Boc: „Nu vom putea avea niciun fel de structură cu componentă federală în România, prin care să putem vorbi ca în Germania de landuri, sau ca în America de state”

Redactor:
Raluca Dumitriu
Boc: „Nu vom putea avea niciun fel de structură cu componentă federală în România, prin care să putem vorbi ca în Germania de landuri, sau ca în America de state”
Premierul a arătat că regiunile trebuie să fie „unități administrativ-teritoriale care să răspundă nevoilor României", iar dacă politicienii ajung la concluzia că regiunea trebuie să aibă statut juridic, atunci trebuie revizuită Constituția, deoarece forma sa actuală prevede organizarea teritoriului sub formă de județe, municipii, orașe și comune.

Premierul a arătat că regiunile trebuie să fie „unitățiadministrativ-teritoriale care să răspundă nevoilor României”, iardacă politicienii ajung la concluzia că regiunea trebuie să aibăstatut juridic, atunci trebuie revizuită Constituția, deoareceforma sa actuală prevede organizarea teritoriului sub formă dejudețe, municipii, orașe și comune. „Avem Constituția României,care este principalul element de reper atunci când pornim oricediscuție despre reorganizarea administrativ – teritorială în planregional. Constituția, în acest moment, este foarte clară: Româniaeste stat național unitar. Nu vom putea avea niciun fel destructură cu componentă federală în România, prin care să putemvorbi ca în Germania de landuri, sau ca în America de state”, adeclarat Boc.

• Invitat la dezbatere,ministrul de Interne, Vasile Blaga, a subliniat că regiunile dedezvoltare ar trebui să aibă competențe administrative: „Experiențainternațională a statelor descentralizate, dar și cea românească,arată că unitățile administrativ-teritoriale cu mai puțin de 5000de locuitori nu pot fi gestionari optimi ai serviciilor publicedescentralizate, iar absorbția fondurilor europene este îngreunatăde lipsa capacității administrative. Regiunile ar trebui să aibă șicapacitatea de a elabora planuri de dezvoltare impozabileautorităților locale și pe baza cărora să fie selectate proiectele.Asta presupune să dobândească competențe administrative. Deci,clar, discutăm de Constituție. Trebuie să discutăm și despre ea,dacă vrem să facem lucrurile bine”.

El a adăugat că toate partidele se blochează, în discuția despreregionalizare, la subiectul secuimii, românii și maghiarii trebuindsă renunțe la discursul de campanie. „Nu mă feresc să vă spun cătoate partidele politice din România, când discută deregionalizare, sunt blocate de un lucru simplu: > Eu sunt unul care spun foarte clar lucrurilor penume, și cred că pe de-o parte și maghiarii, pe de alta și româniitrebuie să iasă din acest discurs de precampanie sau de campanieelectorală și să ajungă la o formulă în care interesul fiecăruicetățean din această țară să fie până la urmă și interesul celorcare iau decizia”, a afirmat ministrul.

FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
EXCLUSIV. Cum au apărut Dragoș Buzăianu și noua iubită la LOFT Mamaia
FOTO. Loredana Groza, într-o ipostază rușinoasă pe internet! Gafa care i-a lăsat sânul la vedere
Doinița Oancea rupe tăcerea! Adevărul despre despărțirea de bărbatul cu care urma să se căsătorească:...
Asta o va lovi în orgoliu pe Simona Halep! Șanse mari ca antrenorul înlăturat de...
Profesiile care ar urma să fie plătite în tichete. Ministrul Muncii vrea să elimine munca...
Cartierul Roşu din Amsterdam, înlocuit cu un centru „erotic”. Planurile primăriei în privinţa prostituţiei şi...
BANCUL ZILEI – Jocuri erotice cu tipe agățate în bar
STUDIU. A fost identificată „mama” întregii familii a coronavirusului SARS-CoV-2. Când și unde a apărut...
EXCLUSIV. Cum au apărut Dragoș Buzăianu și noua iubită la LOFT Mamaia
Cele patru TEHNICI prin care femeile pot simți mai multă PLĂCERE. Sunt extrem de simple...
Cum și-a vopsit Porsche-ul un tânăr din Târgu-Jiu. Și-a pus și Dubai la număr, ca...
Cum a fost salvat Mihai Trăistariu de la faliment, chiar de Paște. Câți bani a...
Top 10 gafe, care ţi-au scăpat, din filme celebre. Eroarea din „Braveheart” care nu mai...
Izvorul Tămăduirii 2021, prima mare sărbătoare din calendarul ortodox după Paște. Tradiţii şi obiceiuri
Vedete care suferă de boli grave. De ce poartă Bono de la U2 mereu ochelari...
Marele exod din România. Eurostat avertizează: România va înregistra una din cele mai abrupte reduceri...
Ideile de afaceri vin în moduri diferite şi câteodată sunt şi mai ciudate. Cum a...
Inchide