„Ce tăcuți sunteți, parcă ați fi sculați de dimineață! Generațiede după război, v-ați născut obosiți!”… Astfel și-a întâmpinatprimarul Sorin Oprescu angajații din primărie, azi dimineață, laora 04:00, când a venit să inspecteze infrastructura rutieră de lanivelul solului de sub Pasajul Basarab. Circulația urma să fiereluată aici în câteva ore, iar primarul venise să se asigure cătraficul se va putea desfășura în bune condiții. La ora aceea nicimaidanezii nu se treziseră.
Prostituatele de pe Calea Plevnei tocmai se retrăgeau, înschimb, pe șantierul de sub Pasajul Basarab agitația era în toi.Asfaltul proaspăt turnat și încă încins era udat din abundență demuncitori. Ultimele straturi erau nivelate de utilaje, în timp cealte echipe trasau marcajele rutiere și montau semnele decirculație. Oriunde pășeai ți se lipea talpa de carosabil, iar înlocurile unde abia se terminase treaba te și adânceai puțin.Lucrurile stăteau la fel și pe trotuare, lucru remarcat de primarîn momentul în care, însoțit de ingineri și oameni din primărie, aînceput să inspecteze lucrările. „I-am rugat pe ăștia din primărie:«nu mai treceți, dom’le, pe-aici»”, a glumit Oprescu arătândnumeroasele amprente lăsate de câinii maidanezi pe trotuareleproaspăt turnate.
Confuzie cu sensuri unice
Noile trasee de sub pasaj l-au nedumerit pe primar, care nu și-aputut da seama, la prima vedere, de modul în care se va puteacircula. „Eu nu înțeleg cum vine, pe unde se intră”, a cerutOprescu explicații. Oamenii din primărie i-au arătat acestuia ceeste sens unic și unde se poate vira dreapta, dar fără mare succes.”Tot nu înțeleg”, a zis primarul, fiind lămurit într-un târziu.
Oprescu s-a interesat de locurile în care vor fi construiterefugiile de tramvai, atât la nivelul solului, cât și pe pod.”Vopsim, facem ca lumea, punem niște plante”, a sugerat primarularătând un spațiu în care urmează să fie construit un astfel derefugiu. Acesta a mai cerut ca o anumită porțiune a drumului să fieluminată mai bine și, la final, s-a arătat mulțumit de ceea ce avăzut. „Multumesc frumos, sunteți tari!”.
Pe unde se circulă
De azi dimineață, circulația rutieră s-a reluat pe artereleBulevardul Vasile Milea, pe ambele sensuri între Bulevardul IuliuManiu și Șoseaua Orhideelor, pe Șoseaua Grozăvești, pe ambelesensuri între Piața Leul și Bulevardul Vasile Milea, pe ȘoseauaOrhideelor, sensul dinspre Bulevardul Regiei spre Pod Grozăvești șipe Șoseaua Orhideelor, pe ambele sensuri între Calea Giulești șiBulevardul Regiei, pe Splaiul Independenței, pe ambele sensuri de oparte și de alta a râului Dâmbovița.
Intersecția Calea Plevnei cu Calea Giulești și ȘoseauaOrhideelor va avea o nouă organizare.
Totodată, pe Splaiul Independenței, între Orhideelor și stradaPetre Popovăț, se va circula pe sens unic dinspre Pod Cotrocenispre Șoseua Virtuții.
Și pe Splaiul Independenței, între Strada Alexandru Borneanu șiȘoseua Cotroceni, se va circul în sens unic dinspre Șoseua Virtuțiispre Podul Cotroceni, dar și pe Strada Economu Cezarescu întreBulevardul Vasile Milea și Strada Alexandru Borneanu pe sensuldinspre Bulevardul Vasile Milea spre Strada Alexandru Borneanu.
Circulația pe Bulevardul Vasile Milea între Strada EconomuCezarescu și rampa de coborare a pasajului spre Bulevardul IuliuManiu se va realiza parțial pe calea de rulare a tramvaielor cucâte două benzi pe sens.
Circulația rutieră rămâne închisă pe Bulevardul Dinicu Golescu,între Șoseaua Orhideelor și Strada Fluviului și pe ȘoseauaOrhideelor, între Calea Plevnei și Bulevardul Dinicu Golescu.
Rutele RATB
Linia RATB 105 va funcționa, pe sensul spre Piața Presei Libere dela intersecția Bulevardului General Vasile Milea cu BulevardulIuliu Maniu, pe Bulevardul General Vasile Milea, Podul Grozăvești,Șoseua Orhideelor, Calea Plevnei, Strada Barierei, StradaFluviului, Bulevardul Dinicu Golescu, Piața Garii de Nord, apoitraseul actual.
Pe sensul spre Valea Oltului, autobuzele liniei 105 vor circulade la Piața Gării de Nord pe Bulevardul Dinicu Golescu, StradaFluviului, Calea Plevnei, Șoseua Orhideelor, Bulevardul VasileMilea, apoi traseul actual.
Linia 635 va funcționa, pe sensul Vasile Pârvan, de laintersecția Bulevardul General Vasile Milea cu Iuliu Maniu, peVasile Milea, Podul Grozăvești, Șoseua Orhideelor, Calea Plevnei,Strada Barierei, Strada Fluviului, Bulevardul Dinicu Golescu, PiațaGării de Nord, apoi traseul actual.
Pe sensul spre Ghencea autobuzele liniei 635 vor circula de laPiața Gării de Nord pe Bulevardul Dinicu Golescu, Strada Fluviului,Calea Plevnei, Șoseua Orhideelor, Bulevardul Vasile Milea, apoitraseul actual.
Linia 601 va funcționa între Piața C.A. Rosetti și Semănătoarea peBulevardul Carol I, Bulevardul Regina Elisabeta, Bulevardul MihailKogălniceanu, Splaiul Independenței (malul stâng), Strada GeneralPetre Popovat, Șoseaua Virtuții, Splaiul Independenței (maluldrept), cu întoarcere pe Splaiul Independenței (malul drept),Bulevardul Mihail Kogălniceanu, Bulevardul Regina Elisabeta șiBulevardul Carol I.
Autobuzele vor opri pe Splaiul Independenței (malul stâng) înstațiile: A.N.E.F.S, Facultatea de Filosofie, Complex Grozăvești,Cămin U4, Complex Regie, General Petre Popovăț, pe Strada GeneralPetre Popovăț în stația Piața Crângași, apoi în stațiileactuale.
Liniile 178 și 644 vor reveni pe traseul de bază, pe sens SalaPalatului, respectiv Fluviului, de la intersecția Calea Giulești cuStrada Boișoara, pe Calea Giulești, Calea Plevnei, apoi traseulactual.
Și liniile 162 și 163 vor reveni pe traseul de bază din StradaPascal Cristian pe Strada Boișoara, Calea Giulești, ȘoseuaOrhideelor, Bulevardul Regiei, cu întoarcere pe Strada PascalCristian, Strada Mihai Zamfirescu, Strada Ceahlău, apoi traseulactual. Totodată, linia 607 se desființează iar circulatiatramvaielor în zona Pasajului Basarab rămâne suspendată.