Românca Daniela Brosban (41 de ani) a fost arestată, luni, după ce a aruncat de mai multe ori cu ulei încins în polițiștii veniți să o evacuaze din apartamentul pe care îl ocupă abuziv la Milano, scrie cotidianul italian Il Giornale.
Apartamentul aparține primăriei, care l-a închiriat unor italieni. Sosiți să ia în primire noua casă, aceștia au descoperit că în locuință trăiau deja trei persoane: românca și cei doi copii ai săi. Italienii s-au adresat autorităților pentru a o evacua pe româncă.
La sosirea autorităților, în fața blocului, Daniela Brosban a început să arunce ulei încins asupra lor. Polițiștii au solicitat ajutorul pompierilor, care au spart ușa apartamentului și au imobilizat-o pe femeie.
Românca a fost arestată, iar cei doi copii minori, de 14 și 17 ani, au rămas în grija unui unchi.