Personajele controversate care ar putea intra în NOUL GUVERN

Personajele controversate care ar putea intra în NOUL GUVERN
Publicat: 29/04/2012, 22:47
Actualizat: 29/04/2012, 22:47

Numele luate în calcul de USL pentru conducerea ministerelor în mandatul de premier al lui Victor Ponta îi readuc în prim-plan pe unii politicieni experimentați, dar și pe unii mai tineri, care nu au avut de-a face până acum cu gestionarea unui portofoliu de ministru. De-a lungul timpului, unii dintre ei au fost implicați în scandaluri publice, dar și în dosare sau cercetări penale.

Liberalul Corneliu Dobrițoiu, posibil ministru al Apărării în cabinetul pe care Victor Ponta îl va anunța oficial pe 1 mai, este general în rezervă și a lucrat în Ministerul Apărării până în 2009, ultima funcție deținută fiind de secretar de stat responsabil pentru Departamentul de Armamente. El a activat în minister, cu întreruperi, încă din 1994 și a fost implicat activ în relația României cu NATO, înainte de integrarea din 2004.

Dobrițoiu a fost implicat într-un scandal privind casele cumpărate de Armată în perioada 2000-2004 pentru propriul personal și pe care anumiți militari, în special ofițerii superiori, le-au putut cumpăra la prețuri foarte mici, în raport cu piața imobiliară. Astfel, în 2005, Dobrițoiu a cumpărat un apartament de 115 metri pătrați al Armatei, pentru suma de 195.000 de lei (circa 54.000 de euro, la cursul din acea vreme).

Contractul a fost însă renegociat, iar suma a ajuns, în 2006, la doar 95.000 de lei, adică aproximativ 26.000 de euro. Apartamentul situat pe strada Traian din București a fost vândut de Dobrițoiu un an mai târziu, în 2007, pentru un profit de aproape 8 ori mai mare: 200.000 de euro, conform declarației sale de avere.

Familia Dobrițoiu deținea, în 2009 (data celei mai recente declarații de avere), o casă de vacanță de 354 metri pătrați în Găneasa, județul Ilfov, situată pe un teren de 4.600 de metri pătrați. De asemenea, familia Dobrițoiu mai deținea un apartament pe șoseaua Nordului din București.

Trecut în rezervă în 2006, el a fost unul dintre mulții ofițeri superiori ai Armatei române care s-a bucurat și de salariu, și de pensie militară în același timp.

Banii și afacerile din familia Dobrițoiu sunt conduse însă doamna Viorica Dobrițoiu, fostă Samson. Cea mai profitabilă firmă deținută de ea este TMS România, o reprezentanță a unei firme belgiene care vinde piese de schimb pentru camioane și utilaje folosite în construcții (Caterpillar, Komatsu sau Vogele fiind doar câteva exemple).

Drept urmare, firma doamnei Dobrițoiu a beneficiat de 11 contracte cu statul, mai exact cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), în perioada 2008-2012, prin care a livrat piese de schimb pentru utilajele folosite la repararea sau construcția șoselelor. Suma totală, câștigată de pe urma acestor contracte, se ridică la 9,26 milioane de euro (la un curs mediu de 4 lei pe euro).

Restaurantele și cluburile de lux sunt un alt domeniu în care Viorica Dobrițoiu s-a implicat, fie direct, fie prin fiul ei, Dumitru Samson. Fiica sa, Raluca Samson, s-a implicat în firme de publicitate.

Ea a deținut firma Restaurante Elements, cu acționar majoritar SIF Muntenia, aflată acum în faliment, și deține încă firma Elements Factory. Restaurantul Elements s-a închis, iar acum doamna Dobrițoiu s-ar afla în spatele restaurantului de lux Collage.

Fiul ei, Dumitru Samson, deține împreună cu soția sa, Raluca Samson, trei firme, prin una dintre ele operând clubul Elements din parcul Herăstrău, demolat în 2011 pentru că era construit ilegal, conform Primăriei Capitalei. Cei doi Samson dețin firmele Elements The Advertiser, Elements Le Garage și Elements Media.

