ar trebui să ne concentrăm pe acele sectoare care împiedică realizarea proiectelor, să oferim cele mai potrivite rezolvări”, a spus Băsescu în alocuțiunea susținută la reuniunea de la Istanbul.

El a reiterat interesul României pentru aceste proiecte.

„Suntem foarte interesați și angajați în concretizarea magistralelor maritime la Marea Neagră, având în vedere și experiența UE în domeniu. În ceea ce privește Autostrada inelară a Mării Negre, România a trasat deja tronsonul național”, a mai spus președintele.

De asemenea, Băsescu a subliniat că, la aniversarea a 20 de ani, OCEMN are nevoie de o reformă autentică, pentru concretizarea proiectelor de cooperare. „OCEMN are nevoie de o reformă autentică și România a insistat în acest sens în ultimele două președinții în exercițiu pe care le-am deținut. Am subliniat acest lucru acum cinci ani, când am marcat 15 ani de aniversare. Organizația are nevoie de structuri decizionale mai flexibile, care să poată da lumină verde proiectelor în domeniile prioritare de cooperare”, a spus președintele.

El a arătat că discuțiile din OCEMN devin adesea „prizonierele neînțelegerilor politice” și a făcut apel la liderii țărilor membre prezenți să facă tot posibilul pentru ca Summitul de la Istanbul să poată fi finalizat prin adoptarea unei declarații comune. „Dacă datorită disputelor dintre unele state membre legate de conflictele înghețate nu vom avea o declarație adoptată de noi toți, ca rezultat al summit-ului nostru, este proba că avem nevoie de mai multă cooperare”, a evidențiat Băsescu.

Șeful statului va susține adoptarea „Agendei Economice privitoare la întărirea parteneriatului în cadrul OCEMN”, un document construit pe baza propunerilor înaintate de România către partenerii săi, care stabilește prioritățile cooperării economice dintre statele din regiunea Mării Negre.

Totodată, președintele a evocat proiectele de parteneriat lansate de UE sub umbrela „Sinergiei Mării Negre” în domeniile mediului, energiei și transporturilor, precum și proiectul AGRI de transport a gazelor naturale de la Marea Caspică stabilit de România, Azerbaidjan, Georgia și Ungaria.

„Angajamentul României pentru succesul OCEMN este unul profund și puteți conta pe România ca pe un facilitator al consolidării cooperării la Marea Neagră”, a concluzionat Băsescu.

El a mai arătat că mandatul președinției OCEMN care va fi preluat de Turcia survine într-un moment potrivit pentru dezideratele organizației și a felicitat Serbia pentru mandatul încheiat.

OCEMN este cea mai veche formă de cooperare în regiunea Mării Negre. Bazele ei au fost puse în 1992, când liderii a 11 state – Turcia, România, Bulgaria, Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova, Albania, Georgia, Azerbaijan, Armenia și Grecia au semnat, la Istanbul, „Declarația de la Bosfor”. Inițiativa structurii aparține Turciei, iar cele 11 state care au semnat Declarația din 1992 sunt state fondatoare. Serbia s-a alăturat în 2001. Sediul Secretariatului Permanent Internațional OCEMN este la Istanbul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului