Lecția de economie pe care MUGUR ISĂRESCU i-a ținut-o lui EMIL BOC

Lecția de economie pe care MUGUR ISĂRESCU i-a ținut-o lui EMIL BOC
Publicat: 23/04/2012, 19:29
Actualizat: 23/04/2012, 20:30

„Să nu ne îmbătăm atunci când economia o să o ia foarte tare însus”, „să evităm greșelile din 2006-2008”, „să fim precauți cânddăm drumul la cheltuieli”, „să avem în vedere că intrările decapitaluri ne pot duce la aprecierea cursului” , „trebuie să fimatenți la structura fluxurilor de capital”. Acestea au fost câtevadintre avertismentele pe care guvernatorul BNR, Mugur Isărescu,le-a transmis marți premierului Emil Boc, cu ocazia unui forum peteme economice, unde au participat pe lângă primul ministru și alțimembri ai Guvernului, printre care ministrul Finanțelor, GheorgheIalomițianu, și ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Discursul de aproximativ 50 de minute al guvernatorului BănciiCentrale, care a fost însoțit de o prezentare în power point, înengleză, a fost urmărit cu mare atenție de premierul Emil Boc,acesta părând la un moment dat că își notează ceva.

Puteam să atenuăm șocul (recesiunii-n.red.) dacă parteaaceea albastră, domnule prim-ministru, era mai mare”

În câteva rânduri, guvernatorul chiar i s-a adresat personalprimului ministru. De exemplu, oficialul BNR i-a spus șefuluiGuvernului, explicându-i unul dintre graficele care se succedau peun mare ecran, că România ar fi ieșit mai repede din recesiune dacăar fi reușit să atragă mai multe fonduri europene.

„Puteam să atenuăm și mai mult șocul, dacă partea aceeaalbastră, domnule prim-ministru, spuneți și dvs și o spunem și noi,ar fi fost mai mare. „Official transfers” sunt transferuri de laUniunea Europeană. De fapt, noi am sperat că o bună parte din lipsade generozitate a capitalului privat va fi compensată de un accesmult mai rapid la fondurile europene”, a explicat guvernatorul,uitându-se către premier, care dădea aprobator din cap.

„Dacă pe partea de fluxuri private, alături de împrumuturileoficiale, am fi reușit să absorbim mai multe fonduri comunitare,absorbeam mai mult șocul extern, diferența intrărilor de capitalera mult mai mică, efectul de multiplicare ar fi fost în favoareanoastră și cred că măsura ar fi atenuat recesiunea și am fi ieșitmult mai repede din recesiune”, a conchis Mugur Isărescu.

Avertismentele guvernatorului BNR:

  • „Să nu ne îmbătăm atunci când economia o să o ia foarte tare însus, că o să o ia, vom fi și în această situație, și atunci săspunem gata, putem să facem cheltuieli mult mai mari. Dimpotrivă,regula este când economia crește și tinde să se supraîncălzească,să micșorezi deficitul fiscal, chiar să ajungi la surplusuri”
  • „Știu că este un mesaj total neconfortabil pentru politicieni.Dar din punct de vedere financiar, aceasta este logica. Unde se vaîntâlni în viitor logica financiară cu cea politică, eu sper cădiferențele vor fi mult mai apropiate decât în trecut”.
  • „Trebuie să evităm greșelile din 2006-2008, să nu ne îmbătăm căavem bani la buget, dacă vor intra bani”
  • „Trebuie să fim precauți când dăm drumul la cheltuieli”
  • „Trebuie să avem în vedere că o cheltuială bugetară angajată,aceasta este pe termen lung, aceasta trebuie gândită și pentruperioada în care, este inevitabil, ciclul se întoarce. Pentru căvedeți cât de dureros este să dai și apoi să iei. Uneori esteaproape imposibil. Vedeți și ce se întâmplă acum în Grecia. Este șio problemă a echilibrului social și politic”.

BNR a cumpărat 10 miliarde de euro în perioada 2006-2007

  • „Trebuie să avem în vedere că intrările de capitaluri ne potduce la aprecierea cursului de schimb. Am trăit această experiență.Am încercat să oprim această apreciere. În perioada 2006-2007 amcumpărat 10 miliarde de euro, tot nu am reușit să oprim apreciereacursului. Nu poți să te bați cu piețele internaționale de capitaldecât în anumite condiții”.
  • „Trebuie să fim atenți la structura fluxurilor de capital.Acestea pot să fie orice, împrumuturi bancare, investiții deportofoliu, investiții străine directe. Investițiile străinedirecte pot fi investiții productive sau investiții în pământ, așacum au fost cele din București. Toate se numesc investiții străinedirecte, dar unele sunt productive, altele sunt generatoare deconsum, cum sunt cele care produc mari magazine. Nu am avutniciodată și nu am nimic împotriva marilor lanțuri de magazine. Elemodernizează România. Dar dacă analizăm bine situația, trebuie săvedem ce este „tradeable” și ce este „non-tradeable” pentru că nutoate au același efect”.

