Cristian Cioacă, adus la Tribunalul Argeș, unde se verifică legalitatea arestării preventive

Cristian Cioacă, adus la Tribunalul Argeș, unde se verifică legalitatea arestării preventive
Publicat: 31/01/2013, 10:59
Actualizat: 27/03/2019, 01:40

Polițistul Cristian Cioacă, trimis în judecată pentru omor calificat și profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariția soției sale, Elodia Ghinescu, a fost adus, joi, la Tribunalul Argeș unde se va verifica legalitatea arestării preventive, presa neavând acces la ședință.

Potrivit avocatei lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, „rechizitoriul pare înfiorător, dar este doar un scenariu bun, bazat pe prezumții, și nu pe dovezi”, iar din momentul trimiterii dosarului în instanță vor putea fi discutate și analizate probele și dovezile care atestă nevinovăția polițistului, acestea urmând a fi prezentate și jurnaliștilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Avem termen pe verificarea legalității la ora 10.00, la Tribunalul Argeș. De acum o să aveți parte de noi. Așteptăm și noi acest moment în care să putem face discuții pe probe. Am discutat pregătirea apărării cu clientul meu și o să vă putem arăta dovezile și probele noastre când se va începe judecarea dosarului pe fond. Acum nu vom putea vorbi despre aceste probe. Azi are loc doar verificarea legalității măsurii de arestare preventivă a clientului meu, este prezent și clientul meu. Nu am citit rechizitoriul, dar l-am văzut prin jurnalele de știri și în presă, pare înfiorător, dar din punctul meu de vedere este doar un scenariu bun, bazat pe prezumții, și nu pe dovezi”, a declarat avocata lui Cristian Cioacă, Maria Vasii.

Polițistul Cristian Cioacă, aflat din 5 decembrie 2012, în arestul Direcției de Cercetări Penale a Poliției Capitalei, a fost încarcerat, miercuri, la Penitenciarul Colibași, din județul Argeș, și va sta în carantină timp de 21 de zile, perioadă în care i se vor aduce la cunoștință drepturile și obligațiile care îi revin în perioada de arest preventiv și va fi evaluat din punct de vedere psihologic, educațional și medical.

„În camerele de observare-carantinare se regăsesc toate documentele referitoare la actele normative care sunt incidente în materia regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate. În perioada executării pedepsei, arestatul preventiv are dreptul de a primi patru vizite de la familie, beneficiază de toate celelalte drepturi prevăzute de Legea 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate, respectiv dreptul la informații, dreptul la petiționare și corespondență, dreptul la echipament și cazarmament, alimentație zilnică, asistență medicală, dreptul de a vorbi la telefon, de a face cumpărături și de a participa la activitățile educative desfășurate în penitenciar. După depunerea în penitenciar, persoana privată de libertate este cazată pe secția de observare carantinare timp de 21 de zile. În acest interval, i se aduc la cunoștință drepturile și obligațiile care îi revin în perioada executării perioadei de arest preventiv, este evaluat din punct de vedere psihologic, educațional și medical”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Colibași, subcomisar Raluca Dinișor.

Dosarul în care Cristian Cioacă este judecat pentru omor calificat și profanare de morminte va fi judecat de magistrații Tribunalului Argeș, iar primul termen al procesului a fost stablit pentru 4 martie.

Potrivit reprezentanților Tribunalului Argeș, dosarul a fost repartizat Completului 4 – fond de la Secția Penală a Tribunalului Argeș, Emilia Ghinescu și Robert Ghinescu, mama și fratele Elodiei, constituindu-se părți civile în proces.

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările în „cauza Elodia” și au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Constantin Cristian Cioacă, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și profanare de morminte, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public remis, miercuri, agenției MEDIAFAX.

Procurorii arată în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relații conflictuale preexistente legate de un iminent divorț generat de presupusele relații extraconjugale ale soților, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuțiile au degenerat, context în care inculpatul Cioacă Constantin Cristian i-a aplicat soției sale, victima Ghinescu Elodia multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”.

Ulterior, Cioacă a transportat trupul soției sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai ușor.

„Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanței în Dubai, precum și perdeaua de duș din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului și le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constat și lipsa unor obiecte, precum: un cuțit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj și perdeaua de duș”, notează procurorii în rchizitoriu.

Anchetatorii au precizat că în noaptea în care ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul minor al celor doi se afla în apartament.

„În zilele următoare, inculpatul a derulat o serie de activități menite a-i asigura evitarea tragerii la răspundere penală. Astfel, într-o primă fază, acesta a adunat în saci din polietilenă toate obiectele vizibil sau potențial purtătoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a depesării sau transportării cadavrului în vederea ascunderii acestuia și le-a aruncat într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Brașov pe direcția Râșnov, unde au fost găsite în data de 08.10.2007”, au mai arătat procurorii.

Totodată, potrivit anchetatorilor, întrucât operațiunile de spălare a urmelor de sânge de pe suprafața peretelui comun dintre dormitorul matrimonial și baie „nu erau satisfăcătoare (din perspectiva cercetării la fața locului care avea să se desfășoare în perioada următoare în apartament)”, Cioacă ar fi acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet și unul de vopsea lavabilă. Totodată, acesta a pus în baie o nouă perdea de duș.

Ulterior datei de 2 septembrie 2007, Cioacă ar fi desfășurat „o operațiune amplă de manipulare a persoanelor din anturajul său și al soției sale”, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculatorul familiei Cioacă-Ghinescu, referitoare la relația extraconjugală a Elodiei și la vacanța pe care și-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai.

„Scopul acestui demers era asigurarea unui curent de opinie nefavorabil victimei, care ar fi justificat ipoteza unei plecări voluntare de la domiciliu și deturnarea atenției de la aspectul esențial, respectiv varianta uciderii acesteia de către inculpat. După ce a întreprins toate aceste demersuri, în data 5 septembrie 2007, inculpatul Cioacă Constantin Cristian a anunțat oficial dispariția soției sale”, au precizat procurorii.

Cristian Cioacă a fost arestat în 5 decembrie 2012, de Curtea de Apel București, care a admis recursul procurorilor față de cercetarea sa în libertate, hotărâtă de Tribunal București.

Probele criminaliștilor, prelevate din locuința Elodiei și a lui Cristian Cioacă, îl indică pe polițist responsabil de uciderea avocatei și tranșarea acesteia. Probe de sânge – identificate cu un aparat special, Crime Light – prelevate de sub zugrăveala apartamentului au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparține Elodiei.

Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârșitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci polițist la Poliția din Argeș, a anunțat dispariția acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea șefei lui.

Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soți și în autoturismul bărbatului. Mai mult, în septembrie 2007, după două săptămâni de la dispariție, anchetatorii au găsit într-o râpă haine având pete cu sângele Elodiei.

În octombrie 2007, într-o râpă lângă Râșnov au fost găsite uniforma de polițist a lui Cioacă, alte obiecte ale acestuia și ale Elodiei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO „Am 61 de ani, dar am corpul unui bărbat de 38”. Dave explică...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Vedeta celebră, diagnosticată cu CANCER la sân. A suferit 4 operații în doar 10 luni
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă...
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Soluția eficientă pentru a elimina buruienile. Rezultate în doar 24 de ore, fără chimicale
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Chiar și șefii se tem că Inteligența Artificială le va lua locul de muncă!