Mircea Dinescu, la 23 de ani de la Revoluție: „Avem o clasă politică semianalfabetă. Înainte erau Ceaușescu și Elena”

Mircea Dinescu, la 23 de ani de la Revoluție: Avem o clasă politică semianalfabetă. Înainte erau Ceaușescu și Elena
Publicat: 22/12/2012, 18:22
Actualizat: 26/03/2019, 12:30

Mircea Dinescu a vorbit, într-un interviu pentru MEDIAFAX, despre România la 23 de ani de la Revoluție, precizând că nu are câtuși de puțin entuziasm pentru acest capitalism, din moment ce avem o clasă politică semianalfabetă, în timp ce în comunism erau semianalfabeți Ceaușescu și nevastă-sa.

Poetul, editorialistul și analistul politic Mircea Dinescu a spus că Revoluția Română a fost o revoltă populară, la care nu au luat parte numai așa-numiții „revoluționari”.

„Acolo nu au luptat numai revoluționarii. Aici se face o mare confuzie, există revoluționari și restul lumii. Pe 17 martie ’89 eu am fost arestat la domiciliu pentru un interviu pe care l-am dat în Liberation. Pe 22 decembrie, după ce a fugit Ceaușescu, la ora prânzului, au fugit și securiștii de la mine de la poartă și am ieșit în stradă. În stadă erau sute de mii de oameni. Deci nu poți să spui că unii erau revoluționari și unii erau vânzători de banane. Poporul român în clipa aia a avut un acces de curaj și de inconștiență și toți au fost revoluționari. Marea greșeală care s-a făcut este că s-au selectat. Unii erau revoluționari și unii oameni cumsecade. Eu când am ajuns la televiziune, am ajuns pe un TAB, cu un steag în mână, ca într-un film prost despre revoluția cubaneză, în fața unei mulțimi de sute de mii de oameni (…). A fost o revoltă populară reală (…) A fost o revoltă populară. Eu am apărut la televizor după ce am fost pe un TAB în fruntea unor protestatari care erau de ordinul sutelor de mii în București”, a spus Mircea Dinescu.

El a mai spus că, la momentul respectiv, nu a existat la momentul respectiv „o disidență organizată”.

„Noi nu am avut ceea ce se cheamă o disidență organizată cum a existat în Polonia, unde erau sindicatele libere, bine organizate, anticomuniste, sau cum erau în Cehia cei care erau grupați în jurul lui Havel. În România erau câțiva disidenți, erau vreo 11-12, toți arestați pe la casele lor, și în rest era o populație care mârâia continuu sau făcea bancuri vizavi de frigul, de foamea din România. În clipa în care Ceaușescu a fugit, a fugit nu din pricina unor 10 sau 100 sau 3.000 de revoluționari, ci pentru faptul că a ieșit poporul în stradă disperat. Ăștia tineri nu știu că în România până în 89 nu puteai să cumperi pâine decât dacă îți arătai buletinul în fața vânzătoarei la pâine, nu aveai voie dacă erai din alt oraș să cumperi pâine în București. La o alimentară arătai iarăși vânzătoarei buletinul ca să poți să îți cumperi 200 de grame de salam. Se stingea lumina la ora 21.00, se închideau restaurantele, cinematografele, nu era decât un singur post de televiziune și acela era parțial color, la care Ceaușescu apărea color și restul apăreau în alb-negru. Asta este realitatea României după care au unii nostalgii acuma. Din păcate noi nu am știut ce să facem cu libertatea noastră. Sigur că n-am avut ce să punem în locul comuniștilor pentru că nu exista o rezistență organizată în România anticomunistă. De aia au venit activiștii din eșalonul doi și au preluat puterea, după ce populația a ieșit în stradă. Și de frica populației, a sutelor de mii, a milioanelor de oameni a fugit Ceaușescu”, a spus Mircea Dinescu.

Dinescu mai spune că acum, la 23 de ani de la Revoluție, vede „mari specialiști în Revoluție”, care „iau martori tot securiști sau tot turnători la securitate și mozolesc acea mișcare, acea revoltă populară care a fost reală”.

„Ce poți să spui? Pentru că nici Marx nu a prevăzut că după comunism va apare din nou capitalismul, cât era Marx de deștept și a prevăzut căderea capitalismului. A spus că umblă o stafie prin Europa care va omorî capitalismul. După stafia asta s-a instaurat comunismul, dar Marx n-a prevăzut că după comunism va veni un capitalism foarte ciudat făcut de foști activiști de partid, de foști securiști, de foști bișnițari. Cam ăsta a fost capitalismul creat în România după 89 și culmea că nu numai în România. De fapt în toate fostele țări socialiste s-a întâmplat așa. Și sigur că populația are dreptate, că noi după ce am trecut prin marea criză a comunismului, am preluat după 15 ani, după 20 de ani și criza capitalismului. Și atunci lumea e dezamăgită și e firesc să aibă nostalgii”, a comentat Mircea Dinescu.