Înainte de a face recomandările către Executiv, guvernatorul BNRa spus, printre altele, că România fost foarte aproape de un”infarct”, „sudden stop, cum i se spune în termeni financiari”. „Amtrecut foarte aproape de așa ceva, deși nu am crezut când eramavertizați că asta ne așteaptă. Nu am intrat pentru că amreacționat la timp”, a spus Isărescu.

Emil Boc: „Chiar dacă nori mai există pe cerul crizei,drumul este acela al ieșirii din furtună”

La rândul său, premierul Emil Boc a declarat marți, la acelașiforum, că „România a redevenit locul unde merită să investești”,vorbind despre „cel puțin zece reforme fundamentale ale statului”,între care reforma fiscală, noul Cod al muncii și reforma înEducație.

„Chiar dacă, așa cum am spus, nori mai există pe cerul crizei,drumul este acela al ieșirii din furtună, dar care nu se va putearealiza dacă se vor face pași înapoi. Din acest punct de vedere,determinarea Guvernului României este foarte clară, niciun pasînapoi în privința reformelor începute, voință clară și fermăpentru accelerarea acestora și continuarea lor, eliminarea oricăruirisc de populism în politicile guvernamentale”, a dat asigurărișeful Executivului. El a spus că, chiar dacă suntem în preajma unuian electoral, „politicienii și, cel puțin, guvernul pe care îlreprezint sunt hotărâți să nu cedeze în fața tentațiilorpopuliste”.

Pe de altă parte, Emil Boc a precizat că România are prevăzutăîn buget în acest an pentru investiții o sumă de 35 miliarde delei, față de 33 de miliarde de lei în 2010, iar în 2012 va avea 45de miliarde de lei. Șeful guvernului a vorbit și despre legeaparteneriatului public-privat, una dintre situațiile în careaceasta ar putea fi aplicată fiind pentru construcția tronsoanelorde autostradă Comarnic-Brașov (55 km) și Sibiu-Pitești (116 km),precum și la construcția de penitenciare.

Planul lui Victor Orban în România funcţionează! Adevărul despre locul în care Ungaria investeşte milioane...
E însărcinată! Măruţă a făcut ochii cât cepele când a aflat...
FOTO. Maria Constantin și-a pus silicoane noi și își etalează bustul peste tot! Cât de...
„Scutul” natural împotriva ţânţarilor. Top 11 plante care alungă ţânţarii din casă
Boala incurabilă de care suferă Mircea Badea. A fost la toți doctorii. Ce spune Carmen...
Petrecere mare în familia Becali! Cum arată fetele patronului FCSB + Ionuț Luțu, din nou...
Se dau bani de la stat pentru aceşti TINERI! Ce trebuie să facă pentru a-i...
Healthcare Trends VIDEO. Cum alegem cea mai bună albire dentară? Despre carii, măsele de minte...
BANCUL ZILEI – Necuratul își caută soție cuminte, frumoasă, deșteaptă
Simptomele care indică o infecție cu varianta Delta a virusului SARS-CoV-2. Avertisment pentru tineri
E însărcinată! Măruţă a făcut ochii cât cepele când a aflat...
Noi tensiuni între MARILE PUTERI! Incidentul aerian dintre SUA și RUSIA care dă FIORI alianței...
Vine URGIA. Alertă de cod roşu în Ilfov, Prahova şi Dâmboviţa. Capitala, sub cod portocaliu
Ce frică are Lionel Messi, de fapt. Sportivul trăiește cu o mare teamă în suflet
Făcea un fel de videochat când s-a întâmplat dezastrul. A trebuit să intervină pompierii
Se spală de Rusalii 2021? Ce spun preoții. Este sărbătoare mare în calendarul ortodox
Acest vaccin ar trebui INTERZIS! Lovitură uriașă pentru cei care s-au vaccinat cu el
Alertă mondială. Noul pericol se răspândește cu o viteză incredibilă. Informațiile sunt înfiorătoare
S-a prăbuşit City Insurance, cea mai mare companie de RCA! Tot managementul este suspendat, Fondul...
Cine este inventatorul de 27 de ani din România care schimbă lumea cu invenţia lui....