Ministrul Dușa: Autorizația de reînhumare a lui Nyiro Jozsef este lovită de nulitate. România nu agreează acțiunea Ungariei

Ministrul Dușa: Autorizația de reînhumare a lui Nyiro Jozsef este lovită de nulitate. România nu agreează acțiunea Ungariei
Publicat: 26/05/2012, 13:14
Actualizat: 05/06/2012, 12:55

Ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul, Mircea Dușa, afirmă că autorizația de reînhumare a scriitorului Nyiro Jozsef este lovită de nulitate, în timp ce ministrul Justiției, Titus Corlățean, spune că Guvernul nu dorește transformarea României „într-un cuib de pelerinaj pentru extremisme”.

Ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul, Mircea Dușa, a declarat, vineri seară, la Reghin, unde a participat la lansarea candidatului USL la Primărie, Maria Precup, că a constatat că există „elemente” care dovedesc că autorizația de reînhumare a scriitorului Nyiro Jozsef este lovită de nulitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Este foarte clar că PCM, al cărui președinte de onoare este președintele Parlamentului Ungariei, domnul Kover, este în campanie electorală. Eu, care sunt din județul Harghita și am participat la toate campaniile electorale, știu că întotdeauna au venit cu câte o «bombă» din aceasta, care să lămurească electoratul maghiar și mai ales cetățenii un pic mai înfierbântați în ale autonomiei sau reînvierii Tratatului de la Trianon, să îi mobilizeze pentru a veni la vot. (…) Am fost la Odorheiu Secuiesc să văd condițiile în care primarul a eliberat acea autorizație de reînhumare. Am constatat că sunt niște elemente care dovedesc faptul că acea autorizație este lovită de nulitate și Instituția Prefectului din județul Harghita va solicita constatarea nulității acelei autorizații”, a declarat Dușa.

Dușa a adăugat că nu crede că „statul maghiar va forța nota” în ce privește reînhumarea lui Nyiro la Odorheiu Secuiesc, fără a avea acordul statului român. De altfel, a subliniat el, deși de câteva zile circulă zvonul potrivit căruia cenușa lui Nyiro este deja în România, cei care se ocupă de organizarea evenimentului afirmă că urna este la Budapesta.

„Cred că elementele acestea de campanie trebuie lăsate deoparte și soluționată această dispută pe cale diplomatică între două țări ale UE. De altfel, premierul Victor Ponta se va întâlni în perioada imediat următoare cu premierul Orban și va clarifica aceste probleme și aceste dispute pe care le creează Guvernul de la Budapesta. Nu cred că este cazul ca domnul Orban și domnul Kover să reînvie fantomele trecutului”, a spus Dușa.

El a precizat că statul român nu agreează această acțiune a statului ungar, legată de reînhumarea unui personaj controversat, precum Nyiro, și că nu înțelege cum reprezentanți ai țării vecine „agită spiritele” cu acest subiect.

„Nu înțeleg cum statul maghiar, premierul Orban și președintele (Parlamentului ungar) Kover – statul ungar este membru al UE, ca și noi – agită spiritele aducând persoane care sunt controversate de istorie – cum este acest Nyiro, care a fost poet, susținător al fascismului și care a luat poziție serioasă împotriva evreilor. (…) Chiar dacă nu este declarat criminal de război, cum este Wass Albert, încearcă să îl aducă în țară și să treacă peste poziția statului român”, a arătat Dușa.

În același context, ministrul Justiției, Titus Corlățean, a spus că Guvernul român a avut o poziție corectă în ce privește cazul reînhumării lui Nyiro, pentru că nu dorește transformarea României „într-un cuib de pelerinaj pentru extremisme”.

„Este un act de demnitate românească acela ca la nivelul statului român și al instituțiilor, la nivel guvernamental și politic și la nivelul administrațiilor locale, statul român să nu accepte ca cineva să se joace cu demnitatea românilor și a statului român. Faptul că România a spus foarte clar că respinge această formă de revenire, pe pământul românesc, la niște simboluri horthyste, de extremă dreaptă, antiromânești și antisemite este o poziție corectă. (…) Nu dorim să transformăm România într-un cuib de pelerinaj pentru extremisme pe care le dorim uitate și îngropate. România are alte priorități și cetățenii României – români, maghiari și alte etnii – au cu totul și cu totul alte priorități decât redeșteptarea extremismelor. Vom încerca să blocăm această chestiune”, a spus Corlățean.

El a adăugat că există deja „reacții” în mediile internaționale, în SUA și în Israel, care susțin poziția statului român și apreciază că aceasta este corectă.