El a mai spus că dacă era japonez, își făcea harakiri (ritual japonez sinucigaș, n.r.), pentru că nu a crezut că inși care l-au proslăvit pe Ceaușescu vor conduce România și vor face partide politice, după cum nu a crezut că „o bună parte din clasa politică românească este semianalfabetă”.

„Pe vremea aia știam că era Ceaușescu semianalfabet. Și nevastă-sa. Nea Nicu avea patru clase, Elena avea trei clase, dar în fine pe urmă ei s-au mai lustruit cât de cât. Dar Ceaușescu măcar avea consilieri profesionști. Acum este o clasă politică semianalfabetă. Cu excepțiile de rigoare. Și entuziasm pentru acest capitalism nu am câtuși de puțin”, a mai comentat Mircea Dinescu.

El nu a părut foarte optimist nici față de viitor, precizând că din punctul lui de vedere guvernul Ponta e „un guvern de sinucigași”, pentru că și-a asumat „puterea deplin, cu o opoziție foarte firavă” și pentru că trebuie să demonstreze rapid că are un proiect de țară.

„Sunt foarte mulți tineri băgați (în conducerea țării, n.r.) – nu e rău că sunt mulți tineri – dar eu nu cred că ei cunosc realitatea. Sunt oameni politici de eprubetă, care nu știu ce se întâmplă prin satele românești care trăiesc ca în Evul Mediu și mi-e frică. România are un potențial uriaș într-o perioadă în care se tot trag semnale de alarmă privind criza alimentației în toate lumea. România ar fi putut să dea de mâncare la toată Europa, din păcate România iată nu poate să-și dea de mâncare nici sieși. România importă trei sferturi din mâncare. E o rușină fără de margini, cu un pământ atât de de bogat, cu o climă atât de îngăduitoare și cu ape curgătoare. Cea mai mare cantitate de Dunăre din toată Europa este în România și mai avem și Delta Dunării”, a încheiat totuși, într-o notă optimistă, Mircea Dinescu analiza sa.

În urmă cu trei ani, câteva sute de persoane, între care rude ale victimelor din 21 decembrie 1989, dar și tineri, au refăcut baricada de la Intercontinental, din timpul Revoluției, în cadrul unui eveniment simbolic – „Baricada de la Inter” -, inițiat de regizorul Paul Cozighian, unul dintre cei care au participat, în noaptea de 21 decembrie 1989, la luarea cu asalt a CC al PCR. Evenimentul a avut loc pe 21 decembrie 2009, în același loc în care în urmă cu 20 de ani manifestanții ridicaseră o baricadă împotriva dictaturii comuniste.

De asemenea, pe 22 decembrie 2009, academicianul Eugen Simion, ministrul Culturii de la momentul respectiv Theodor Paleologu, foști miniștri ai Culturii – muzicologul Adrian Iorgulescu și istoricul artei și academicianul Răzvan Theodorescu -, scriitorul Horia Roman Patapievici, președinte al Institutului Cultural Român la momentul respectiv, scriitorul și criticul Andrei Cornea și artistul plastic Dan Perjovschi au vorbit pentru MEDIAFAX despre gândurile și așteptările lor în urmă cu 20 de ani, dar și despre felul în care consideră că au evoluat lucrurile și au marcat și evoluția personală a fiecăruia.

În momentul izbucnirii Revoluției, cei mai mulți lucrau în diverse structuri: Adrian Iorgulescu era profesor la Liceul „George Enescu” și compozitor, Horia Roman Patapievici lucra la un institut de cercetare ca fizician, Andrei Cornea lucra la Muzeul Național de Artă al României, iar Răzvan Theodorescu era cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei.
„Eram cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei, pe care îl condusesem până în 1977 (când, după primul meu protest public întru apărarea monumentelor bucureștene, am fost scos din funcția de coordonator științific)”, își aminteștea Răzvan Theodorescu.

De asemenea, Andrei Cornea povestea că i se retrăsese dreptul de semnătură și fusese chemat de vreo două ori la „discuții” cu „tovarășa Clătici”, de la centrul universitar de partid, pentru că, alături de alți 17 intelectuali, semnase o scrisoare de protest la adresa regimului, difuzată de Radio Europa Liberă. „Devenisem așadar un disident, fie și în ultimul ceas al regimului. Și dacă acesta n-ar fi căzut pe 22 decembrie și ar fi înăbușit revoluția, știu că și eu, și mulți alți colegi ai mei am fi fost îndată arestați”, a spus Cornea.

