Culmea corupției în România: Un colonel, deferit justiției de procurorii militari de la DNA pentru că timp de patru ani a „gustat” ilegal din mâncarea militarilor

Redactor:
Gândul
Culmea corupției în România: Un colonel, deferit justiției de procurorii militari de la DNA pentru că timp de patru ani a „gustat” ilegal din mâncarea militarilor
"Inculpatul a ordonat să i se servească gratuit această masă, zilnică, invocând chipurile dreptul său de a «gusta» hrana ce se prepară în unitate, drept care în realitate nu există. În acest mod, inculpatul, cu de la sine putere, a transformat sensul termenului de «gustat hrana» într-o servire efectivă a mesei zilnice, scopul aceste transformări fiind de fapt intenția inculpatului de a servi masa în mod gratuit, fapt ce a fost de natură să prejudicieze material unitatea militară" - anchetator militari de la DNA.

Fostul comandant al Școlii de Subofițeri Pompieri și ProtecțieCivilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești, Prahova, colonelul IonUngureanu, este cercetat de procurorii militari pentru că timp depatru ani și-a asigurat masa printr-o regulă instituită chiar decătre el: șeful are dreptul de a „gusta hrana”.

Probelor administrate de procurorii militari, începând din anul2005 până la sfârșitul anului 2009, Ion Ungureanu, profitând decalitatea de comandant al școlii de subofițeri, a dat ordin să i seservească, aproape zilnic, masa de prânz, la sala de protocol aunității, deși el avea în mod legal obligația să plăteascăcontravaloarea zilnică a acestei mese, transmite Mediafax, citânddate din dosarul întocmit de magistrați.

„Inculpatul a ordonat să i se servească gratuit această masă,zilnică, invocând chipurile dreptul său de a «gusta» hrana ce seprepară în unitate, drept care în realitate nu există. În acestmod, inculpatul, cu de la sine putere, a transformat sensultermenului de «gustat hrana» într-o servire efectivă a meseizilnice, scopul aceste transformări fiind de fapt intențiainculpatului de a servi masa în mod gratuit, fapt ce a fost denatură să prejudicieze material unitatea militară”, mai noteazăanchetatorii militari de la DNA.

„Cunosc faptul că niciodată colonelul Ion Ungureanu nu a achitatsub nicio formă contravaloarea meselor, a consumației”, a maiarătat un martor, în fața procurorilor.

Un alt martor din dosar le-a declarat anchetatorilor că „dinanul 2005, comandantul unității servea zilnic masa de prânz la salade protocol a unității, fiind servit, de regulă, din mâncareapregătită cu alimentele unității și pentru efectiveleunității”.

După un calcul matematic făcut pe baza informațiilor transmisede popota școlii de pompieri, procurorii anticorupție au constatatcă, în patru ani de zile, prin servirea „gratuită” a mesei dinprodusele unității s-a adus un prejudiciu total de 2.665,58 delei.Pentru această sumă, unitatea militară s-a constituit partecivilă în procesul penal.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secția decombatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari audispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, acolonelului Ion Ungureanu, fost comandant al Școlii de SubofițeriPompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”, din orașulprahovean Boldești, pentru luare de mită, abuz în serviciu contraintereselor persoanelor, instigare la mărturie mincinoasă, traficde influență, abuz în serviciu contra intereselor publice, primirede foloase necuvenite, instigare la infracțiunile de falsintelectual și uz de fals, potrivit unui comunicat de miercuri alDNA.

Fostul comandant este arestat preventiv din 26 februarie, dupăce Curtea Militară de Apel a admis propunerea procurorilor.Procesul se va judeca la Tribunalul Militar TeritorialBucurești.

Inchide