NOI TELEGRAME WIKILEAKS: România a vrut să doneze armatei din Afganistan niște puști bătrânești, dar n-a putut acoperi costurile de transport

NOI TELEGRAME WIKILEAKS: România a vrut să doneze armatei din Afganistan niște puști bătrânești, dar n-a putut acoperi costurile de transport
O telegramă a Ambasadei SUA de la București, intrată în posesia Wikileaks, dezvăluie una dintre modalitățile în care România s-a achitat de datoria de a sprijini reconstrucția post-conflict a Afganistanului

Wikileaks a publicat astăzi noi telegrame ale Ambasadei SUA de la București. O astfel de telegramă dezvăluie una dintre modalitățile în care România s-a achitat de datoria de a sprijini reconstrucția postconflict a Afganistanului.

Pe 16 martie 2005, Ministerul Apărării a trimis o scrisoare Ambasadei SUA, primită abia pe 1 aprilie, prin care anunța intenția guvernului de la București (condus la acea vreme de Călin Popescu Tăriceanu) de a dona armament Armatei Naționale a Afganistanului, țară în care România era și este implicată, alături de SUA, în războiul împotriva talibanilor.

Ambasada redă scrisoarea primită de la Ministerul Apărării și semnată de generalul de brigadă Emanoil Ciocotea, șeful Departamentului Logistică: România dorea să doneze Afganistanului 7.167 de puști-mitralieră de calibrul 7,62 (binecunoscutele AKM-uri) cu pat comun categoria I și 783 de astfel de puști, de categoria II.

Detaliul care umbrește însă acest gest al Guvernului de la București este că puștile erau mai bătrâne decât soldații care urmau să le folosească: erau fabricate în 1963 (lotul de 7.167 bucăți) și 1964 (lotul de 783 de bucăți).

Chiar și așa, lucrurile nu erau atât de simple. „Obiectele nu pot fi donate decât dacă Guvernul României adoptă o decizie în acest sens. Pentru asta, Guvernul României trebuie primească scrisori oficiale de la Ministerul Apărării SUA și de la Guvernul Afganistanului, care să notifice acceptarea donației și care să menționeze cine va pune la dispoziție transportul donației pe ruta externă către beneficiar”, arată telegrama interceptată de Wikileaks cât de întortocheată este birocrația românească.

După aproximativ o lună, pe 4 mai 2005, Departamentul de Cooperare în Apărare al Ambasadei SUA de la București primește o nouă scrisoare de la Ministerul Apărării, semnată de data aceasta de adjunctul șefului Departamentului Logistică, generalul de brigadă Leucea Crăciun.

Din scrisoare, reiese că americanii puneau deja la dispoziție transportul până în Afganistan, dar se interesau dacă românii sunt dispuși să acopere măcar costurile transportului armelor până la aeroportul „Mihail Kogălniceanu” de lângă Constanța, de unde urmau să fie preluate de aeronava americană.

Răspunsul României: „România nu poate acoperi nici costurile transportului intern de armament, estimate la 35.520 de dolari, nici costurile de manipulare a mărfii la aeroport”. Armele urmau să fie aduse din garnizoana Târgoviște, iar Ambasada notează că „distanța dintre orașele Constanța și Târgoviște este de peste 300 de kilometri”.

Mai mult, Ministerul Apărării își anunță partenerii americani că armele nu vor fi aduse nici măcar până la aeroportul militar „Mihail Kogălniceanu”, ci „vor fi livrate la o locație situată la 5 kilometri de aeroport, cu o zi sau două înainte de sosirea avionului (american)”.

O discuție de pe forumul studenților de la Academia Forțelor Terestre din Sibiu arată că puștile-mitralieră de calibru 7,62, denumite popular AKM-uri, fabricate în 1963, mai sunt folosite doar în școlile militare, fiind scoase din uzul Armatei române.

CITEȘTE ȘI ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Numărul de telefon al președintelui Traian Băsescu – ce notau diplomații americani în 2005

Oroare! Celebra prezentatoare TV a ţării, abuzată sexual în scara blocului. Atacatorul i-a pus cuţitul...
Doliu uriaș în România! Este prima vedetă mare ucisă de COVID
FOTO. Imagini incendiare cu celebra gimnastă a României! Fără lenjerie intimă, pe rețelele de socializare
FOTO. Imagini incendiare cu celebra gimnastă a României! Fără lenjerie intimă, pe rețelele de socializare
Tratamentul secret pe care îl iau medicii pentru a se imuniza. Medicamentele banale pe care...
Sistem imunitar vs. Coronavirus: Cât timp durează imunitatea după COVID-19? Studii efectuate şi clarificări OMS
„Hunter-Gate”: Un partener al lui fiului lui Biden va preda FBI înregistrările afacerilor sale. România,...
Ultimul mesaj al cântărețului român aflat la Terapie Intensivă, în stare gravă: 'În cele din...
Are 72 de ani, dar e cuplat cu o studentă. Declarații din dormitorul lor: Să...
Mărturisirile INCENDIARE ale adevăratei Liudmila Ignatenko, femeia care a SUPRAVIEŢUIT Cernobîlului. ''Este o ÎNŞELĂTORIE''
Organul din gât care ar putea să vindece cancerul. Descoperirea istorică, făcută din greșeală
Cuvintele lui Iisus, descoperirea care zguduie creștinismul. A fost însurat sau nu mântuitorul?
Sărbătoare mare vineri în calendarul ortodox: Ce nu ai voie să faci pe 23 octombrie...
Când simți „un gâdilici” în gât virusul și-a croit deja calea în organism. Remediul care...
O experienţă străină în mijlocul Capitalei: Stilul de viaţă francez, în inima Bucureştiului.
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de...
Inchide