Cei doi au deținut o agenție de publicitate, S.M. Art Advertising, implicată într-un scandal cu bani publici la Autoritatea Națională pentru Turism, pe când Turismul se afla în Ministerul Transporturilor, condus de Radu Berceanu. Atunci, firma respectivă a realizat cinci clipuri de promovare a României, pentru care a încasat nu mai puțin de 1,5 milioane de euro. Cele cinci clipuri nu au corespuns calitativ dorințelor ANT, care a cerut refacerea lor, iar firma a cerut încă 600.000 de euro pentru acest serviciu, bani pe care nu i-a mai primit, conform datelor date publicității în 2007 de secretarul de stat Lucia Morariu, din Ministerul Turismului condus de liberalul Ovidiu Silaghi.

Cu un an înainte, firma mai avusese contracte cu ANT în valoare de 880.000 de euro.

Ministeriabilii experimentați ai PSD: Liviu Dragnea și Dan Nica

Șeful Consiliului Județean Teleorman și secretar general al PSD, Liviu Dragnea, este numele vehiculat pentru preluarea ministerului Administrației și Internelor. Scandalul în care numele lui Dragnea a apărut de cele mai multe ori este cel privind firma teleormăneană de asfaltare Tel Drum, despre care există indicii că este deținută de oameni apropiați de Dragnea și de organizația PSD din Teleorman. Liderul PSD a negat însă cu fiecare ocazie orice legătură cu firma respectivă.

Firma Tel Drum câștigă cu regularitate contractele de asfaltare sau de construcții din județul controlat de Dragnea. Astfel, în perioada 2008-2010, Tel Drum a câștigat contracte de 170 de milioane de euro doar în Teleorman.

O parte din achizițiile Tel Drum, două posturi locale de radio, funcționează însă în hotelul Turris din Turnu Măgurele, la care Bombonica Dragnea, soția liderului PSD, este acționar majoritar cu 95%.

Liviu Dragnea s-a mai aflat în atenția DNA în cazul unui contract cu fonduri europene, care privea deschiderea unui punct de trecere a frontierei în Bulgaria, la Turnu Mugurele. În acest context, Dragnea a aprobat achiziția unui bac la mâna a doua, pentru care s-au plătit în jur de 750.000 de euro, deși nava mai putea funcționa până în 2008. Procurorii DNA au spus însă că nu au găsit indicii de corupție în acest caz.

Fără a fi acționar oficial la vreo firmă, Dragnea este proprietar pe terenuri de peste 4.000 de metri pătrați în Alexandria și pe un teren de 1.315 metri pătrați la Bușteni, iar soția sa are un teren în Turnu Măgurele. Dragnea are și un apartament în Turnu Măgurele și o casă în construcție la Alexandria.

Dan Nica, vicepreședintele PSD al cărui nume este vehiculat pentru portofoliul Comunicațiilor, a mai condus acest minister în guvernul Năstase, între 2000 și 2004. În 2009, pentru jumătate de an, Nica a fost ministru de Interne.

Numele său apare în dosarul de corupție de la Poșta Română, în care foștii miniștri Tudor Chiuariu (Justiție) și Zsolt Nagy (Comunicații) au fost deja trimiși în judecată. Nica și fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian au fost cercetați pentru abuz în serviciu, în cazul înstrăinării unui teren al Poștei Române.

Dan Nica deține, împreună cu tatăl său, Vasile Nica, și cu un apropiat pe nume Adrian Clement, firma de vinuri Viticom din Panciu, județul Vrancea. Firma a primit de la Minsiterul Agriculturii suma de 944.000 lei pentru reconversie plantație viță de vie și o subvenție de 153.000 lei.

