Cum au făcut banii MILIONARII SENZAȚIONALI Truică, Borcea și Columbeanu

Publicat: 23/04/2012, 19:31
Actualizat: 22/12/2015, 01:39

Nunțile, divorțurile sau aventurile lor amoroase au ajuns să invadeze spațiul public, iar averile lor afișate cu opulență au stârnit pe cât de numeroase etalări pe micile ecrane sau în paginile ziarelor, pe atât de multe semne de întrebare. Cum au ajuns aceste trei personaje să învârtă banii?

Pentru Irinel Columbeanu, proaspăt divorțat de Monica Columbeanu, firmele și afacerile cu care a făcut profit s-au pierdut în negura vremurilor. Cele înregistrate în prezent nu corespund cu bogăția domeniului de la Snagov, nici cu limuzinele de lux, precum Rolls Royce sau Bentley, la volanul cărora a apărut de-a lungul vremii. Averea sa era estimată, în 2010, între 7 și 10 milioane de euro, însă în ultimii cinci ani, afacerile la care este acționar nu au reușit nici măcar să iasă pe zero. Au generat chiar o mică pierdere de aproape 30.000 de euro, din datele depuse la Ministerul Finanțelor. Multe dintre firmele lui Columbeanu nu și-au depus situația financiară pe anul trecut.

Cristian Borcea, proaspăt căsătorit cu tânăra timișoreancă Alina Vidican, are afacerile la vedere, iar fastul nunții sale, care a generat dezbateri mai aprinse decât orice problemă politică a țării, este pe deplin justificat de averea sa, evaluată, în 2010, între 60 și 80 de milioane de euro. Numeroasele sale firme au generat în ultimii cinci ani profituri de aproximativ 15,3 milioane de euro, din datele depuse la Ministerul Finanțelor.

Fostul consilier al premierului PSD Adrian Năstase, Remus Truică, este cel mai recent intrat în galeria marilor divorțați ai țării. Are o avere impresionantă, dar învăluită în misterul paradisului fiscal din Monaco, minusculul regat în care este rezident. În România, el este acționar la două firme care dețin restaurante sau baruri și care în ultimii cinci ani au generat o pierdere de aproximativ 28.000 de euro.

Remus Truică și-a depășit mentorul: vilă în Caraibe, afaceri în Monaco, divorț în România

Dacă ar fi întrebat cum și-a făcut primul milion de euro, Remus Truică, 41 de ani, ar putea răspunde liniștit: în 2002, și-a vândut acțiunile la firma de servicii de internet TotalNet, care a fost achiziționată de gigantul RDS. Firma lui Truică a încheiat, pe vremea când Adrian Năstase era premier, numeroase contracte cu statul. În aceeași perioadă, Truică a devenit și consilierul personal al lui Năstase. În 2001, cifra de afaceri raportată oficial de TotalNet a fost de 1,1 milioane de euro, însă clienții săi erau o mină de aur: Guvernul României, Ministerul de Finanțe sau Ministerul Apărării.

Ieșirea din afacerile IT nu a însemnat însă o stagnare pentru averea lui Remus Truică. În 2003, el a devenit proprietarul unui teren de câteva hectare pe malul lacului Snagov. Presa a relatat despre modul în care Truică a ajuns latifundiar, prin retrocedarea unor terenuri asupra cărora Truică dobândise dreptul de proprietate. Prefectul de Ilfov și primarul din Snagov au semnat actele de împroprietărire, deși terenurile nu ar fi trebuit retrocedate în locația de pe malul lacului Snagov.

Afacerile lui Remus Truică, cetățean român cu rezidență în Monaco, se bucură în prezent de secretul fiscal asigurat de micul regat de lângă Franța. Din propriile sale declarații, reiese că Truică deține, pe lângă domeniul de pe malul lacului Snagov, o colecție de mașini sport de lux, o vilă în insula caraibeană Saint Martin, un apartament la Monte Carlo și un iaht.

Afacerile sale declarate oficial în România nu sunt impresionante. Restaurantul El Capitan de pe malul lacului Snagov, la care Truică deține 25% din acțiuni, prin firma Romconsulting Restserv, alături de fostul acționar de la Dinamo, Vladimir Cohn, a scos în 2010 un profit de doar 12.400 de euro, la o cifră de afaceri de 871.000 de euro. Datoriile firmei se ridică la 967.000 de euro, iar către bugetul de stat datorează peste 12.000 de euro. În total, în cinci ani de când a fost înființată, firma respectivă a generat pierderi de 8.000 de euro, după cum reiese din bilanțurile depuse la Ministerul Finanțelor.

