Cât a plătit România pentru licențele Microsoft utilizate între 2004-2012

Cât a  plătit România pentru licențele Microsoft utilizate între 2004-2012
Publicat: 20/03/2013, 21:24
Actualizat: 28/09/2018, 12:11

Autoritățile române au plătit pentru utilizarea licențele Microsoft în perioada 2004-2009 peste 100 milioane de dolari, la care se adaugă încă 100 milioane de euro pentru intervalul 2009-2012, iar până în 2015 vor mai achita alte 40 milioane de euro, potrivit datelor MSI.

În aprilie 2004, Secretariatul General al Guvernului (SGG) și Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, partenerul Microsoft Ireland Operations Limited, au semnat la Palatul Victoria un contract pentru închirierea de licențe Microsoft în valoare de 54,57 milioane de dolari, prin care instituțiile administrației publice centrale aveau dreptul să utilizeze aplicațiile software ale producătorului american.

Cu o valabilitate de 5 ani, contractul prevedea achiziționarea unui număr de 50.155 licențe Microsoft, necesare pentru utilizarea produselor companiei americane de către instituțiile administrației publice centrale.

Actul normativ care a stat la baza contractului, denumit „Contractul comercial de închiriere de licențe nr. 0115RO”, a fost HG 470/2004.

„Valoarea inițială a contractului încheiat în anul 2004 între SGG și Microsoft, prin reprezentantul Fujitsu Siemens GmbH Austria, a fost de 54.567.465 dolari SUA pentru un număr de 50.155 licențe cu drept de utilizare începând cu anul 2004 până în anul 2009. Plata către Fujitsu Siemens GmbH Austria a fost făcută de către SGG în 9 tranșe începând cu anul 2005 până la data de 15 aprilie 2009”, se arată într-un răspuns la Biroului de presă al Ministerului pentru Societatea Informațională (MSI) remis la solicitarea MEDIAFAX.

La începutul lunii noiembrie 2004, contractul 0115RO a fost extins prin actul adițional nr. 1 pentru licențele educaționale, competențele de semnare revenind tot SGG, iar secretariatul tehnic fiind asigurat de către Ministerul Educației.

„Această procedură a fost aprobată prin HG 1.778/2004. Valoarea totală a acestui act adițional a fost de 19.370.500 dolari SUA pentru un număr de 106.800 licențe cu drept de utilizare începând cu anul 2004 până în anul 2009. Plata către Fujitsu Siemens GmbH Austria a fost făcută de către SGG în 9 tranșe începând cu anul 2005 până la data de 15 aprilie 2009”, potrivit MSI.

În anul 2008, prin HG 199/2008, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (MCTI, actualul MSI) a preluat competențele SGG aferente contractului 0115RO.

Prin HG 634/2008 s-a atribuit MCTI dreptul de a semna, împreună cu Fujitsu-Siemens GmbH Austria, actul adițional nr. 2, în valoare de 31.144.865,64 dolari SUA pentru un număr de 39.385 de licențe pentru intervalul 2006-2009.

„Plata s-a făcut într-o singură tranșă, în luna mai a anului 2009”, potrivit MSI.

În anul 2008 a fost aprobată HG 1.193/2008 pentru încheierea actului adițional nr. 3 prin care s-a modificat actul adițional nr. 2 al contractului 0115 RO.

„Actul adițional nr. 3 de modificare a actului adițional nr. 2 a prevăzut plata TVA către Fujitsu Siemens Computers”, se arată în răspunsul MSI.

Prin HG 1.451/2008 s-a atribuit MCTI dreptul de a semna actul adițional nr. 4, a cărui valoare a fost stabilită la 26.725.491,36 dolari SUA pentru un numar de 63.799 licențe, cu drept de utilizare în intervalul 2007-2009.

„Suma nu a fost achitată din cauza unor deficiențe constatate în actul adițional încheiat, cu efecte în derulare. Factura a fost stornată cu acceptul firmei”, se mai spune în răspunsul MSI.

Astfel, pentru licențele Microsoft utilizate de instituțiile publice în perioada 2004-2009, autoritățile române au plătit 105,08 milioane de dolari.

Efectele contractului încheiat în aprilie 2004 între Guvern și Microsoft Ireland au încetat la 26 aprilie 2009.

O lună mai târziu, prin HG 460/2009, Guvernul a mandatat Ministerul Comunicațiilor să plătească aproximativ 100 milioane de euro pentru dreptul de utilizare a licențelor Microsoft de către ministere și agenții guvernamentale în perioda 2009-2012, fondurile urmând să fie alocate de la bugetul de stat, cu prima plată în 2010.

