UPDATE Cele mai importante declarații ale luiTraian Băsescu
• Aș vrea să vă consultpentru câteva probleme care țin de economia României, și desprefuncționarea justiției.
• Primul subiect desprecare aș vrea să vorbim este reorganizarea adminstrativă. Apoi,despre utilizarea banilor europeni și despre realizareaobiectivelor de pe trimestrul I. M-ar interesa în ce stadiu se aflăprivatizarea managementului regiilor. Vreau să analizăm în cestadiu este problema managementului privat la regii. Dacă estecineva care își face iluzii că până acum au fost simple declarațiipolitice, se înșeală.
• Dacă se prefigureazăîncadrarea în deficitul buget pe care ni l-am asumat în acordul cuFMI.
Cum ar arăta România, după împărțirea propusă deMinisterul Turismuluzi
• Președintele TraianBăsescu a cerut Guvernului să analizeze reorganizareaadministrativă a țării prin înlocuirea celor 41 județe cu 8 județemari sau 7 județe și municipiul București, arătând că actualulsistem, menținut din 1968, generează ineficiență în utilizareabanilor UE și corupție.
• Nu se poate vorbidespre o dezvoltare a României cu unități administrative atât demici. organizarea administrativă a României este făcută pe bazaunei legi din anul 1968, la care nu s-au modificat, în 21 de ani deparlamentarism, nici măcar articolele în care scrie „RepublicaSocialistă România”.
• Mai este un motivpentru care trebuiesc desființate cele 41 de județe și împărțităRomânia în 8 județe, sau în 7 județe și Municipiul București, cuzona metropolitană și Ilfov. Trebuie să lucrăm pe zone mari, astfelnu vom fi eficienți și nu vom lucra în favoarea cetățeanului.Înțeleg supărarea partidelor plitice pentru că dacă ești șefulConsiliului Județean stăpânești județul. A venit momentul să neridicăm deasupra intereselor de partid.
• Anul acesta nu putemspune că nu ați avut bani de investiții. I-ați avut din ianuarieiar banii pe care nu îi cheltuiți nu creează locuri de muncă. Șieste criză în continuare, chiar dacă noi am ieșit din recesiune
• Avem bani de la UE șide la buget, niciun ministru nu va avea vreun blocaj în utilizareasumelor alocate. Nu aveți nicio justificare, că «nu am pututcheltui banii», dacă nu ați stat cu ochii, cu atenția, cu efortulprincipal pe structurile din ministerele dumneavoastră și caretrebuie să aprobe proiectele, să dea drumul la bani. Dacă ați avutaceastă lipsă de inspirație, va trebui după 30 iunie, când se tragelinia și vedem cum am realizat investițiile pe primul semestru, săvă gândiți dacă mai puteți face parte din Cabinet
UPDATE:Președintele Traian Băsescu a ajuns la Palatul Cotroceni,unde va participa la ședința de Guvern
Premierul Emil Boc l-a invitat pe președintele Traian Băsescu săparticipe la ședința de miercuri a Guvernului, care va începe laora 16:00.
Potrivit informațiilor furnizate de Guvern, în ședință va fianalizat stadiul îndeplinirii angajamentelor internaționale aleRomâniei în cadrul acordurilor cu Fondul Monetar Internațional,Comisia Europeană și Banca Mondială, precum și alte teme deactualitate internă.
Conform Constituției, președintele României poate lua parte laședințele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naționalprivind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordiniipublice și, la cererea primului-ministru, în alte situații.
Președintele României prezidează ședințele Guvernului la careparticipă.
Departamentul Politic, [email protected]