Andrei Luca Popescu
25.07.2012
Știri

REFERENDUM 2012. „Săru’ mâna, vrem să închiriem zece autocare pe data de 29 PENTRU O NUNTĂ”. EXCLUSIV GÂNDUL

REFERENDUM 2012. „Săru’ mâna, vrem să închiriem zece autocare pe data de 29 PENTRU O NUNTĂ”. EXCLUSIV GÂNDUL
Gândul a stat de vorbă cu mai multe firme de transport de călători și a negociat închirierea cât mai multor microbuze și autocare pentru fraudă electorală, sub acoperirea că reprezintă PSD. Partidul a fost ales ca reprezentant al alianței care are interesul cel mai mare să scoată cât mai mulți oameni la vot duminică

Operațiunea „Microbuzul” este o temă care apare, dovedită sau doar ca acuzație, la fiecare tur de scrutin din România. Atunci când prezența la vot este cheia câștigului, așa cum se întâmplă la referendumul de duminică, 29 iulie, pentru demiterea lui Traian Băsescu, turismul electoral sau scosul cetățenilor la vot cu mașinile de partid sunt pericole cu atât mai serioase.

Gândul a stat de vorbă cu mai multe firme de transport de călători și a negociat închirierea cât mai multor microbuze și autocare pentru fraudă electorală, recomandându-ne ca reprezentanți ai PSD. Partidul a fost ales ca parte al alianței care are interesul cel mai mare să scoată cât mai mulți oameni la vot duminică.

Unele firme au fost de acord să își închirieze mașinile pentru partid, altele au refuzat din start să încalce legea, ba chiar ne-au trimis la Biroul Electoral Central să obținem aprobare. Prețurile sunt aproximativ aceleași: pentru un pachet de minimum 200 de kilometri parcurși într-o zi, se plătește în jur de 0,75 euro pe kilometru. Astfel, pentru un microbuz ar trebui plătiți 150 de euro.

DA sau NU la referendum? Votează AICI în REFERENDUMUL VIRTUAL Gândul și câștigi un iPad2!

„Nu pe mine mă prinde, vă prinde pe dumneavoastră. Ce faceți cu mașina nu mă privește”

Transholding bun by Gandul.info

Reprezentantul firmei Trans Holding din București a acceptat imediat să bată palma și să închirieze la partid toată flota de mașini disponibilă duminică, pe 29 iulie. Primul pas a fost un pic timid: „Aș avea (mașini), depinde ce trebuie să facă”.

Când aude că sunăm de la PSD și că vrem cât mai multe mașini, transportatorul întreabă direct, pentru că, dă el de înțeles, nu e prima oară când o face. „Vă întreb câte vă trebuie și ce trebuie să facă. Adică e vorba de turism electoral, să-i luăm din București, să-i luăm din Pantelimon și să-i aducem în București? Eu sunt apolitic, nu mă interesează, dar mai cunoaștem”.

Nu contează că alte firme nu fac. Totul e ca partidul să dea banii în avans și să spună traseul clar: „Putem să facem o convorbire telefonică, putem să facem un contract, putem să facem cum vreți dumneavoastră. Atâta timp cât îmi ziceți un număr clar de mașini, stabilim asupra prețului și îmi plătiți în avans, nu ar fi nicio problemă”, spune omul de la Trans Holding.

Dacă sunt probleme cu Poliția, care organizează filtre în ziua votului? Treaba PSD. „Nu pe mine mă prinde, vă prinde pe dumneavoastră. Nu știu, să facă (Poliția, filtre). La mine îmi ziceți că vreți o mașină pe traseul ăsta, la revedere, ce faceți cu mașina pe mine nu mă privește. Atât că nu dau mașina la galerii, la meciuri, pentru că le distrug. Mâine cineva îmi cere un autocar de aici până la Budapesta, să-l întreb de fiecare în bagaj să nu aibă droguri? Ce treabă am eu? Doar n-o să stau acum la fiecare punct de îmbarcare, la fiecare contract să verific pasagerii în bagaj”, ne liniștește reprezentantul firmei.

„Vreți să le umpleți? Că așa vă dau și autocare de 49 de locuri”, ajustează transportatorul oferta după nevoile clientului.

Înțelelegerea cu Trans Holding este pentru 5 microbuze de 19 locuri și 5 sau 6 autocare de 49 de locuri. Ar mai fi și 10-15 microbuze de 8 locuri, dar nu ni le recomandă, pentru că nu are rost, noi vrem oameni mulți, nu opt în mașină. „Poate unul pentru dumneavoastră, că sunt mai confortabile”, râde omul. Prețurile: 130 de euro microbuzul de 8 locuri, 150 de euro cel de 19 locuri, iar autocarul costă 240 de euro. Distanța parcursă care depășește pachetul inițial de 200 de kilometri se tarifează separat.

La Trans Holding, București nu este limita. Doar secții de votare sunt în toată țara: „Dacă vreți, mai am și în alte orașe. Vă pot recomanda colaboratori de-ai mei. Baia Mare, Brașov, Tulcea, Călărași, Constanța, mai multe”.