În urma unei lictații din 2009, Ministerul Comunicațiilor s-a obligat să plătească, până în 2012, suma de 90,18 milioane de euro (TVA inclusă) pentru dreptul de utilizare a unui număr de 163.427 licențe Microsoft de către circa 30 de instituții publice, printre acestea numărându-se mai multe ministere.

Furnizorul dreptului de utilizare a licențelor a fost asocierea de firme D-Con.Net AG, D-Con.Net GmbH, Comsoft Direct AG, Bechtle Holding Schweiz AG, Dim Soft SRL și Microsoft România (în calitate de subcontractant), singurul ofertant care s-a înscris la licitația organizată de Ministerul Comunicațiilor în iulie 2009.

În intervalul 2010-2012, Ministerul Comunicațiilor a plătit, în trei tranșe, suma de 90,18 milioane de euro pentru închirierea cu opțiune de cumpărare a drepturilor neexclusive de utilizare a licențelor Microsoft pe o durată de 3 ani, până la 30 septembrie 2012, pentru instituțiile administrației publice centrale prevăzute în anexa nr. 2 la HG 460/2009.

„Plățile s-au efectuat în trei tranșe anuale egale: în anul 2010 – 30.060.781,58 euro, în anul 2011 – 30.060.781,59 euro și în anul 2012 -30.060.781,59 euro”, se precizează în răspunsul MSI.

În plus, în baza unui contract încheiat în august 2011 și valabil până la 31 decembrie 2012, Ministerul Comunicațiilor s-a obligat să plătească 13,9 milioane de euro pentru închirierea dreptului de utilizare a unui număr de 186.087 de licențe Microsoft pentru Ministerul Educației.

„S-a efectuat plata a două tranșe: în anul 2011 – 3.746.748 euro, în anul 2012 – 5.078.925,50 euro. Ultima tranșă de plată, în valoare de 5.078.925,50 euro, va fi achitată în anul 2013”, se menționează în documentul MSI.

În total, pentru utilizarea licențelor Microsoft în perioada 2009-2012, suma pe care Ministerul Comunicațiilor o plătește se ridică la 104,1 milioane de euro, respectiv 90,2 milioane de euro și 13,9 milioane de euro.

La finele anului 2012, Ministerul Comunicațiilor și Microsoft Romania și D-Con.Net AG au încheiat un act adițional la contractul din august 2011, prin care s-a prelungit dreptul de utilizare a unui număr de 113.097 licențe educaționale pentru întreg anul 2013, care revin Ministerului Educației .

„Valoarea contractului s-a ridicat la 7.979.347,86 euro, iar plata se va efectua în anul 2013”, conform MSI.

Pentru asigurarea legalității utilizării licențelor Microsoft utilizate în instituțiile publice în intervalul 2013-2015, părțile au încheiat un alt contract în valoarea totală de 33,25 milioane de euro.

„Plățile se vor efectua în perioada 2013-2015 în tranșe egale anuale de 11.084.730,86 euro”, se arată în răspunsul MSI.

Astfel, la suma de 104,1 milioane de euro pentru perioada 2009-2012, Ministerul Comunicațiilor va mai plăti încă 41,23 milioane de euro pentru licențele Microsoft care vor fi utilizate până în 2015.

Wall Street Journal a scris marți că autoritățile federale din Statele Unite investighează compania Microsoft și parteneri de afaceri ai acesteia care ar fi oferit mită unor oficiali guvernamentali din România, Italia și China pentru a obține contracte.

Anchetatorii americani verifică dacă Microsoft a avut vreun rol în cazul unor acuzații conform cărora firme intermediare partenere ar fi oferit mită pentru a obține contracte de software cu Ministerul român al Comunicațiilor.

Potrivit WSJ, un purtător de cuvânt al Ministerului român al Comunicațiilor a declarat că acuzațiile sunt incompatibile cu activitățile instituției, subliniind că funcționarii ministerului nu cunosc aranjamentele de afaceri pe care Microsoft le are cu intermediarii săi.

„Tratăm cu seriozitate toate suspiciunile și le investigăm indiferent de sursa acestora”, a reacționat John Frank, vicepreședintele Microsoft responsabil de afaceri juridice, subliniind că va exista o cooperare deplină cu autoritățile federale americane în această investigație.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA