EXCLUSIV: Câte milioane de euro vrea Ministerul Transporturilor să le ceară constructorilor de autostrăzi. Vezi lista penalităților

Redactor:
Ionuț Morariu

Întârzieri de proiectare, întârzieri în obținerea autorizațieide construire sau avansuri nejustificate. Sunt doar câteva dintremotivele pentru care Compania Națională de Drumuri și Autostrăzidin România (CNADNR) cere constructorilor de pe piața localăpenalități impresionante.

Colas SA se numără printre companiile cărora autoritățile leimpută cele mai mari sume de bani. Pentru oprirea lucrărilor decătre Inspectoratul de Stat în Construcții pe tronsonulCernavodă-Medgidia al Autostrăzii Soarelui, CNADNRsolicită penalități de 13.200.000 de lei (circa 3,1 milioane deeuro), potrivit datelor furnizate de companie la solicitareagândul. Ministerulsolicită aceluiași constructor încă 6.403.290 de lei (aproximativ1,5 milioane de euro) pentru neîndeplinirea obligațiilor deexpropriere în cazul aceluiași proiect.

Penalități și mai mari, de 15.950.000 de lei (3,8 milioane deeuro) și de 31.700.000 de lei (7,5 milioane de euro), cere statulromân francezilor de la Colas pentru întârzierea proiectăriivariantei alternative, respectiv pentru întârziere în obținereaautorizației de construire în cazul tronsonului de autostradădintre Cernavodă și Medgidia.

Și varianta de ocolire a municipiului Constanțaeste un proiect cu probleme. CNADNR motivează pretențiile salefinanciare de 52.000.000 de lei (12,3 milioane de euro) față de FCCConstruccion și Astaldi prin „notificarea emisă pentru relocare deutilități ce necesită terenuri suplimentare”. Toate acestepenalități sunt în prezent în stadiul în care au fost solicitate șise află în curs de evaluare de către consultanții proiectelor.

Diferit stau lucrurile în cazul constructorului Astaldi, care acontractat proiectarea și reabilitarea DN 79Arad-Oradea, km 4+250 – km 107+745 și ale cărui penalitățiau fost deja facturate. Valoarea acestora se ridică la 6.306.038 delei (1,5 milioane de euro), plus 317.202 euro.

Ministrul Transporturilor, nemulțumit de atitudineaconstructorilor

În acest context, Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, ainspectat vineri lucrările la autostrada Timișoara – Arad.Nemulțumită de stadiul lucrărilor, ea a cerut constructorilor să”înceteze să mai inventeze pricini”. Reprezentantul guvernului s-aadresat direct companiilor de profil care derulează lucrări pepiața locală cerându-le să înceteze să inventeze motive pentru aopri contractele. „Ori lucrați sănătos și serios, așa cum lucrațipe la dumneavoastră acasă, ori, dacă nu, ni se despart drumurile,pentru că înseamnă că în România nu știm să lucrăm la fel de bineși la aceleași standarde ca în țările din care proveniți”, a maispus Boagiu.

Vezi lista completă a penalităților aplicate de statulromân constructorilor în perioada septembrie 2010 – martie2011

Ştirea tristă a dimineţii! A murit chiar înainte de alegeri! Dumnezeu să îl odihnească
FOTO. Imagini incendiare cu Mirela Vaida de acum 15 ani! Atunci nu era vedetă şi...
Ce fac musulmanii în noaptea nunţii, în dormitor. Tradiția care a șocat întreaga lume
Calendar Ortodox 26 septembrie 2020. Trebuie să spui „La mulți ani”. Cruce neagră azi
FOTO. Daniela Crudu, într-o lenjerie intimă sumară! Fanii au lăudat trupul care se vedea complet
Ce fac și cum arată părinții lui Mihai Gâdea. Detaliul nebănuit despre familia directorului Antena3
Baronii PSD care îşi joacă ultima carte la alegerile locale de duminică
Alegeri locale 2020. Cum trebuie pusă ștampila pentru ca votul să fie valabil și cum...
Ştirea tristă a dimineţii! A murit chiar înainte de alegeri! Dumnezeu să îl odihnească
Ce fac musulmanii în noaptea nunţii, în dormitor. Tradiția care a șocat întreaga lume
Descoperire de PROPORȚII! Au reconstruit fața unei MUMII și au răsturnat tot ce știam despre...
De ce nu votează Raed Arafat la alegerile locale 2020. Puțini ar fi bănuit că...
Horoscop Neti Sandu 26 septembrie! Vin bani cu nemiluita
Arafat a făcut ANUNȚUL ȘOC! Ce se va întâmpla iarna asta în România
Poți face infarct de la prea multă bucurie? 5 cauze mai puţin cunoscute ale infarctului...
Descoperă România cum nu ai mai văzut-o. Destinaţii de vacanţă magice la doi paşi de...
„Elveţia României”: locurile unde se află cele mai frumoase şase sate din România pe care...
Inchide