La rândul său, Eugen Simion a spus că tocmai publicase volumul al IV-lea din seria „Scriitori români de azi” în care 200 de pagini sunt rezervate scriitorilor „optzeciști” (de la Mircea Nedelcu la Mircea Cărtărescu). De asemnea, începuse să scrie o carte despre jurnalul intim. – „Ficțiunea jurnalului intim, I-III” – pe care a încheiat-o în 2001.

Theodor Paleologu era în clasa XI-a la Școala Centrală, numită pe atunci „Zoia Kosmodemianskaia”, și se pregătea să facă studii de latină, de litere clasice sau de istoria artelor.
Dan Perjovschi spunea că trăia „de azi pe azi”, și nu „de azi pe mâine”, considerând pe atunci că nu avea viitor. „Mă ocupam cu supraviețuirea fizică și mentală. La cap aproape am reușit. (?) Probabil aș fi fugit din țară”, preciza Perjovschi.

În privința proiecțiilor pentru viitor dinainte de răsturnarea regimului, Patapievici spunea în 2009 că nu exista viitor și ceea ce prevedea în ceea ce îl privea era „o viață îngenuncheată, într-o țară îngenuncheată”.

„Cu cât opresiunea era mai mare și situația era mai absurdă, cu atât speram mai mult într-o libertate viitoare, exasperându-i pe apropiați cu optimismul meu”, spunea, pe de altă parte, Răzvan Theodorescu.

Și Theodor Paleologu se număra printre optimiști, răspunzând că își vedea viitorul „strălucit, firește” pentru că se aștepta să se producă la un moment dat o schimbare și să poată studia în străinătate, dar și să își realizeze „aspirațiile politice” pe care le avea atunci, la vârsta de 16 ani.

Mai mulți au menționat atunci că se aflau în centrul Capitalei pe 21 sau 22 decembrie în 1989. „Am ieșit la Revoluție cu sora mea și cu actorul Ștefan Radof și soția lui, imediat ce s-a produs întoarcerea situației, la jumătatea zilei în 21 decembrie, apoi din nou după-amiaza și seara, noaptea am fost din nou în Piața Universității. Au fost zile dramatice pentru noi toți, dar așteptam acest moment, ne-așteptam să se întâmple ceva de genul ăsta”, a spus Paleologu.

„Pe 21 decembrie 1989 am fost la Inter și se trăgea în oameni. Am simțit că pentru români libertatea înseamnă mai mult, este mai importantă decât moartea”, după cum a evocat și Iorgulescu ziua izbucnirii Revoluției.

Eugen Simion a mărturisit că a „fost fericit”, în Piața Revoluției, în dimineața zilei de 22 decembrie 1989. „Am asistat la fuga dictatorului și am avut sentimentul (îl am și azi) că asist la un mare eveniment al istoriei. Cred și acum, indiferent ce spun analiștii, că Revoluția Română (indiferent de cauzalitățile ei) este, după al II-lea război, actul istoric esențial săvârșit de români. Restul este o altă istorie și multă literatură”, a declarat Simion.

„De la Sibiu din 21 decembrie 1989 am devenit un om liber. Încă sunt”, spunea, în 2009, și Dan Perjovschi.

Pe de altă parte, în decembrie 2009, și Theodor Brateș, Lucia Hossu-Longin și Sanda Țăranu au analizat, pentru MEDIAFAX, cei 20 de ani trecuți de la Revoluție, vorbind despre rolul lor în TVR la Revoluția din 1989.

„În 1 decembrie 1989 am îndeplinit funcția de redactor-șef adjunct al Redacției de Actualități a TVR. În ceea ce privește rolul meu în desfășurarea Revoluției (am toate motivele să consider că a avut loc o revoluție autentică și, în consecință, nu ar fi util să polemizez pe această temă) se pot pronunța milioanele de concetățeni și sutele de milioane de oameni de pe mapamond care au urmărit emisiunile de televiziune începând din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 și până în dimineața zilei de 25 decembrie 1989. Este vorba despre asumarea liber consimțită, la cererea revoluționarilor, a rolului de a coordona emisiunile postului public TV în momentele decisive ale Revoluției. Practic, viața mi-a oferit șansa unică, pentru un gazetar, pentru un om al Cetății, de a mă afla în centrul unei premiere mondiale, intrate în istorie și în conștiința publică drept ?Revoluția română în direct?. Am consacrat acestui rol peste 1.500 de pagini în cartea Trilogia Revoluției române în direct, iar rememorarea unui episod sau a altuia ridică un număr considerabil de dificultăți de selecție. Foarte pe scurt, reamintesc că am deschis drumul revoluționarilor care pătrunseseră în Televiziune, conducându-i spre celebrul Studiou 4, am proclamat pe postul TV, înainte de orice alt mijloc de informare din țară, libertatea de expresie, libertatea presei și am moderat (ca să folosesc un termen la modă) timp de 73 de ore, aproape fără întrerupere, emisiunile de referință pentru ceea ce a însemnat, în focul evenimentelor, Revoluția română. Prin urmare, evaluările pot fi făcute de un număr considerabil de semeni de-ai noștri și, în condițiile în care am proclamat liberatea de expresie, apreciez că fiecare are dreptul de necontestat la propria părere. Sunt dispus să dialoghez cu fiecare concetățean, exclusiv pe bază de fapte posibil de probat, iar caracterizarea care mi s-a făcut, și anume aceea că sunt ?un personaj controversat? mă onorează, deoarece numai cine n-a făcut nimic și, mai ales, în momente cruciale ale istoriei, nu are de ce să fie controversat”, a spus, în decembrie 2009, Theodor Brateș.

Vorbind despre cei 20 de ani care au urmat Revoluției, Brateș spunea atunci: „În ceea ce mă privește, ultimii 20 de ani au însemnat, înainte de toate, bucuria – de neegalat de nimic altceva – de a vedea în ceea ce s-a făcut bun în țară, în ceea ce s-a făcut bine în viața românilor se găsesc, pe undeva, fie și numai în doze infinitezimale, contribuția mea la victoria Revoluției române din decembrie 1989. Faptul că după două decenii, zilnic, mulți oameni, în majoritatea lor necunoscuți, mă salută, că mă condamnă pe drept și pe nedrept, pentru unele afirmații din acele zile, că mă înjură, că mă amenință, reprezintă pentru mine o sursă imensă de ?combustibil? pentru ceea ce fac în plan profesional și privat. Dacă am rămas în conștiința publică într-o asemenea măsură și cu un asemenea grad de interes înseamnă, neîndoios, că n-am făcut umbră pământului degeaba”.

La rândul său, Lucia Hossu-Longin spunea în 2009: „Am rămas din ziua de 22 decembrie 1989 în studioul 4 al TVR până în 5 ianuarie 1990. Am răspuns la telefoane și a primit mesaje. După două zile am observat că televiziunea era intoxicată cu știri false, mesajele fiind transmise din Palatul CFR. Am refuzat să mai difuzăm începând cu 22 decembrie versuri, muzică populară și filme de Sergiu Nicolaescu și am militat pentru a fi transmise evenimentele din Piața Palatului. Datorită acestei comutări, s-au putut urmări evenimentele din decembrie 1989 în toată Europa și în toată lumea”.

Întrebată ce i s-a întâmplat important în ultimii 20 de ani legat de acest eveniment, Lucia Hossu-Longin explica: „Am descoperit fenomenul detenției politice și al represiunii. Am realizat, începând din 1991, ?Memorialul Durerii?, 120 de filme și alte documentare importante. Filmele mele au fost achiziționate de Videoteca din Paris, Arhivele Hoover și de Biblioteca Congresului American”.

Și Sanda Țăranu a vorbit în 2009 despre momentele trăite la Revoluție: „Încerc să redau intensitatea sentimentelor pe care le-am trăit, dar așteptările, speranțele, emoțiile…, poate naivitățile în care credeam atunci s-au risipit. La vremea aceea, pe lângă munca din televiziune colaboram și la două emisiuni radiofonice. În dimineața zilei de 21 Decembrie m-am dus la Radio ca să înregistrez prezentarea emisiunii ?De toate pentru toți?, realizată de colegul meu, cunoscutul dramaturg și romancier, Ștefan Dimitriu. La puțină vreme după ce am intrat în studio am fost întrerupți, spunându-ni-se că emisiunea se contramandează. Evenimentele de la Timișoara ne marcaseră pe toți. Am plecat spre casă, pe jos, împreună cu soțul meu, care zilele acelea nu m-a lăsat singură. În drum, coloane întregi de demonstranți se îndreptau spre mitingul din Piața Palatului. Plângeam și îmi venea să le strig că timișorenii țineau piept represiunilor, iar lor le ardea de demonstrații. Se știe ce a urmat. Lucrurile se precipitau cu o repeziciune extraordinară. Vedeam cum, de la o oră la alta, situația devenea tot mai gravă, iar apelurile colegilor mei rămași în televiziune ne induceau momente de panică. În dimineața de 23 decembrie am plecat la televiziune, ca să fiu alături de colegii mei. În Piața Dorobanți, cordoanele de ordine nu mi-au mai permis să înaintez. Se trăgea. Oamenii din jurul meu încercau să îi convingă să îmi dea voie să trec. La un moment dat, a venit o mașină a armatei din care a coborât un colonel și m-a luat cu el. Nu am putut intra pe poarta principală întrucât gloanțele șuierau de peste tot. Am sărit gardul și am alergat prin curte spre iertarea din Pangratti. Am ajuns, în sfârșit, în Studioul 4. Mi-am întâlnit colegii, ne-am îmbrățișat și la un moment dat am intrat pe post, rostind câteva cuvinte de speranță și îmbărbătare. Cei care păzeau studiourile nu îmi dădeau voie să ies pe hol ca să nu mă nimerească vreun glonț. Geamuri nu mai erau și pe holuri ningea. Am stat acolo până spre seară și mă gândeam cu disperare cum voi mai ajunge înapoi acasă. În curtea televiziunii vreo duzină de soldați înarmați, în spatele unui fel de zid făcut din saci, trăgeau și ei de câte ori vreo rafală venea din direcția opusă. L-am rugat pe unul dintre ei să mă însoțească până la gard, ca și când arma lui ar fi putut fi o pavăză. O prostie, puteau să ne ciuruiască pe amândoi. În sfârșit, am sărit din nou gardul și am luat-o la goană până când un alt soldat pe stradă mi-a strigat: Gata doamnă, nu mai alergați, aici nu mai sunteți în pericol. Lucrurile nu s-au liniștit decât după executarea soților Ceaușescu. Atunci am trecut prin niște clipe îngrozitoare. Nu credeam că se va ajunge la un asemenea gest. Era Crăciunul”.

Noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, când la Timișoara oamenii s-au opus evacuării pastorului reformat Lászlo Tökés, a fost momentul în care românii s-au decis să iasă în stradă într-o revoltă spontană împotriva unui regim apăsător și a unui mod de viață pe care îl îndurau tot mai greu.
Evenimentele de la Timișoara au fost o continuare firească, dar mult mai sângeroasă, a mișcărilor petrecute în toate țările est-europene și care s-au soldat cu răsturnarea regimurilor comuniste.

Unda de șoc a Revoluției de la Timișoara ajungea, în 21 decembrie 1989, la București, locuitorii Capitalei, scoși inițial în stradă pentru un miting de susținere a lui Nicolae Ceaușescu, dând lovitura de grație regimului comunist.

Planul lui Victor Orban în România funcţionează! Adevărul despre locul în care Ungaria investeşte milioane...
Medicii au rămas șocați! Ce și-a introdus o femeie în organul genital întrece orice imaginație
FOTO. Sorana Cîrstea a eclipsat până și Turnul Eiffel! Apariție wow la Paris a iubitei...
„Scutul” natural împotriva ţânţarilor. Top 11 plante care alungă ţânţarii din casă
SCANDALOS! Actrița de filme pentru adulți cere despăgubiri de 5 milioane de dolari. Ce i...
Bomba anului: Simona Halep se mărită cu Toni Iuruc! Avem dovada: campioana radiază de fericire...
Horoscop duminică, 13 iunie. Scorpionii petrec timp cu persoana iubită
Ploile nu se opresc. ANM a emis o nouă avertizare meteo în aproape toată ţara
BANCUL ZILEI – Amantul soției vrea o mărire
O tânără care a dispărut acum 11 ani a fost găsită împreună cu iubitul în...
Medicii au rămas șocați! Ce și-a introdus o femeie în organul genital întrece orice imaginație
Noi tensiuni între MARILE PUTERI! Incidentul aerian dintre SUA și RUSIA care dă FIORI alianței...
Pepe aruncă bomba după divorţul de Raluca Pastramă: ”Mă însor din nou”
Florile și plantele pe care trebuie să le ții în casă. Aduc mult noroc și...
Kanye West a și uitat-o pe Kim Kardashian. Este uluitor cui i-a furat iubita!
Veste ȘOC în România: Cunoscuta jurnalistă A MURIT după un accident vascular
Lovitură cruntă pentru cei cu centrale de apartament! Vor fi intezise? Nu mai au nicio...
Bomba din filmele pentru adulți. Theo Rose a făcut marea dezvăluire
S-a prăbuşit City Insurance, cea mai mare companie de RCA! Tot managementul este suspendat, Fondul...
Cum arată maşina care sperie piaţa auto mondială, şi de care se tem chiar şi...