Președintele Traian Băsescu l-a acuzat pe Nica de faptul că a folosit serviciul secret al Internelor (așa numitul „Doi și-un sfert”) în interes de partid. „Acel serviciu a fost pus total la dispoziția lui Vanghelie, Mitică Iliescu, generalul care a fost la Serviciul Român de Informații și a lui Voicu. Întrebați cei doi miniștri de Interne, Oprea și Dragnea, de ce au plecat. Ce n-au vrut să facă ei doi a făcut Nica, deși a avut o discuție cu mine în care i-am spus să nu o facă”, a declarat Traian Băsescu.

Nica a pierdut mandatul de la Interne după ce a declarat, înaintea alegerilor prezidențiale din 2009 că „autocarele sunt pregătite”, referindu-se la fraudarea alegerilor de către PDL. Din funcția de ministru de Interne, Nica era responsabil cu buna organizare a alegerilor, acuzându-se astfel singur.

Lupii tineri. Nicolae Bănicioiu și Dan Șova

Fostul lider al Tineretului Social Democrat, Nicolae Bănicioiu, este în cărți pentru portofoliul Sănătății. Numele său apare în dosarul de prostituție în care este implicat și liderul PSD Robert Negoiță, împreună cu fratele său Ionuț. Cei trei sunt audiați ca martori în acest dosar instrumentat de DIICOT, care a arestat o rețea care plasa fete pe piața de prostituate din România, Italia și Austria, folosind ca paravan două agenții de fotomodele.

Fetele, dintre care una minoră, erau păcălite că vor ajunge să prezinte modă, în ecuație apărând chiar eventuale contracte la Fashion TV. Robert și Ionuț Negoiță, precum și Nicolae Bănicioiu s-au aflat în poziția de beneficia de serviciile sexuale ale unora dintre fete, însă procurorii nu au putut stabili dacă faptele au avut loc. Printre clienții rețelei de prostituție s-ar mai fi numărat și interlopul Nuredin Beinur.

Bănicioiu a deținut două firme care nu mai funcționează – Cerber Trading și Top Euro Partners.

Dan Șova, purtătorul de cuvânt al PSD demis de Victor Ponta după ce a declarat că Holocaustul nu a existat în România, este în cărți pentru Ministerul Justiției.

El deține societatea de avocatură „Șova și Asociații”, prin care a câștigat mai multe contracte de asistență juridică cu statul. La cabinetul său a lucrat, în trecut, chiar premierul desemnat Victor Ponta.

Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, i-a acuzat pe cei doi că au păgubit complexele energetice Rovinari și Turceni cu peste un milion de euro, prin contractele de asistență juridică supraevaluate pe care le-au încheiat. Procurorii anticorupție au fost sesizați de ANAF cu privire la situația de la cele două instituții, fără a exista însă o plângere penală pe numele lui Șova sau Ponta. Victor Ponta a colaborat însă cu Șova la casa de avocatură doar o scurtă perioadă, înainte de perioada incriminată de Blejnar, 2007-2008.

Pe lângă contractele de la Rovinari și Turceni, casa de avocatură a lui Dan Șova a lucrat și pentru Administrația Cimitirelor din București, în contracte de un milion de lei (aproximativ 250.000 de euro).

Șova mai deține acțiuni la firmele Brandconcept Agency, Bankruptcy Expert și Imobiliare Group Business.

Șova ar fi unul dintre cei mai bogați ministeriabil ai lui Ponta. El deține trei case de locuit – două în București și una la Izvorani, în Ciolpani. În 2011, el a vândut trei imobile contra sumei de 390.000 de euro – unul în Brașov, unul în Bușteni și unul în București, în cartierul ANL Henri Coandă, care nu este finalizat. Tot în 2011, Șova a vândut un Mercedes contra 30.000 de euro unui băiat de bani gata, Sami Mahmoud, cunoscut în cercurile „de fițe” din Dorobanți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
"Uşa a zburat către mine!" Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă:...
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Șeful Casei de Pensii a spus ADEVĂRUL. Cel mai important detaliu despre RECALCULAREA PENSIILOR
Reguli noi pentru românii care obțin venituri din chirii. Cum se stabilește impozitul
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki....
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia