MESAJ DUR AL PF DANIEL LA ÎNCEPEREA ANULUI ȘCOLAR: „Schimbările din sistemul educațional și criza morală sunt cauzele eșecului din învățământ”

MESAJ DUR AL PF DANIEL LA ÎNCEPEREA ANULUI ȘCOLAR: Schimbările din sistemul educațional și criza morală sunt cauzele eșecului din învățământ
Publicat: 15/09/2012, 14:31
Actualizat: 29/07/2014, 18:46

PF Daniel spune că inconsecvența și instabilitatea sistemului educațional sunt printre cauzele eșecului din învățământ, iar dictonul „cine are carte, are parte” a fost înlocuit cu „cine are carte, pleacă departe”, de aceea trebuie făcută o analiză sinceră și lucidă pentru a opri degradarea socială.

Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat, sâmbătă, un mesaj cu ocazia începerii noului an școlar, arătând că se roagă lui Dumnezeu să îi binecuvinteze pe elevi, profesori, preoți și părinți, dar și pe toți cei care, într-un fel sau altul, sunt angajați cu multă dăruire în actul educațional și de formare spirituală.

Patriarhul a subliniat însă în mesajul transmis la începutul anului școlar și că sistemul de învățământ ar trebui să facă o analiză sinceră și lucidă, în contextul rezultatelor deosebit de slabe înregistrate la examenul de bacalaureat din ultimii doi ani, cu o medie de promovabilitate de sub 50 la sută.

Cauzele eșecului din școala românească sunt multiple, iar unele dintre acestea au fost și vor mai fi analizate de specialiștii din diverse instituții abilitate, în special inconsecvența și instabilitatea sistemului educațional. La acestea se mai adaugă și criza spirituală și morală din societatea românească”, arată patriarhul în mesajul transmis școlii.

PF Daniel consideră că lipsa de valori perene, de repere credibile și de motivații solide din societatea și școala românească a atins cote alarmante, iar acumularea de valori intelectuale este tot mai mult înlocuită cu acumularea de bunuri materiale, „încât astăzi nu mai valorează mult o cultură aleasă, ci doar o avere frumoasă”.

„Iar dictonul «cine are carte, are parte», nu mai este valabil, deoarece oamenii bine pregătiți sunt prea puțin plătiți. Prin urmare, acum «cine are carte, pleacă departe», adică în străinătate”, a mai arătat patriarhul în mesajul său.

Posibile soluții pentru stoparea degradării spirituale

PF Daniel consideră că pentru a opri această degradare spirituală și socială sunt imperativ necesare măsuri legislative și sociale, dar și o înnoire spirituală a mentalității și o cultură a valorilor morale, după cum ne învață Sfântul Apostol Pavel când zice: „Să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit”.

Patriarhul transmite în mesajul său câteva îndemnuri pentru promovarea spiritualității creștine în actul educațional, arătând că educația religioasă în familie și în școală presupune „cooperarea Bisericii cu aceste două instituții majore ale poporului”.

„Întrucât în societatea de azi actul educațional este tot mai mult afectat de secularism sau indiferență spirituală, superficialitate și lipsă de motivație sau de entuziasm pentru cunoaștere, este necesar ca, și prin intermediul educației religioase, elevii să fie îndemnați să urmeze pilda multor personalități românești care prin cultura, erudiția și profesionalismul lor au devenit renumiți în țară și în străinătate, deși proveneau adesea din familii modeste”, mai arată patriarhul.

Totodată, PF Daniel spune că prin educația religioasă trebuie să fie promovată cultivarea talentelor și a valorilor intelectuale, respectul față de părinți, profesori și colegi, precum și iubirea de țară și de neam.

„Biserica, alături de Familie și de Școală, trebuie să fie activă și creatoare în educația copiilor și a tinerilor. Prin urmare, îndemnăm pe toți slujitorii Bisericii, să promoveze o intensă cooperare cu familiile și școlile din parohii în actul educațional, sub semnul unei responsabilități comune sporite pentru binele țării noastre. Având în vedere caracterul dinamic, ușor modelabil, al copiilor și tinerilor, eforturile comune trebuie concentrate spre o educație bazată pe valorile creștine și democratice europene: credință și cultură, speranță și iubire, libertate și responsabilitate, egalitate în fața legii și solidaritate în fața suferinței”, adaugă patriarhul în mesaj.

PF Daniel subliniază că tinerii și copiii sunt cei mai vulnerabili la schimbările societății, iar abandonul școlar, destrămarea familiilor, sărăcia, șomajul, plecarea părinților la muncă în străinătate, delicvența și violența juvenilă, nesiguranța zilei, incertitudinea viitorului se constituie în tot atâtea cauze ale crizei educației în școală și în familie.

„Biserica a semnalat adesea aceste provocări și face eforturi sporite pentru a răspunde lor atât prin orele de religie, cât și prin diferite programe adresate copiilor și tinerilor, ca de pildă: «Hristos împărtășit copiilor»; «Alege Școala!»; «Copilul învață iubirea lui Hristos», care se desfășoară prin intermediul parohiilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Rezultatele sunt îmbucurătoare, dar nevoile prezente și viitoare sunt imense”, precizează patriarhul în mesaj.

PF Daniel mai arată că educația este forma cea mai înaltă în lucrarea de modelare și formare a caracterului și personalității copiilor și tinerilor, iar din acest motiv ar trebui să fie prioritatea fundamentală a oricărei societăți care dorește progresul spiritual și bunăstarea materială a poporului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican