INFOGRAFICUL ZILEI. Câți copii s-au născut în România în ultimii 22 de ani

Redactor:
Corina Vârlan
Numărul copiilor născuți în România în ultimii 22 de ani a scăzut, ajungând anul trecut să fie aproape de două ori mai mic decât cel înregistrat în anul 1990

Numărul copiilor născuți în România în ultimii 22 de ani a scăzut, ajungând anul trecut să fie aproape de două ori mai mic decât cel înregistrat în anul 1990, mai exact de doar 196.000 de bebeluși. În aceeași perioadă de timp, în maternitățile din țară s-au născut peste 5,12 milioane de nou-născuți, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Din totalul copiilor născuți de românce, cei mai mulți au fost băieți, mai exact 2,63 de milioane, în timp ce numărul fetelor a fost de circa 2,48 milioane.

Dacă în anul 1990 în maternitățile din România s-au născut 314.746 de bebeluși, numărul lor a scăzut apoi treptat până în anul 1996, când s-au născut cu 83.398 mai puțini copii, potrivit INS.

Doi ani mai târziu numărul copiilor a crescut și a ajuns să depășească 237.000 de nou-născuți vii, pentru ca apoi să scadă până anul trecut când s-a înregistrat cea mai mică valoarea din ultimii 22 de ani.

De asemenea, în perioada 1990-2011, anual s-au născut mai mulți bebeluși de sex masculin, decât bebeluși de sex feminin. De exemplu, în anul 1990 în maternitățile din țară s-au născut 161.023 de băieți și cu 7.300 mai puține fete, iar anul trecut au fost aduși pe lume 100.985 de băieți și doar 95.257 de fete, potrivit INS.

Cei mai mulți nou-născuți de sex masculin s-au născut în perioada 1990-1994, în total numărul lor ajungând aproape de 692.000.

Cel mai mic număr de fete născute în România s-a înregistrat în anul 2011, valori reduse putând fi observate și în anii 2010, 2007, 2003 și 2002.

Evoluția numărului de nou-născuți din România în ultimii 22 de ani

(Click pentru a mări)

Infografic: gândul.info (Corina Vârlan)

Transfer URIAŞ la FCSB. Becali dă o nouă lovitură memorabilă în Liga I. Budescu, revenire...
Ce ruşine! Au fost prinşi în pădure, cu zonele intime la vedere, în timp ce...
FOTO, Oana Zăvoranu, la 16 ani! Cum putea să arate vedeta TV când era doar...
Bărbatul celebru care A DIVORȚAT pentru Anamaria Prodan. Vedeta a recunoscut tot: „Da, i-am despărţit!”...
Walter și Raluca Zenga, surpriză de proporții pentru fani! Veste de ultimă oră despre mariajul...
S-a aflat tot adevărul. De ce președintele României, Klaus Iohannis și Carmen nu au copii
Horoscop INEDIT. Care e cea mai favorizată zodie
S-a decis: Restaurantele, teatrele, sălile de jocuri din Capitală se închid la interior. Lista completă...
BANCUL ZILEI – Spionată de soț în timp ce făcea sex cu un prieten
VIDEO. Bulibaşa romilor din Vrancea, ucis de o roată desprinsă de la un camion. Momentul...
Ce ruşine! Au fost prinşi în pădure, cu zonele intime la vedere, în timp ce...
Erau nedespărțiți, însă acum e de negăsit! Ce s-a ales de James, fratele Angelinei Jolie,...
Pe o câmpie, în mijlocul pustietății, au apărut MII de borcane URIAȘE de piatră. Când...
Artistul din România care a cântat pentru șapte președinți americani. 'Prima oară am fost cu...
Diana Șoșoacă, umilită de Adrian Năstase. Șoc total la Antena 3
A divorțat după 7 ani, fără pasiune, de căsătorie. Apoi a făcut un experiment inedit:...
Bilanț coronavirus 7 martie 2021
Adele a slăbit mai mult. E de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Revoluţie la WhatsApp! Se introduce funcţia pe care milioane de utilizatori o aşteptau
Banuia ca soția lui îl înșală, așa că a montat camere ascunse! Când s-a uitat...
Inchide