Un alt asociat al lui Truică în România este cineastul Dan Chișu, cu care deține în mod egal firma Cursuri de Gătit Esperanto. Înființată în 2008, firma nu a desfășurat afaceri anul trecut, iar în total a generat pierderi declarate de aproximativ 20.000 de euro. În spațiul declarat de cei doi asociați ca punct de lucru al firmei funcționează în prezent Cafe Deko, barul de stand up comedy înființat de Dan Chișu.

Cristian Borcea, în afaceri cu mama, de la încărcat de butelii la gaz

Spre deosebire de Truică, dinamovistul Cristian Borcea, 41 de ani, și-a făcut averea cu afacerile la vedere. În ultimii cinci ani, firmele la care el este acționar au generat un profit de peste 15 milioane de euro. Pe numele mamei sale, Elena Borcea, sunt înregistrate de asemenea firme care i-au adus profituri importante.

Intrat în atenția publicului prin activitatea sa la clubul de fotbal Dinamo București, Borcea a făcut bani de fapt din afacerile cu gaz.

În prezent, Borcea deține mai multe firme care se ocupă cu vânzarea, transportul și extracția de gaz natural și lichefiat. În 2008, afacerile cu GPL și butelii, o divizie a firmei Crimbo Gas 2000, au fost achiziționate de grupul olandez SHV, afacere în urma căreia Borcea s-a ales cu aproximativ 50 de milioane de euro.

Cristian Borcea deține 29,62% din acțiunile firmei Dinamo 1948 SA, deținătoarea clubului de fotbal Dinamo București. Firma are un capital de 6,19 milioane euro și datorii la bugetul de stat de 1,83 milioane de euro. În ultimii cinci ani, a declarat pierderi totale de 12,88 milioane de euro. Alături de Borcea, acționari la Dinamo mai sunt Nicolae Badea, Cornel Dinu, Emil Dragoș Săvulescu și Clubul Sportiv FC Dinamo București.

Gazul este sursa averii familiei Borcea. Cea mai profitabilă firmă din acest domeniu s-a dovedit a fi Transpeco Logistics&Distribution, la care Cristian Borcea este președintele Consiliului de Administrație. Firma, deținută în mod egal de mama sa, Elena Borcea, și de George Corneliu Gădoiu, a scos 21,6 milioane de euro profit în ultimii patru ani. Societatea, înființată în 2007, se ocupă cu transportul produselor petroliere pentru marile companii producătoare din România și a achiziționat o parte din Rompetrol Logisitics, divizia de transport a Rompetrol.

Borcea deține de fapt trei firme care se numesc Crimbo Gas, nu doar una. Crimbo Gas 2000, la care acționar majoritar este fosta sa soție, Mihaela (61,86% din acțiuni), se află în prezent în divizare și a generat în ultimii cinci ani profituri de 3,16 milioane de euro, cu o cifră de afaceri de 6,5 milioane de euro în 2010. Crimbo Gas International, deținută de Crimbo Gas 2000 și de mama lui Borcea (16,4% din acțiuni), a scos în ultimii cinci ani un profit de 162.000 de euro. De producția și extragerea de gaze se ocupă Crimbo Gas, firmă înființată în 2001 și deținută în mod egal de mama lui Cristian Borcea și de Crimbo Gas 2000, iar profitul obținut în ultimii cinci ani a fost de 2,5 milioane de euro.

Elena Borcea deține doar pe numele ei o altă afacere conexă cu gazele. Lanțul de benzinării din Constanța, controlat de firma Auto Gaz Trading, a scos un profit de 315.000 de euro în ultimii cinci ani.

Afacerile perdante ale lui Borcea: turismul și restaurantele

Cristian Borcea a scos bani și din afacerile imobiliare, asociindu-se cu finul său, fotbalistul Dennis Șerban. Firma Criden Holding, înființată în 2006 și care se ocupă cu dezvoltarea imobiliară în Constanța, a scos un profit de 1,35 milioane de euro în ultimii cinci ani. Tot cu Șerban, Borcea mai deține în Constanța un lanț de magazine alimentare, prin firma Euro Shop, care din 2008 a declarat un profit de doar 4.000 de euro.

Nu toate afacerile lui Borcea au mers însă bine. Asociat cu un cetățean suedez de origine română, Nicolae Cătălin Andreasson, el are o cifră de afaceri zero cu firma lor de imobiliare Vessa Total Invest. Prin firma Vessa Telecom, deținută în mod egal cu același Andreasson, Borcea a pierdut între 2006 și 2009 aproximativ 155.000 de euro, în afaceri IT. Firma respectivă se află acum în insolvență.

