Cât vor primi Becali și Negoiță pe terenurile expropriate pentru completarea autostrăzii București-Ploiești

Cât vor primi Becali și Negoiță pe terenurile expropriate pentru completarea autostrăzii București-Ploiești
Publicat: 10/08/2012, 22:18
Actualizat: 02/02/2019, 07:34

Gigi Becali, primarul sectorului 3, Robert Negoiță, și firmele GTC și Euroholding Land, deținute de investitori israelieni și spanioli, se află pe lista celor care vor fi despăgubiți pentru terenuri care vor fi expropriate pentru a completa autostrada București-Ploiești.

Astfel, între strada Petricani și șoseaua de centură a Capitalei, vor fi expropriate, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, 60 de terenuri și imobile care acoperă o suprafață de 63.860 de metri pătrați, pentru care este necesară suma de 47,16 milioane de lei (10,3 milioane de euro). Lucrările sunt necesare pentru a completa segmentul de autostradă care lipsește, în lungime de 6,5 kilometri.

Finanțarea este asigurată de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, iar valoarea despăgubirilor rezultă din raportul de evaluare întocmit de către un expert autorizat ANEVAR.

Becali primește peste 100.000 de lei, iar Negoiță, peste 700.000 lei

Gigi Becali va fi exporpriat de 1.288 de metri pătrați de teren arabil în Voluntari, pentru care va primi 111.088 de lei, adică 86 de lei pe metrul pătrat (19 euro pe metru pătrat).

Tot în Voluntari va pierde mai multe loturi de teren arabil, în suprafață de 8.332 de metri pătrați, și primarul sectorului 3, Robert Negoiță, dar va încasa de la stat în schimb 718.632 de lei (86 de lei pe metrul pătrat – 19 euro pe metru pătrat).

„Cei care au evaluat au ținut cont că zona are anumite perspective și că acolo există niște proiecte. Un hectar de teren agricol se vinde, în general, cu câteva mii de euro, deci metrul pătrat costă câteva zeci de cenți. În acest caz, prețul de aproape 20 de euro metrul pătrat de teren agricol are încorporat potențialul de dezvoltare al zonei. Probabil că s-a comparat și cu alte tranzacții făcute cu teren în zonă. După părerea mea, ținând cont de toate acestea, evaluarea este ok”, a declarat agenției MEDIAFAX analistul imobiliar Radu Zilișteanu.

Cce firma va încasa 23 de milioane de lei

Cel mai mult va câștiga de pe urma exproprierilor firma Galeria Shoping Center, deținută de grupul GTC Real Estate, cu acționari israelieni. Dezvoltatorul imobiliar cedează patru loturi de teren intravilan din șoseaua Petricani, care însumează 15.031 de metri pătrați și pentru care va fi despăgubit cu 23 de milioane de lei (1.530 de lei pe metrul pătrat, adică 296 euro/mp).

O sumă importantă (15,6 milioane lei) va primi și compania imobiliară Euroholding land, cu acționari spanioli, pentru cei 10.226 de metri pătrați de teren intravilan din șoseaua Petricani.

Tot pentru mai multe terenuri din intravilan, care însumează 2.933 de metri pătrați, firma Piritex va fi despăgubită cu 4,49 milioane de lei (1.530 de lei pe metrul pătrat).

„Suma de 300 de euro pe metrul pătrat de teren intravilan în această zonă este realistă”, a mai spus Zilișteanu.

Alți beneficiari

Alți beneficiari ai exproprierilor sunt o serie de persoane fizice, printre care Georgeta Ionescu, Corneliu Crintea, Gabriela Vârgolici, Mihai și Nicoleta Cârciumaru, Cristian și Mioara Topor, Alexandrina Vasile și Mihai Nedelcu.

Autostrada A3 București-Ploiești a fost deschisă la jumătatea lunii iulie. Primul termen de dare în folosință a autostrăzii București-Ploiești a fost anul 2010, finalizarea fiind amânată de mai multe ori.

În luna aprilie au început lucrările pentru cei 6,5 kilometri care urmează să completeze autostrada, între șoseaua Petricani și centura Capitalei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după...
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a...
Ai văzut-o? Copilă de doi ani dispărută în Serbia, căutată pe teritoriul României. Autoritățile fac...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
LEGEA pe care o așteptau extrem de mulți ROMÂNI. S-a decis azi, 28 martie: Așa...
Harry, gata să se împace cu William. E dispus să facă orice
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
”Ne înclinăm în fața domnișoarei doctor și ne luăm rămas bun” Durere fără margini la...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Cum să avem grijă de plămânii noștri?