Ministrul Funeriu explică de ce îi suflă secretarul de stat Oana Badea răspunsurile în conferințele de presă

Ministrul Funeriu explică de ce îi suflă secretarul de stat Oana Badea răspunsurile în conferințele de presă
Publicat: 23/04/2012, 19:29
Actualizat: 24/04/2012, 10:35

În timpul unei conferințe de presă ținute la Brașov, ministrulEducației, Daniel Funeriu, le-a spus ziariștilor ce norocos e căare o „femeie puternică” nu în spate, ci alături de el. Întrebat degândul de ce este nevoieca secretarul de stat Oana Badea să îi sufle mereu răspunsurile laîntrebările puse de ziariști, Funeriu a replicat: „E un proverbcare spune că un bărbat puternic are întotdeauna în spate o femeieputernică. Vă dați seama ce șansă am că am o femeie puternică nu înspatele meu, ci lângă mine!”.

Ultima dată când a primit răspunsurile de la Oana Badea a fostacum câteva zile, iar Funeriu a ținut să precizeze acum că”realitatea situației la acea conferință de presă este cu totulalta decât cea care pare”: „În acel moment nu era o conferință depresă, era o videoconferință cu inspectorii și se întrerupsesecontactul audio cu unul dintre inspectorate. Iar doamna Badeaprimise pe telefon întrebarea pe care mi-a transmis-o pe o caleabsolut firească, mi-a transmis întrebarea de pe telefon, odată cuelementul care trebuia răspuns atunci. Deci, din punctul meu devedere, nu-mi displace, dimpotrivă, îmi face foarte mare plăcere șivreau să știți că este un eveniment care, dacă provoacă râsete,este, din punctul meu de vedere, absolut O.K.”

Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de sex într-un...
Cand se TERMINA pandemia? OMS a facut anuntul
FOTO. Cum arată unica fiică a lui Ion Țiriac! Ioana i-a captat atenția Simonei Halep
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Raed Arafat, anunț cutremurător! Măsura dură care se ia în toate spitalele din România, după...
Ce a vorbit Vlăduța Lupău cu Neymar la Paris! Frumoasa cântăreață a dezvăluit tot: `El...
Când se întoarce frigul în România. Trebuie să ne pregătim deja hainele groase
Criza guvernamentală ucide oameni zilnic. Apelul medicilor: Depolitizaţi deciziile medicale şi haideţi să colaborăm
Românii caută cu disperare aceste ANVELOPE DE IARNĂ. Ce au ele mai special?
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
O nuntă din Botoșani a avut loc fără mire, după ce s-a infectat cu COVID
Cand se TERMINA pandemia? OMS a facut anuntul
Chinezii au LANSAT ceva revoluționar care îi ÎNGROZEȘTE pe americani. „Nu avem nici cea mai...
Averea halucinantă a noului premier al României! 40.000 de euro pensie și venituri grotesc de...
BOMBĂ! Veste uriașă pentru Liviu Dragnea! Totul a fost ținut SECRET, ce s-a aflat ACUM
EXCLUSIV! ȘOFERUL unui AUTOBUZ, luat la PUMNI de un ADOLESCENT VIDEO
Regina Elisabeta a II-a, jignită? Premiul refuzat: „Găsiți un destinatar mai vrednic”
Vestea ȘOC a momentului în România: A murit. Cum a fost găsit...
România e în doliu! Un mare actor român a murit. A fost găsit mort în...
Iarna 2020-2021 va fi apocaliptică! Meteorologii se uită în arhive, să vadă dacă a mai...
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021