Turismul nu i-a adus bani lui Cristian Borcea. Hotelul Bavaria Blu din Mamaia (fostul Dacia Nord care a fost privatizat) – n.r., a produs în ultimii cinci ani doar 79.000 de euro. Hotelul este deținut de firma Marina&Santis, care la rândul ei este deținut în proporție de 50% de familia Borcea, prin Crimbo Gas 2000 (5% din acțiuni) și Elena Borcea (45% din acțiuni). Fosta soție a lui Borcea este și ea asociată.

Borcea este acționar minoritar și la Holiday Club Neptun, complex turistic din satul de vacanță al stațiunii, cu 0,45% din acțiuni. Firma este deținută majoritar de Emil Săvulescu, acționar la Dinamo alături de Borcea, și de compania de stat Neptun-Olimp SA, deținută la rândul ei de Ministerul Turismului și de SIF Transilvania. În 2010, a declarat pierderi de 91.000 de euro.

Restaurantele în care s-a implicat Cristian Borcea sunt în prezent desființate. Firma Giotat Holding, la care Borcea era asociat în mod egal cu patronul clubului Bamboo, napoletanul Giosue Castellano, a cerut insolvența în februarie 2011, generând în ultimii cinci ani pierderi de aproximativ 460.000 de euro. La adresa unde firma a declarat că își desfășura activitatea funcționa restaurantul cu specific italienesc Perfetto. Borcea a mai deținut un restaurant prin Dibor Group, firmă la care a fost asociat cu Simona Voiculescu și care s-a desființat în 2010.

Cristian Borcea mai este asociat și cu fostul acționar dinamovist Vasile Turcu, la firma de consultanță Bryella Management, care a declarat pierderi de aproape 19.000 de euro în ultimii patru ani. De asemenea, Borcea mai deține două ștranduri în București, în cartierele Drumul Taberei și Crângași. El a mai declarat presei și că a investit aproximativ 2 milioane de euro în hotelul Premier din Botoșani.

Numele mamei lui Borcea mai apare în acționariatul complexului turistic Doi Cocoși, unde deține 49,83% din acțiuni, alături de fostul acționar dinamovist Gigi Nețoiu și de Luchi Georgescu (fosta iubită a lui Nețoiu și patroana Vincon Vrancea).

Nici noua sa soție, Alina Vidican, 26 de ani, nu este străină de afaceri. Pe numele ei apar 50% din acțiunile clubului Zerillo’s, aflat în prezent în insolvență, alături de Ciro Castellano și fata unui alt membru al familiei siciliene.

Irinel Columbeanu, băiatul lui tata

Nu au fost puțini cei care au spus că averea lui Irinel Columbeanu se datorează tatălui său, Ion, fost activist comunist și consilier al mai multor miniștri de pe vremea lui Gheorghiu-Dej și Ceaușescu, care a continuat să sfătuiască membrii Guvernului și după 1989, până pe timpul premierului Victor Ciorbea.

Afacerile din prezent ale lui Irinel Columbeanu nu impresionează prin profiturile pe care le generează. În ultimii cinci ani, firmele sale au declarat pierderi totale de aproximativ 30.000 de euro, iar multe nici nu au toate bilanțurile contabile depuse la Ministerul Finanțelor.

Irinel Columbeanu a explicat pentru gândul cum a făcut primii bani din viața sa: „Eram pionier și am vândut obiecte de artizanat românești pe coasta franceză a Atlanticului (Coasta de Azur). Aveam 14 ani și eram într-o tabără de pionieri la Biarritz. Mi-aduc aminte că m-am dus, mi-am ocupat un loc la rând cu niște negri și am vândut. Fiecare cu ale lui”. Când a venit vorba despre primul milion de dolari pe care l-a obținut în viață, Irinel Columbeanu nu a mai fost la fel de deschis la vorbă: „Asta este altă poveste”.

Cea mai profitabilă afacere a lui Columbeanu junior a fost asocierea cu gigantul francez din domeniul telecomunicațiilor, Alcatel. Practic, până în 2007, una dintre firmele lui Columbeanu, Promotion Group International, a fost reprezentanta oficială în România a Alcatel. În prezent firma lui Irinel are datorii la stat de 135.000 de euro și în ultimii cinci ani a declarat un profit total de 270.000 de euro.

O altă firmă a sa, Techno Konsult Romania, a participat la construcția blocului de birouri din Piața Victoriei, denumit Victoria Business Center. Asociată cu Mircea Ursache, membru PSD și fost președinte al AVAS și al Fondului Proprietatea, cu publicistul Mihai Cârciog, cu BTT (Biroul de Tranzacții și Turism, firmă de stat care deținea mai multe hoteluri în toată țara), firma lui Irinel Columbeanu a scos un profit considerabil la sfârșitul anilor ’90. În prezent, firma are datorii la stat de 55.000 de euro și a declarat în ultimii cinci ani un profit total de 595.000 de euro.