Amintirile Ronelei: „Nu vreau să mai repet istoria. Mi-a dat o amendă de mi-a ieșit și pe gură și pe nas”

Cdibun by Gandul.info

La CDI, firmă de transport din București, nici nu apuci bine să întrebi de închiriat microbuze, că doamna Ronela Petrescu ți-a și tăiat macaroana: „De la ce partid sunteți?”

„E ziua referendumului, cred că știm cu toții, nu? Nu închiriem și nu facem nimic de genul… Se iau amenzi, ca transportator nu se merită. Dacă știți, e o lege electorală. Păi dacă știți, de ce mai întrebați?”, repede doamna Ronela PSD-ul cât colo.

Îi zicem doamnei că dacă ne oprește poliția, le spunem că suntem cu oamenii de la o nuntă.

„Nu ești cu niciun om! Pe mine m-a oprit acum câțiva ani și nu vreau să mai repet istoria. Mi-a dat o amendă de mi-a ieșit și pe gură și pe nas. Bine, atunci eram și la început. Mi-am dat seama că am fost păcălită, dar asta e, mi-am zis că niciodată nu o să mai fac așa ceva. Omul respectiv a omis să-mi spună că e pentru alegeri. Nici eu nu am fost atentă, pentru mine era o zi normală. Vă urez mult succes”, spune cristalin Ronela Petrescu.

Nu ne despărțim înainte ca reprezentantul PSD să își ia o muștruluială părintească, ca de la un om care a greșit și el și știe cum e: „Știți că ce faceți dumneavoastră este propagandă electorală, instigați lumea să voteze, ceea ce nu e ok. Da, da, da, îi ajutați să voteze, știu”, spune doamna Petrescu râzând.

„Noi lucrăm și la nunți, și la înmormântări”

C&ibun by Gandul.info

La C&I, tot în București, singura precauție este că cel care închiriază mașinile trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere că nu folosește mașinile în scop electoral. Comanda de la partid a fost pentru 10 microbuze, care să se plimbe prin Capitală și maximum 30 de kilometri în afara ei. La început a mers mai greu.

„Sper că nu este cu treaba asta cu votarea, că e o problemă. Nu e vorbă, noi executăm orice lucrare, numai că trebuie să ne dați o declarație pe propria răspundere, ca persoană care le închiriază, precum că aceste mașini nu se folosesc în scop electoral. Noi, ca să ne acoperim, punem beneficiarul, cel care dorește să închirieze, să declare că aceste mașini nu sunt închiriate în acest scop, ci pentru nunți, botezuri și alte evenimente”, spune reprezentantul C&I.

„Eu unul sincer n-aș risca, am investit și noi niște bani. Nu vrem să avem de suferit pentru 2-3 milioane, cum s-ar zice pe românește. Mai bine săraci și cinstiți. E greu, noi 10 microbuze avem, dar sunt pe trasee, cam greu”, nu se lasă omul.

PSD insistă. Trebuie să mobilizeze lumea la vot. C&I cedează: „Noi lucrăm și la nunți, și la înmormântări. Pe mine nu mă interesează ce faceți de la plecare până la punctul de sosire. Doar să nu le puneți toate la un loc, să nu bată la ochi”.

După o oră, până și șeful și-a dat aprobarea, așa că ar rămâne doar să ne prezentăm cu banii, 1.500 de euro pentru 10 microbuze, cu limită de 200 de kilometri parcurși. Restul se plătește în plus. „Le puteți ține de la 8 dimineața pană la ora 9-10 seara”, spune reprezentantul C&I.

C&i2bun by Gandul.info

La Constanța, microbuzul se dă cu voie de la BEC

În Constanța, unde primarul PSD Radu Mazăre obține scoruri electorale demne de America de Sud pe care o frecventează în vacanțe, microbuzele sunt surprinzător de greu de obținut. Firma Timona abia face față la propriile rute de transport de călători, dar ne îndreaptă către concurenții mai potenți, cu flote de mașini mai mari.

Metropolitan este una dintre recomandări. Acolo însă, PSD-ul este trimis la plimbare. Tocmai la Biroul Electoral Central.

„Duminică nu se pot închiria mașini, pentru că sunt alegerile și nu ne permite Biroul Electoral Central. Dacă doriți să închiriați mașini, trebuie să vă duceți dumneavoastră să luați o aprobare de la BEC din Constanța și atunci ei știu de dumneavoastră și de mișcările pe care le faceți. Așa e în toată țara”, ne spune reprezentantul Metropolitan.

Omul ne-ar ajuta, dar nu vrea să ne încurce: „La noi toate sunt perfecte, nu ne permitem să facem greșeli. Adică eu vă trimit pe dumneavoastră pe stradă duminică, iau și eu amendă, vă dă și dumneavoastră amendă și vă și ține în loc”.

Cu hârtie de la BEC, primim și mașini în Constanța, ne spune domnul de la Metropolitan: „Dacă se face filtru, aveți acea hârtie de la BEC la mână, doar o arătăm și trecem prin filtre fără niciun fel de problemă”.

Dacă nu îl credem, să mergem la Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu: „Întrebați și la șefii dumneavoastră, să vedeți că știu dânșii, știu foarte bine despre ce este vorba. Asta nu este o glumă, vă dați seama, eu nu pot să fac astfel de glume, că nu îmi permit”.

Metropolitan bun by Gandul.info

×
Inchide