RECENSĂMÂNT 2011: Câți români se mai căsătoresc astăzi și câți divorțează. Cum le-am luat-o înainte nemților, francezilor și spaniolilor

Publicat: 23/04/2012, 19:32
Actualizat: 29/10/2012, 17:25

Românii se căsătoresc tot mai rar și la vârste mai înaintate. Cel puțin, aceasta este situația potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS) în ceea ce privește numărul mariajelor la o mie de locuitori. Spre exemplu, în septembrie 2010 au existat cu 2162 mai puține căsătorii comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Totuși, România înregistrează mai multe uniuni civile comparativ cu țări precum Germania, Elveția, Franța sau Spania.

Rata căsătoriilor din România înregistrată la 1000 de locuitori a scăzut constant din 2007, an în care au fost consemnate până la 9 mariaje la mia de locuitori, potrivit datelor oficiale de la Eurostat, principalul serviciu de statistică al Uniunii Europene. Situația actuală arată o medie a căsătoriilor de 5,40 la mia de locuitori, un nivel asemănător cu perioada 2003-2006, când erau înregistrate aproximativ 6 mariaje la mia de locuitori.

Prof. univ. dr. Vasile Ghețău, directorul Centrului de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici”, declară pentru gândul că „România a avut o nupțialitate mai ridicată în trecut, însă și acum rata de căsătorii, de cinci mariaje la mia de locuitori, este o valoare semnificativ mai bună decât în alte țări din spațiul european”. Motivele pentru care românii amână mariajul sunt posibilitățile financiare reduse, o criză a locuințelor pentru cei tineri, cât și o transformare a valorilor legate de familie și căsătorie, este de părere prof. Vasile Ghețău.

Bulgarii renunță la căsătorie

Un număr de căsătorii scăzut înregistrează și alte țări din Uniunea Europeană. Vecinii noștri bulgari se confruntă și ei cu o scădere puternică a mariajelor încă din anul 2005, când erau înregistrate 33.501 de căsătorii, față de 24.286 în 2010, la o populație de 7,3 milioane de locuitori, conform informațiilor Eurostat.

Statele care se bucură de o rată medie mai mare de căsatorii, într-un interval de peste 5 ani, sunt Danemarca, Cipru și Turcia, candidată pentru aderarea la Uniunea Europenă. Dacă în România rata căsătoriilor a fost în 2010 de 5,40 mariaje la mia de locuitori, în alte țări europene situația a fost următoarea: Bulgaria (3.22 căsătorii/mia de loc), Belgia (4.23), Cehia (4.44), Ungaria (3.55), Italia (3.59), Polonia (5.98), Grecia (5.08), Franța (3.84) și Spania (3.63).

CLICK pentru a MĂRI


Rata căsătoriilor în Europa la o mie de locuitori (2010) Date: Eurostat / Infografic: Gândul

Concubinajul, mai ieftin și mai comod pentru români

Potrivit recensământului din 2002, vârstă la care cei mai mulți români se aflau în uniune civilă era de 30-34 ani. Atunci, jumătate din populația țării era căsătorită, 10.384.067 de persoane (47.9%), în timp ce mai bine de 8 milioane de români erau necăsătoriți (39,7%). Cei văduvi reprezentau 1.889.380 de persoane (8,7%), iar cei divorțați 810.123 (3.7%), potrivit datelor INS. În uniune consensuală, mai popular, concubinaj, trăiau 800.000 de români.

Întrebat dacă putem vorbi astăzi de un număr mai mare de persoane care trăiesc în uniune consensuală, față de anul 2002, prof. Vasile Ghețău spune că așteaptă rezultatele recensământului din acest an, dar estimează că numărul concubinilor este mai mare: „Au trecut zece ani de la ultima statistică oficială la nivel național, iar în acest timp românii s-au schimbat, au intrat în contact cu alte state din Europa, au împrumutat modele occidentale în legătură cu posibilitățile de trai. În Suedia de pildă, jumătate din copiii care se nasc provin din uniuni consensuale”, declară prof. Vasile Ghețău.

Numărul de căsătorii din România este într-o descreștere continuă din 2007, moment în care s-au înregistrat oficial 189.240 de mariaje, în 2008 – 149.439, în 2009 – 134.275, iar în 2010 – 115.778, conform Eurostat. „Numărul celor care s-au căsătorit în 2011 este mai mic cu 10% decât cel înregistrat în 2009. Putem preconiza pentru următorii ani o scădere de sub 5 căsătorii la mia de locuitori pentru România”, a spus pentru gândul Vasile Ghețău.

Divorțurile, la aceeași rată cu recensământul din 2002

În 2002, cei mai mulți români care au divorțat aveau în jur de 45 ani, iar situația din prezent în ceea ce privește rata divorțurilor la mia de locuitori (1,5) pare să o copieze perfect pe cea de acum nouă ani, când existau 491.452 de femei divorțate, în timp ce numărul bărbaților cu aceeași stare civilă era de 318.671, conform datelor INS. În 2010, 32.632 de români s-au despărțit de soții lor, în scădere cu 3000 de cazuri față de 2008, potrivit sursei citate.

CLICK pentru a MĂRI


Rata divorțurilor la o mie de locuitori pe țări. Sursa: Eurostat

Comparativ, rata celor care divorțează în România se aseamănă cu alte state precum Bulgaria, Polonia sau Turcia. La nivel european, potrivit datelor Eurostat, cei care se despart cel mai ușor sunt belgienii, lituanienii, dar și cehii, în timp ce italienii și grecii reușesc să conviețuiască cel mai mult. (Antonio Glodeanu)

Tentativă de suicid. Marea campioană a ţării a înghiţit un pumn de pastile. A fost...
Ce gafă! Carla’s Dreams a plâns şi s-a demascat din greşeală! BOMBĂ! Tot momentul a...
FOTO. Antonia, selfie-uri interzise cardiacilor, într-un costum de baie prea mic pentru formele ei generoase!...
Semnele care apar pe piele când ai o boală de inimă. Cum se modifică unghiile
De ce nu a fost prezent tatal lui Toni Iuruc la nunta fiului sau cu...
Ce gest a făcut Gică Hagi la nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc! `Merită toată...
Horoscopul pe care e invidios și Voropchievici! Cine e cea mai norocoasă zodie a zilei
Cei doi jurnalişti şi activistul de mediu, care au fost agresaţi într-o pădure din Suceava,...
Ultima oră: ASF a retras autorizația City Insurance. Compania intră în faliment
BANCUL ZILEI – O blondă bine, acostată de câțiva șmecherași
Companie: Cifra reală a infectărilor în România, peste 25.000 cazuri noi pe zi. Unde se...
Ce gafă! Carla’s Dreams a plâns şi s-a demascat din greşeală! BOMBĂ! Tot momentul a...
Virilitatea lui a INTRAT în istorie. Ce a făcut cu cele 70 de soţii a...
Despărțirea anului în media din România? Un prezentator și-a anunțat plecarea după 12 ani și...
Horoscop 18 septembrie 2021. Zodia care are probleme grave cu banii
O femeie a văzut o „pasăre fericită” într-un copac. S-a apropiat și a încremenit FOTO
Anunţ ŞOC despre decesul lui Petrică Cercel: Este informaţia momentului! Ce s-a întâmplat, de fapt,...
S-a mobilizat armata! Cutremur total în Europa: "De aceea ne-am deplasat trupele"
ACEST MEDICAMENT ESTE CANCERIGEN. Mulți români îl folosesc. Pfizer l-a retras de urgență
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Povestea unei tinere din România care a construit o afacere de milioane şi îşi vinde...