Prima ninsoare nu a reușit să deschidă sezonul de schi. Stațiunile așteaptă „zăpada adevărată” cu tarifele de anul trecut

Redactor:
Popescu Adrian
Prima ninsoare nu a reușit să deschidă sezonul de schi. Stațiunile așteaptă „zăpada adevărată” cu tarifele de anul trecut
„Alarmă falsă", pentru acest weekend, în stațiunile montane

„Alarmă falsă”, pentru acest weekend, în stațiunile montane.După o scurtă repriză de entuziasm, vineri dimineață, la gândul căzăpada care albise totul după câteva ore de ninsoare nocturnă i-arputea face pe împătimiții schiului să dea năvală, hotelierii de peValea Prahovei și din Poiana Brașov s-au „dezumflat” complet pe laora amiezei: temperaturile de 8-10 grade Celsius „înverziseră” dinnou pârtiile!

În așteptarea unor ninsori „adevărate”, turiștii sunt momiți cuprețuri „de criză” – aceleași ca și anul trecut, ba chiar, la nupuține hoteluri și pensiuni, și cu 10-15% mai mici „în termenireali, pentru că nu le-am majorat nici cu creșterea TVA-ului, nicicu rata inflației”, după spusele unui hotelier! Așa încât, înPoiana Brașov de pildă, turiștii nu au decât dificultatea alegerii,în funcție de pungă. Prețurile pornesc de la 60 de lei/noapte -locul într-o vilă confortabilă din „Satul de Vacanță”, unde poțiveni „cu mâncarea-n traistă”, având la dispoziție toate celenecesare pentru a pregăti orice fel de masă, inclusiv un grătar înbuza vilei! O noapte de cazare ajunge până la 30-50 de euro/loc, cumic dejun inclus, într-o cameră dublă la un hotel de 4-5 stele.

La fel stau lucrurile și în stațiunile de pe Valea Prahovei, saula Harghita Băi, unde hotelierii și proprietarii de pensiunituristice au de înfruntat și concurența localnicilor, gata să-țiînchirieze oricând o cameră cu 2-3 locuri pentru doar 40-50 delei/noapte.

Și la capitolul transport pe cablu – cu instalațiile proaspătverificate și reautorizate – tarifele sunt tot cele din iarnatrecută: de la 9 lei pentru copii și 18 lei pentru adulți ourcare/coborâre cu telecabina din Sinaia la Cota 1400, până la 120de lei/zi abonamentul „nelimitat” pe cele două telecabine, otelegondolă și 6 teleschiuri din Poiana Brașov.

Nici în ceea ce privește mâncarea, prețurile nu s-au modificatfață de anul trecut, așa încât, dacă nu te „arunci” la caviar șișampanie, 60-80 de lei de persoană sunt suficienți pentru un prânzși o cină pe săturate, inclusiv o bere, două, ori o sticlă devin!

Chiar dacă prima zăpadă s-a topit rapid, deschiderea sezonuluide schi este aproape. Sâmbătă, la Bran, conducerea AutoritățiiNaționale pentru Protecția Consumatorilor va inaugura Comandamentulde Iarnă 2010.

Inchide