Justiția face dreptate – copilul cu mâna ruptă a murit, medicul repus în funcție

Justiția face dreptate – copilul cu mâna ruptă a murit, medicul repus în funcție
Medicul chirurg Mircea Tușciuc de la Spitalul Județean din Slatina, care a operat un copil de nouă ani adus la spital cu o fractură de braț și care a murit la patru zile de la internare, a obținut în instanță desființarea deciziei prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă.

Medicul chirurg Mircea Tușciuc de la Spitalul Județean dinSlatina, care a operat un copil de nouă ani adus la spital cu ofractură de braț și care a murit la patru zile de la internare, aobținut în instanță desființarea deciziei prin care i-a fostdesfăcut contractul de muncă.

Magistrații Tribunalului Olt au admis, marți după-amiază,acțiunea depusă de medicul Mircea Tușciuc prin care a cerutanularea deciziei conducerii Spitalului Județean de Urgență (SJU)din Slatina de a-i desface contractul de muncă, transmitecorespondentul Mediafax. Judecătorii au dispus ca medicul chirurgsă fie „reintegrat” în funcție, decizia magistraților TribunaluluiOlt nefiind însă definitivă.

Conducerea Spitalului Județean din Slatina va ataca la Curtea deApel Craiova decizia magistraților Tribunalului Olt de a-l repuneîn funcție pe medicul chirurg Mircea Tușciuc. Managerul SpitaluluiJudețean de Urgență Slatina, Constantin Nicu Vladu, a declarat,ieri, corespondentului Mediafax că juriștii spitalului vor facerecurs la hotărârea magistraților. „Cu siguranță vom ataca deciziala Curtea de Apel Craiova. Pe linie administrativă, eu am făcut totce a depins de mine și i-am desfăcut contractul de muncă. Pe liniemedicală, Colegiul Medicilor a dispus o anchetă, dar nu știu ce s-aîntâmplat în acest caz”, a afirmat managerul SJU Slatina,Constantin Nicu Vladu.

Președintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. VasileAstărăstoae, a declarat pentru gândul că zileleacestea se va întruni comisia de disciplină a Colegiului Medicilorpentru a se lua o decizie în acest caz. „Ieri (nr. marți) am intratîn posesia rezultatelor expertizei medico-legale. În cursulsăptămânii acesteia se va decide de către comisia de disciplinădacă a fost o culpă medicală sau nu. Momentan nu pot da altedetalii, iar cât despre reacția managerului de la Spitalul Slatina,ambele părți au dreptul la recurs, mai ales că decizia instanței nueste una definitivă”, ne-a precizat prof. dr. Astărăstoae.

Managerul și directorul medical au fost demiși în urmaacestui caz

Medicul chirurg Mircea Tușciuc, alături de medicul ortoped PaulIancu, a fost implicat în cazul copilului de nouă ani care a murit,la sfârșitul lunii mai 2010, la patru zile după ce fusese adus laSpitalul Județean de Urgență din Slatina pentru a i se trata ofractură la antebrațul stâng.

Copilul, Cristian Marian Grigore, a fost dus de părinți, în 23mai, la Spitalul Județean din Slatina, având o fractură laantebrațul stâng. Trei zile mai târziu, copilul a fost externat,după ce medicii de la secția de Ortopedie i-au pus o atelăgipsată.

La câteva ore de la externare, băiatul a fost adus din nou laspital, în stare gravă. A fost operat, iar în 27 mai a suferit onouă intervenție chirurgicală prin care i s-a amputat brațul.Copilul a fost transferat apoi la secția de terapie intensivă și afost chemat un elicopter SMURD pentru a-l duce la București, însăbăiatul a murit în timpul transportului. Tatăl copilului a susținutla acea vreme că a fost nevoit să le dea medicilor bani pentru aavea grijă de băiatul său.

În urma acestui caz, ministrul Sănătății Cseke Attila i-a demispe managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Ileana RoxanaDragomir , și pe directorul medical Alina Chiriac.
De asemenea, medicilor Mircea Tușciuc și Paul Iancu le-au fostdesfăcute contractele de muncă, după ce o comisie a MinisteruluiSănătății a constatat că aceștia nu și-au respectat fișa postuluiși au încălcat deontologia profesională.

270 de cazuri de malpraxis în București în2009

Potrivit ultimelor statistici în ceea ce privește cazurile demalpraxis, numai în București, în 2009, s-au înregistrat 270 dereclamații. Din acest total, doar trei cadre medicale și-au pierdutdreptul de a profesa temporar. Potrivit autorităților, din cele 270de dosare de malpraxis, 135 de dosare au fost soluționate, cu 91 dedecizii în favoarea medicilor. Marea majoritate a pedepselor auconstat în amenzi, mustrări ușoare sau voturi de blam din parteacolegilor.

Tags:
Inchide