O altă firmă a lui Irinel Columbeanu, T.E.T. Group, a înregistrat în ultimii cinci ani un profit de 2,19 milioane de euro. Societatea a fost implicată de asemenea în proiectul Victoria Business Center. Pe anul 2010, a declarat un profit de doar 400 de euro și datorii de 457.000 de euro.

Compania care reunește toate celelalte firme ale lui Columbeanu este Turbocim și este cea mai voluminoasă din portofoliul său. Se ocupă cu fabricarea produselor din ipsos pentru construcții și are un capital de 5,3 milioane de euro. Chiar dacă administrator cu puteri depline este Columbeanu tatăl, firma a generat pierderi de 3,2 milioane de euro în ultimii cinci ani. Irinel Columbeanu s-a lăudat că va revoluționa domeniul construcțiilor cu un material izolant de invenție proprie: columbeanitul. Irinel a încercat să intre și în posesia unei cariere de extracție a minereului pentru acest nou material de construcții, însă afacerea a picat.

Tot în compania tatălui său (5% din acțiuni), Irinel mai deține o firmă – Caesopatru SRL, înființată în 2010 și care se ocupă cu extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții (calcar, ghips, cretă și ardezie). Nu a desfășurat afaceri anul trecut.

Irinel Columbeanu a intrat și în afaceri de producție în domeniul modei, modalitate prin care a cunoscut-o și pe fosta sa soție, Monica (Gabor) Columbeanu. Firma Amikovision, înființată în 1999, este deținută în mod egal de Columbeanu și de Matei Miko, patronul agenției de fotomodele Transilvania Fashion. Firma și-a întrerupt activitatea în 2010 și a declarat un profit de doar 24.000 de euro în ultimii cinci ani.

Firma Monica Columbeanu Media, înființată în 2006 pentru a gestiona producția emisiunilor și aparițiilor televizate ale soției sale, a generat în ultimii cinci ani un profit de 92.500 de euro. Monica Columbeanu a declarat că, din banii ei (deține 99% din acțiunile firmei), i-a cumpărat lui Irinel un cadou: o limuzină Bentley. Partajul de la divorț a arătat însă că Bentley-ul a rămas la Irinel, iar firma la Monica.

La începutul anilor 2000, Irinel Columbeanu a mai fost asociat în firma Trans International cu omul de afaceri giurgiuvean Brumărel Mucă, patronul firmei de tranport cu bac-ul peste Dunăre din Vama Mocănașu. Brumărel a încercat la acea vreme, fără succes, să promoveze construirea unui tunel de transport pe sub Dunăre, până în Bulgaria.

ŞOCANT! Miliardarul român care le-a INTERZIS angajaţilor să se vaccineze: ”Vreţi să nu mai faceţi...
Tragedie la Pro TV! Sissoko a fost găsit mort în casă. Avea Covid
FOTO. Iuliana Luciu, spectaculoasă în costum de baie! A depășit-o pe Nicoleta în frumusețe
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Raed Arafat, anunț cutremurător! Măsura dură care se ia în toate spitalele din România, după...
Ce a vorbit Vlăduța Lupău cu Neymar la Paris! Frumoasa cântăreață a dezvăluit tot: `El...
Bonurile de masă din România, schimbare radicală! Ce vor trebui să facă românii în curând
Criza guvernamentală ucide oameni zilnic. Apelul medicilor: Depolitizaţi deciziile medicale şi haideţi să colaborăm
Românii caută cu disperare aceste ANVELOPE DE IARNĂ. Cu au ele mai special?
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Țara în care toți angajații primesc o săptămână de concediu plătit pentru a limita răspândirea...
Tragedie la Pro TV! Sissoko a fost găsit mort în casă. Avea Covid
O scrisoare de AMOR a excentricei regine Maria Antoaneta a DEZĂLUIT ceva INCREDIBIL după aproape...
Băutura din România după care străinii sunt înnebuniți! Aproape toată producția merge la export, românii...
Alertă alimentară în România. Fructele și legumele care sunt pline de pesticide
Medicul Virgil Musta cere LOCKDOWN total pentru a opri pandemia
Regina Elisabeta a II-a, jignită? Premiul refuzat: „Găsiți un destinatar mai vrednic”
Predicții sumbre pentru România: „Vom pierde peste 3.000 de vieţi până duminică la ora 13....
El va fi noul premier al României! Este oficial! Ședință de urgență în PNL
INFORMAȚIA MOMENTULUI: Nicolae Ciucă - viitorul prim-ministru! Americanii l-au convins pe Klaus Iohannis
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021