S-A STINS ZIARISTUL GHEORGHE CERCELESCU

Redactor:
Gândul
S-A STINS ZIARISTUL GHEORGHE CERCELESCU
Ieri s-a stins din viață colegul nostru Gheorghe Cercelescu. S-a născut la 11 decembrie 1937, la Drobeta Turnu Severin. A absolvit Liceul Pedagogic din Craiova (1956) și Academia de Studii Economice București, Facultatea de Economie Generală, ca șef de promoție, în 1962.

UPDATE: Trupulneînsuflețit al jurnalistului GHEORGHE CERCELESCU va fi depus, dindupă-amiaza zilei de 24 august, la capela bisericii Răzoare (DrumulTaberei). Slujba de înmormântare se va oficia joi, 26 august, ora11. Înhumarea va avea loc la cimitirul „Smârda” din Giurgiu.


Ieri s-a stins din viață colegul nostru Gheorghe Cercelescu. S-anăscut la 11 decembrie 1937, la Drobeta Turnu Severin. A absolvitLiceul Pedagogic din Craiova (1956) și Academia de Studii EconomiceBucurești, Facultatea de Economie Generală, ca șef de promoție, în1962.

A fost comentator de politică economică mondială în redacțiaziarului Scânteia, din 1962 până în 1989. A participat, în aceastăperioadă, la marile conferințe internaționale pe problemeeconomice: UNCTAD, PNUD, GATT (acum OMC), ONU, CEE (acum UE).

A avut șapte voturi de blam pe linie PCR, dintre care unulpentru participare la acțiunea studenților, de Crăciunul anului1968.

A fost publicist comentator al ziarului Adevărul până în 2005,apoi publicist comentator al ziarului Gândul.

Dumnezeu să-l odihnească, după o viață de muncă închinatăgazetăriei.

Gheorghe Hagi trece la nivelul următor. "Regele" dă marea lovitură şi face cea mai mare...
Gina Pistol, OUT de la emisiune! Șefii de la Antena 1 au luat această decizie...
FOTO. Ea e femeia pentru care Walter Zenga ar fi părăsit-o pe Raluca! Seamănă foarte...
Brigitte Pastramă, în lacrimi la tv! A explicat de ce a divorțat, de fapt, de...
O localitate din Dâmbovița a fost carantinată deși nu avea niciun caz de COVID. Gafă...
Situaţie îngrijorătoare pe şantierul Autostrăzii A3 Transilvania. Constructorul este, practic, inexistent
Insulele italiene, locuri de „pelerinaj sexual”. Care sunt cele mai vizitate
Gina Pistol, OUT de la emisiune! Șefii de la Antena 1 au luat această decizie...
Ce a ajuns să facă Mariana Moculescu după ce s-a lăsat de videochat? Femeia trăiește...
ALARMANT! În plină pandemie Rusia a INSTALAT ceva în apropiere de ROMÂNIA. Cât de mare...
Nicolae Ceaușescu, gest RUȘINOS față de Arsenie Boca. De ce l-a amenințat și a făcut...
Toți cei care au WhatsApp trebuie să afle: schimbarea fără precedent se întâmplă acum
Bonus de coronavirus: 2000 DE LEI LUNAR! Cine sunt românii care vor încasa acești bani
10 motive pentru care o femeie căsătorită îşi înşală soţul
SITUAŢIA ALARMANTĂ pe judeţe. Bucureştiul rămâne pe PRIMUL la numărul de infectări. Lista completă cu...
Familia care controlează una dintre cele mai mari tări şi bogate din lume. Ei au...
Inchide