REFERENDUM 2012. Mii de oameni, la mitinguri în Argeș și Teleorman, miercuri seară, pentru demiterea lui Traian Băsescu

REFERENDUM 2012. Mii de oameni, la mitinguri în Argeș și Teleorman, miercuri seară, pentru demiterea lui Traian Băsescu
Publicat: 26/07/2012, 09:13
Actualizat: 24/08/2012, 21:10

Câteva mii de oameni au participat, miercuri seară, la mitinguri în județele Argeș și în Teleorman pentru demiterea președintelui suspendat, Traian Băsescu, printre participanții de la mitingul din Pitești aflându-se și Daniel Constantin, Rovana Plumb și Mircea Diaconu.

DA sau NU la referendum? Votează AICI în REFERENDUMUL VIRTUAL Gândul și câștigi un iPad2!

Aproape 7.000 de oameni au venit la manifestarea de la Pitești, organizată de USL Argeș, iar pe traseul de la Primărie până în Piața Revoluției manifestanții au fost însoțiți de o fanfară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Participanții la manifestarea împotriva lui Traian Băsescu au scandat „Jos cu suspendatul”, „Jos Băsescu” și „Hai la referendum”, printre cei care au susținut discursuri numărându-se și reprezentanții USL Daniel Constantin, Rovana Plumb și Mircea Diaconu, care i-au îndemnat în mod clar pe cetățeni ca duminică să meargă la vot la referendum.

„Suspendat înseamnă ceva suspendat. Acel ceva nu poate să se ridice deasupra, pentru că ar fi zeu. Ceva suspendat nu poate decât să cadă. Mereu ne întrebăm ce fac parlamentarii pentru noi. Iată un exemplu: să îl trimită în fața dumneavoastră pe cel care s-a crezut cel mai deștept, cel mai important, șeful statului. Nu există șeful statului, ci președintele statului. Noi, cetățenii, nu avem niciun șef. Duminică, este ziua în care cei fără putere vor avea toată puterea. Să vorbească cei fără de putere”, a declarat Mircea Diaconu.

Din cauza căldurii, o tânără a leșinat, ea avînd nevoie de intervenția medicilor de la SMURD, dar pacienta nu a avut nevoie de internare.

Mitingul de la Pitești s-a încheiat după aproximativ o oră, fără incidente, iar oamenii s-au retras în liniște din perimetrul pentru care reprezentanții USL Argeș au avut autorizație.

Și în județul Teleorman peste 1.500 de persoane au participat, miercuri seară, la un miting organizat de USL Teleorman în fața Casei de Cultură din Alexandria, după ce participanții au străbătut într-un marș supravegheat de polițiști peste doi kilometri pe străzile Dunării și Libertății.

Oamenii au scandat „Jos Băsescu”, „Hai la referendum/Demite-l pe Băsescu” și „Băsescu, hai la revedere”.

De asemenea, în municipiul Roșiorii de Vede a avut loc, miercuri, un miting organizat de USL, la care au participat aproximativ 1.000 de persoane.

Peste 4.000 de teleormăneni vor participa, joi, la mitingul inițiat de USL în București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului