Noi stenograme cu Voicu: cum l-a împins „Vanghelică” la MI ca să-și asigure liniștea. Vanghelie „Nu mă dezic de Voicu, dar gata cu vrăjeala lui Băsescu”

Noi stenograme cu Voicu: cum l-a împins Vanghelică la MI ca să-și asigure liniștea. Vanghelie Nu mă dezic de Voicu, dar gata cu vrăjeala lui Băsescu
Publicat: 23/04/2012, 19:19
Actualizat: 03/05/2012, 02:49

Cătălin Voicu și Marian Vanghelie au revenit joi în atențiaopiniei publice. De această dată, este vorba despre transcriptulunei discuții interceptate de către procurori, inclusă înrechizitoriul întocmit de DNA și care a intrat în posesia Mediafax.Voicu spune despre Marian Vanghelie că este direct interesat ca elsă ajungă ministru de Interne, prezența sa în acest postconferindu-i „liniște” primarului.

• „Vanghelie nucă are un interes, este direct interesat în toată povestea asta, săajung acolo. Prezența mea la Interne lui îi conferăliniște”, îi spunea Voicu atunci lui Alexandru Mazăre, șiel senator PSD, precum și judecătorului Cristian Jipa.

Cătălin Voicu explică acestora cum a fost susținut de Vangheliepentru a ajunge senator și cum a fost ales de „lumea interlopă” dincolegiu, indiferent că va ajunge sau nu ministru de Interne. Înacelași context, Voicu mai spune că, în cele din urmă, i-a părutbine că nu a ajuns ministru. „Tot ce mi-a părut bine e că n-amajuns ministru, că nu puteam să-mi țin cuvântul cu ce lepromisesem… Pentru că mă omora… suna jandarmii. Și era clară!Că atunci, dacă nu-ți ții cuvântul, efectu’ e mai rău, colegu’!”,le povestea Voicu lui Jipa și lui Mazăre, cei trei aflându-seîmpreună, într-un restaurant din centrul Capitalei.

Am trecut la senatori pentru că așa „a vrutVanghelică”

„Aici, la minister, tre’ să te duci când ai banii, tu!”,continuă Voicu. El le mai povestește interlocutorilor, potrivittranscrierii, că a schimbat calitatea de deputat cu aceea desenator pentru că așa „a vrut Vanghelică”. „Când s-au trecut laaia, Vanghelică a fost, a vrut să fie foarte sigur că ies!Vanghelie nu-și putea ris… î… ă… cum să zic?, n-a vrut săriște nicio secundă și când s-au făcut simulările de către Zgonea.Simulările, a zis că cel mai sigur colegiu la Senat e ăsta, dinBu… tot Bucureștiul”.

Voicu povestește cum a „parlamentat” Boc cu țigănciledin Zăbrăuți

Cătălin Voicu mai descrie foarte colorat colegiul în care a fostales senator, unul „foarte controlat de votanți de-ai lu’ Vanghelieși inclusiv cu lumea interlopă”. „Pentru că o mare parte din… autreabă cu ei unde voturi mi-am luat aproape în unanimitate. În zonaaia, cea mai rău… cea mai săracă din… Zăbrăuți, Ferentari,Amurgului… ă… Iacob Andrei… ă … zonele astea, care sunt…ă… Toporași… Iacob Andrei, calci pe semințe, e ceva… Nu poțisă intri acolo, nici nu mai… nu intră nimeni acolo, am fostsingurul parlamentar. A vrut Boc să intre după ce toate alea… Bocsă-i facă și i-au luat țigăncile alea mari, cu fuste pe ele, de lap… și au băgat în gură, «Stai, mă, să-ți dăm, piticule, f…morții!»… Sau îți dă cu copilu-n cap, de n-ai ce să faci, nu…Deci, acolo n-a, n-a, n-a putut să intre nimeni! Am intrat acolo,toată lumea știau din auzite, din descrieri, din astea și… Aufost băieții mei de la Poliție, șefii de secții și Vanghelie, carea dat mesaj. I-a chemat șefii de secție pe toți… «Bă, vedeți,omul ăsta este om care toată ziua, ăsta ne-a ajutat pe noitoți!»… Eu am răspuns de Parchetu’ din … toți erau ba arestați,ba băgați în banditism, erau tineri și-am crescut odată cu ei!”,spune senatorul Cătălin Voicu.

Vanghelie nu se dezice, dar respingecategoric

În replică, Marian Vanghelie a declarat pentru Gândul că s-asăturat de „toate făcăturile politice” îndreptate împotrivalui.

• „Toate astea suntfăcăturile lui Băsescu și ale PDL de care m-am săturat. Tot felulde afirmații și discuții scoase din context, cu Voicu, cu Mazăre,cu ăștia toți. Au găsit iar un moment ca să agite apele, că vede cătoată lumea e disperată. Eu le-am spus, transcripturile pe carele-au ținut ca să dea câte puțin, șase luni, la oameni, au rămas cuele”, spune Vanghelie. El consideră că „făcăturile puterii” nu maiau trecere la oameni. „Au văzut și ei ce li se-ntâmplă și de undevine. Eu spun încă o dată, nu mă dezic de Voicu, e prietenul meu,dar unele lucruri mai sunt și greșit interpretate, scoase dincontext. Dar gata, acum nu mai ține cu toate vrăjelile astea. Lumeaare alte griji”, a mai spus Vanghelie.

VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Ce salariu mic are Neti Sandu la Pro TV! Ia mult mai puțin decât Esca...
FOTO. Antonia, apariție controversată, într-un costum de baie provocator! `Ești minunată!`
9 semne care pot trăda cancerul în stadii incipiente. Nu le ignora!
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
Șoc! Iubita lui Reghecampf, la un pas să piardă sarcina? Corina Caciuc, acuzații grave împotriva...
Restricţii de Sărbători! Ministrul Sănătăţii spune clar ce ne aşteaptă de Crăciun şi Revelion
Record la vaccinare: Peste 93.000 de români s-au vaccinat cu prima doză în ultimele 24...
SUV de cinci stele la Euro NCAP. Hyundai cucerește piața cu acest model
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Un certificat de vaccinare fals al lui „Adolf Hitler” sfidează controalele europene
Ce salariu mic are Neti Sandu la Pro TV! Ia mult mai puțin decât Esca...
Legăturile NEȘTIUTE ale Principesei Margareta, moștenitoarea Regelui Mihai
Incredibil câţi bani câştigă pe lună medicul Beatrice Mahler! Românii sigur vor avea ceva de...
Câți români vor avea facturi mai mici la energie, de fapt: s-a dat legea pentru...
FATA de 15 ani, care a sărit pe geam, a AJUNS la SPITALUL de URGENŢĂ...
Motivele fascinante, puțin cunoscute, pentru care bărbații nu mai poartă pălării
Vestea ȘOC a momentului în România: A murit pe loc. Nu a mai putut fi...
Klaus Iohannis e în stare de șoc! Ipoteza care aruncă în aer scena politică
Ziua începe cu o veste tristă. Din păcate este vorba despre Gabriel Cotabiță. În ce...
Ţara din Europa care caută cu disperare angajaţi şi nu găseşte. Salariile sunt uriaşe
Este OFICIAL! O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai multe zile libere...