Ministrul Comunicațiilor: Orice român va avea și în lumea virtuală o identitate

Ministrul Comunicațiilor: Orice român va avea și în lumea virtuală o identitate
Ministrul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor, Valerian Vreme, a declarat, joi, că orice român va avea și în lumea virtuală o identitate, pentru aplicațiile dezvoltate de instituțiile statului, cu ajutorul unui soft care va fi operațional într-un an, transmite corespondentul Mediafax

Ministrul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor, ValerianVreme, a declarat, joi, că orice român va avea și în lumea virtualăo identitate, pentru aplicațiile dezvoltate de instituțiilestatului, cu ajutorul unui soft care va fi operațional într-un an,transmite corespondentul MEDIAFAX

Ministrul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor, ValerianVreme, a declarat, într-o conferință de presă susținută cu ocaziaședinței Asociației Municipiilor din România (AMR) de la TârguMureș, că le-a prezentat primarilor de municipii reuniți o serie deproiecte dezvoltate de Ministerul Comunicațiilor, care construieștestrategii și planuri pentru a respecta „Agenda Digitală Europa2020” la care a aderat.

„Dacă discutăm de proiectele în operare, putem discuta de sistemulde achiziții publice care anul acesta pe primele aproape șase lunise ridică la volumul anului 2010, cu economii de peste 18 la sută.Ei ( autoritățile locale- n.r.) sunt principalii beneficiari și aueconomii de peste 18 la sută. Avem proiecte în implementare – șiastăzi am prezentat în fața membrilor AMR Sistemul Național dePlată cu cardul bancar, un sistem dedicat plății taxelor șiimpozitelor locale de către cetățeni prin intermediul carduluibancar, folosind o platformă web. În fază de proiectare și foarteimportant pentru alfabetizarea României este proiectulmanagementului identității”, a spus Vreme.

Vreme a susținut că proiectul respectiv – care va folosi oplatformă soft finanțată din fonduri europene, operațională încirca un an – presupune că orice român va avea și în lumea virtualăo identitate, pentru aplicațiile dezvoltate de instituțiilestatului.

„Practic, orice cetățean al României, pe lângă identitatea pe careo are, cu buletinul de identitate, va trebui să aibă și în lumeavirtuală o identitate, care să îi permită să acceseze aplicațiilecare la ora actuală sunt destul de bine conturate în cadrulinstituțiilor statului. De multe ori ne lovim de aceastăproblematică, a managementului identității”, a spus Vreme.

El a precizat că în ce privește platforma legată de managementulidentității, aspectul hard este dat de dispozitiv – care poate ficardul de identitate cu cip, cardul de sănătate sau telefonul, întimp ce platforma soft va fi realizată printr-un program cufinanțare europeană.

Vreme a susținut că îi este greu să estimeze cât ar putea costa oastfel de „soluție majoră în România”, dar a arătat că platformasoft ar putea să fie operațională în termen de 12 luni, după careva „urma și o perioadă de implementare, legată de hard”.

Vreme a dat asigurări că nu vor apărea probleme legate desecuritatea datelor și că sistemul poate rezista atacurilor.

El a arătat că în ce privește Sistemul Național Electronic de Platăcu cardul bancar, aplicația funcționează deja în unele primării,care au avut deja destul de multe încasări prin intermediulacesteia, și ea a rezistat chiar și la 60.000 de atacuri pe oră. Înprezent, în cadrul acestui sistem se derulează faza în care sedistribuie „credențialele”, a mai spus ministrul.

„Primăria Târgu Mureș este prima care a primit aceste credențiale.Credențialele presupun primirea de către orice cetățean a număruluide utilizator și a parolei, cu care va intra în sistem. PrimăriaTârgu Mureș este prima care a primit aceste credențiale și cred căde săptămâna aceasta va începe distribuirea și, totodată,conștientizarea cetățeanului legat de acest nou mod de a puneproblema”, a arătat Vreme.

Ela Giurgea, [email protected]

Inchide