Două monede dacice din aur furate din situl Sarmizegetusa Regia, recuperate la Dublin și repatriate joi în România

Două monede dacice din aur furate din situl Sarmizegetusa Regia, recuperate la Dublin și repatriate joi în România
Publicat: 26/07/2012, 12:40
Actualizat: 30/04/2013, 19:07

Două monede dacice din aur de tip Koson furate din situl arheologic Sarmizegetusa Regia au fost recuperate la Dublin de procurorii Parchetului Curții de Apel Alba-Iulia și vor fi repatriate joi în România, urmând să intre în colecția Muzeului Național de Istorie.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia au recuperat, miercuri, cele două monede din aur de tip Koson (43-42BC), prin cooperare judiciară internațională cu autoritățile din Republica Irlanda, informează, joi, Ministerul Public.

Monedele au fost indisponibilizate după expunerea la o licitație publică ce a avut loc în 18 februarie 2011, organizată de o casă de licitații din Dublin.

Indisponibilizarea monedelor a declanșat un proces judiciar complex și de durată ce a avut loc în fața instanțelor irlandeze, având ca obiectiv stabilirea apartenenței juridice și restituirea monedelor statului român.

Atașatul de Afaceri Interne al Ambasadei României la Dublin a monitorizat permanent dosarul în parcurgerea etapelor și a termenelor stabilite de către instanțele irlandeze până în 25 iulie 2011, când instanța a dispus restituirea monedelor statului român, acestea urmând a fi depuse la Muzeul Național de Istorie a României.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută decizia autorităților judiciare irlandeze prin care s-a dispus restituirea unor bunuri de patrimoniu aparținând statului roman.

„În urma unui demers complex de cooperare judiciară de excepție, desfășurat pe durata a aproximativ 16 luni, între instituții românești – Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Public, Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Muzeul Național de Istorie a României, Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României la Dublin – și Poliția Națională Irlandeză, două monede dacice din aur de tip Koson au fost recuperate și vor fi repatriate în România. Bunurile de patrimoniu urmează a reveni în România în data de 26 iulie 2012”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe.

MAE precizează că această acțiune este rezultatul aplicării cu succes a convenției UNIDROIT și reprezintă o premieră, fiind pentru prima oară când autoritățile românești reușesc, ca urmare a unei decizii judecătorești emise de o instanță din Uniunea Europeană, recuperarea unor piese exportate ilegal și prezente în comerțul internațional de antichități.

Cele două monede recuperate fac parte din singura emisiune dacică de aur, având pe revers legenda scrisă cu litere grecești – Kosen.

Artefactele aparțin tezaurelor sustrase, în perioada 1998 – 2007, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, județul Hunedoara, clasat monument istoric pe lista monumentelor UNESCO, a precizat Ministerul Public.

În cele trei dosare soluționate până în prezent au fost trimise în judecată 28 de persoane, pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, detecții și săpături neautorizate în siturile arheologice, furt calificat de bunuri culturale, șantaj și nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri, cercetările fiind efectuate de procurori ai Parchetului Curții de Apel Alba-Iulia, împreună cu ofițeri specializați ai poliției judiciare din Inspectoratul de Poliție Alba-Iulia.

Din anul 2005 și până în prezent, prin activitatea organelor judiciare, Patrimoniul Cultural Național a fost reîntregit cu mai multe tezaure recuperate: 706 monede Koson din aur, 13 brățări dacice din aur, un colier cu pandative și o pereche de cercei din aur, trei scuturi dacice din fier forjat, depozite de unelte și arme, câteva zeci de mii de monede antice din aur, argint și bronz, precum și numeroase alte artefacte depuse în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, ale muzeelor naționale de istorie din Alba-Iulia și Cluj-Napoca, a precizat Ministerul Public.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Idolul lui Mircea Badea. N-a mai văzut niciodată un om ca el
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Unde se află prima cabană montană construită în România?