„Veți vedea, de altfel, în zilele următoare poziții exprimate public, inclusiv la nivelul unor oficialități, la nivelul unor organizații din străinătate care spun foarte ferm: nu suntem de acord cu această încercare a Ungariei de a exporta extremisme. Domnul Orban ar trebui la domnia sa, în Ungaria, să-și vadă de problemele serioase, de criza economică, de problemele sociale, de lipsa de credibilitate în fața partenerilor europeni pentru excesele nedemocratice, pentru excesele care au dus, printre altele, la încălcarea unor reguli de bază ale democrației, ar trebui să-și vadă de propriile problemele, în propria țară, și să înceteze a exporta provocări în România. Aceasta este poziția statului român și eu, ca ministru în Guvernul României, o spun foarte clar: totul trebuie să se oprească la frontiera României. Înțelegeți că există modalitățile de acțiune inclusiv prin anumite pârghii administrative și legale. Statul român nu va sta pe loc”, a conchis Corlățean.

Guvernul s-a opus reînmormântării poetului maghiar NyirÅ‘ Jozsef la Odorheiu Secuiesc, deoarece opinia autorităților române este că acesta nu poate primi onoruri pentru o activitate care nu este cazul să fie onorată, potrivit premierului Victor Ponta.

„Înțeleg că fostul Guvern a fost de acord cu înhumarea la Odorheiu Secuiesc, actualul Guvern și-a manifestat în mod clar opoziția la așa ceva din considerente pe care ministrul de Externe le va prezenta în detaliu. Este o personalitate care, din punctul de vedere al autorităților române, având o activitate care poate fi aflată ușor, nu poate să primească onoruri pentru ceva ce, din punctul nostru de vedere, nu este cazul să fie onorat”, a spus Ponta.

Reînmormântarea poetului maghiar NyirÅ‘ Jozsef la Odorheiu Secuiesc va avea loc duminică, într-un cadru privat, în conformitate cu legislația românească, organizatorii modificând programul și renunțând la mai multe evenimente în urma dezacordului exprimat de MAE român, preciza Ambasada Ungariei la București.

MAE și-a exprimat dezacordul față de intenția oficialităților ungare de a aduce în România rămășițele lui Nyiro, spre a fi reînhumate în cadrul unui ceremonial desfășurat pe parcursul mai multor zile în Gheorgheni, Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc.

Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Bunta Levente, afirma, vineri, că potrivit informațiilor sale cenușa scriitorului Nyiro Jozsef s-ar afla la capela mortuară a bisericii catolice din localitate, însă atât administratorul capelei, cât și liderul PCM, Szasz Jeno, infirmau această informație. De altfel, Szasz Jeno, care este și președintele Fundației „Pro Odorhei”, declara că „urna cu cenușa se află la Budapesta și va veni în timp util la Odorheiu Secuiesc, până duminică, înainte de ceremonie”.

Pe de altă parte, președintele UDMR, Kelemen Hunor, anunța, vineri, că reprezentanții Uniunii nu vor participa la reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, întrucât este „un eveniment electoral” al lui Szasz Jeno, liderul PCM.

Președintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, afirma însă că „țelurile politice” ale lui Nyiro Jozsef trebuie separate de activitatea scriitoricească a acestuia, subliniind că el nu a aruncat volumele lui Eliade „pentru simplul motiv că acesta a făcut parte din Garda de Fier”.

Directorul Diviziei de Arhive Internaționale a Muzeului Holocaustului din Washington DC, Radu Ioanid, declara, pentru MEDIAFAX, că „înhumarea ceremonială” a lui Jozsef NyirÅ‘ în România face parte dintr-o serie mai largă de tentative de „reabilitare” din Ungaria a unor persoane controversate.

Rămășițele poetului maghiar decedat la Madrid în 1953 au fost aduse în Ungaria la inițiativa Parlamentului de la Budapesta.

Pe 17 mai, Parlamentul Ungariei ceruse clarificări în legătură cu poziția României față de reînhumarea poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. „Ungaria dorește să știe dacă poziția României sugerează că va tolera evenimentul sau va interzice reînhumarea lui Nyiro în Odorheiu Secuiesc”, declara Laszlo Veress, șeful de cabinet al președintelui Parlamentului de la Budapesta, precizând că răspunsul Bucureștiului era așteptat până luni.

Potrivit MAE român, NyirÅ‘ József s-a născut în 1889, la Jimbor, județul Brașov, și a decedat în 1953, la Madrid, în Spania, unde a fost înhumat până de curând. În perioada interbelică a lucrat ca jurnalist la mai multe publicații de limba maghiară din Transilvania și a publicat mai multe nuvele.

În 1941, după anexarea Transilvaniei de Nord de către Ungaria, a fost invitat în calitate de deputat ardelean în Parlamentul de la Budapesta și s-a mutat în capitala ungară. A fost redactor-șef la două ziare de extremă dreapta („Magyar ErÅ‘” și „Magyar Ãœnnep”).

După lovitura de stat din 15 octombrie 1944 și-a continuat activitatea în Parlamentul Ungariei (Parlamentul de la Sopron), care a adoptat legislație antisemită. În această calitate, NyirÅ‘ József a susținut activitatea guvernului fascist al lui Szálasi Ferenc. În 1940 i-a fost acordată distincția „Coroana Corvin”, înființată de către Miklos Horthy.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață