Guvernul Ponta REEVALUEAZĂ persoanele cu certificat de handicap cărora Guvernul Boc le-a luat drepturile pe motiv de FRAUDĂ. EXCLUSIV

Guvernul Ponta REEVALUEAZĂ persoanele cu certificat de handicap cărora Guvernul Boc le-a luat drepturile pe motiv de FRAUDĂ. EXCLUSIV
Publicat: 05/09/2012, 00:28
Actualizat: 06/07/2016, 17:03

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a anunțat, într-un interviu pentru gândul, că ordonanța prin care sunt suspendate ajutoarele sociale în cazul asistaților datornici la bugetul de stat urmează să fie modificată. Ordonanța emisă de Guvernul Boc prevedea că persoanele care au datorii la stat nu mai primesc ajutoare sociale. Ministrul Mariana Câmpeanu ne-a declarat că asistații sociali urmează să primească o perioadă de grație de șase luni în care pot să-și plătească taxele către stat. Asistații sociali vor putea să plătească datoriile chiar din ajutoarele primite de la stat. De asemenea, Ministerul Muncii a creat și o comisie care să reevalueze deciziile prin care au fost anulate sute de certificate de handicap, despre care fostul ministru Claudia Boghcevici a declarat că au fost obținute fraudulos.

În decembrie 2011, Guvernul Boc a emis o ordonanță care prevede că asistații sociali care nu își plătesc taxele nu mai primesc ajutoare sociale. Ordonanța spunea că în primă fază ajutorul social este suspendat cinci luni de zile prin ordin al primarului. În acestă perioadă asistatul social are posibilitatea să-și achite datoriile către stat, iar în momentul în care plătește se reia și plata ajutorului social. Dacă după cele cinci luni asistatul social tot nu-și achită dările, atunci pierde definitiv ajutorul social.

CITEȘTE AICI TEXTUL ORDONANȚEI CARE OBLIGĂ ASISTAȚII SOCIALI SĂ-ȘI PLĂTEASCĂ DĂRILE

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat pentru gândul că dorește să modifice ordonanța menționată mai sus prin acordarea unei perioade de grație de șase luni pentru asistații sociali datori la stat. În acestă perioadă, ajutorul social nu este suspendat. Ordonanța actuală nu prevede un asemenea termen, ci spune că, dacă până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, primarul constată că nu au fost plătite taxele, atunci suspendă ajutorul social pentru asistatul social datornic. Acum ministrul Muncii spune că asistații sociali datornici ar putea primi o amânare de șase luni în care să poată achita datoriile către stat. O altă măsură avută în vedere este și aceea ca asistații sociali datori statului să platească taxele restante chiar din ajutoarele sociale. Ministrul Mariana Câmpeanu a explicat că aceste modificări vor fi făcute în Parlament.

Citește mai jos precizările ministrului făcute pentru gândul:

â–º Ordonanța aceea trebuie aprobată de Parlament ca să devină lege. În Parlament dorim să facem modificări. Mai precis, este vorba de o flexibilizare a condițiilor pentru ca persoanele care primesc ajutoare sociale să-și poată plăti datoriile către bugetul de stat. Nu este vorba de scoaterea prevederii care spune că cei care nu-și plătesc taxele nu primesc ajutor social. Este vorba de o flexibilizare în sensul că se va mări cu șase luni perioada în care aceștia își pot plăti datoriile către stat fără să le fie suspendat ajutorul social.

â–º Sunt cazuri în care persoane care aveau o datorie de șapte lei sau 40 de lei nu au mai primit aceste drepturi. Noi dorim să existe o perioadă de șase luni în care șă-și plătească aceste datorii fără să li se oprească ajutorul social. Eventual să poată plăti aceste datorii către stat din ajutoarele sociale. Sunt propuneri de modificare a ordonanței făcute de minister, dar și de parlamentari. Ele trebuie să treacă de comisii și apoi să ajungă în plenul Parlamentului. Intenția noastră a fost demult anunțată în acest sens.

â–º Până acum se făcea o inventariere a celor cu ajutoare sociale. S-a cerut o situație de la primării. Cei care aveau datorii la bugetul statului nu au mai primit aceste ajutoare sociale. Noi am spus că nu este normal pentru că omul acela primește ajutor social pentru că nu are din ce să trăiască”, a declarat ministrul Mariana Câmpeanu.

Câmpeanu reevaluează frauda cu certificate de handicapați de la Sibiu

În martie, fostul ministru al Muncii, Claudia Boghicevici, a demarat o amplă acțiune de depistare a persoanelor care dețineau certificate de handicap obținute fraudulos. Ancheta ministerului a constatat că peste opt milioane de euro au fost plătiți în patru ani pentru persoane fals încadrate în grad de handicap la Sibiu. Fostul ministru al Muncii, Claudia Boghicevici, a precizat că, din cele aproximativ 1.000 de persoane reevaluate, aproape 90 la sută au obținut ilegal certificate de încadrare. În urma reevaluării făcute de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap la Sibiu, s-a constatat că din 1.057 de persoane reevaluate, doar 140 au, în realitate, un handicap.

Ministrul Mariana Câmpeanu a declarat pentru gândul că a constituit o nouă comisie de evaluare care să revizuiască ancheta realizată la Sibiu. Ministrul a precizat că a primit foarte multe contestații din partea celor cărora le-au fost anulate certificatele de handicap în urma anchetei din martie. Noua comisie de evaluare ar urma să-și înceapă activitatea în luna septembrie.

Citește mai jos explicațiile ministrului Muncii, pentru gândul:

â–º A fost acea celebră comisie de la Sibiu care a reevaluat vreo 1300 de persoane. La câteva sute de persoane li s-au anulat certificatele de handicapați. Pentru asta noi am refăcut comisia de evaluare la nivel național. O să încadrăm acolo persoane de specialitate: medici, psihologi, asistenți sociali. În opinia mea, o comisie administrativă nu poate să anuleze un certificat care a fost dat în urmă cu cinci sau șapte ani pentru că nici nu știm care au fost condițiile de atunci. Noi putem eventual să vedem dacă persoana se mai încadrează la data când s-a făcut evaluarea.

â–º Să vedem dacă mai beneficiază în continuare de aceleași drepturi sau este trecuta în alt grad de handicap. Comisia este în acest moment în procedură de constituire. Din septembrie acestă comisie, sper, să fie viabilă. Vor fi reevaluate numai cazurile în care au fost depuse contestații. Despre cei care au fost bănuiți că au obținut fraudulos aceste certificate, ministerul nu poate să stabilească dacă un certificat a fost obținut fradulos. Pentru asta există organe de specialitate.

Ajutor social pentru plata curentului electric

Ministerul Muncii pregătește o nouă formă de ajutor social. Ministrul Mariana Câmpeanu a declarat că, din 2013 va exista un ajutor pentru consumul de energie. O formă de asistență socială similară cu ajutorul pentru încălzire. „În afară de ajutoarele de încălzire, care s-au dat și se vor da, mai pregătim pentru anul viitor un ajutor pentru consumul de energie pentru că de la anul va crește prețul. Este vorba de acel consumator vulnerabil. Acum lucrăm la metodologie”, ne-a declarat Mariana Câmpeanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Nikki Exotika, femeia trans din America, și Igor din...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au...
Pensionarii, ținuți în suspans. Poșta Română își bate joc de ei
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Când cresc salariile în România! Breaking news
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Cristina Cioran victorie în fața lui Alex Drobrescu. Ce a decis instanța
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu