Sandu (ANM): Nu vor fi nămeți ca în ’54, cel puțin până duminică. Nimeni nu poate spune ce va fi de luni

Sandu (ANM): Nu vor fi nămeți ca în '54, cel puțin până duminică. Nimeni nu poate spune ce va fi de luni
Publicat: 23/04/2012, 19:36
Actualizat: 24/04/2012, 22:39

Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu, spune că fenomenele meteo care se înregistrează în aceste zile în România sunt cât se poate de normale și că nu vor fi nămeți ca în 1954, cel puțin până duminică, neputându-se spune acum cât va fi, de luni, stratul de zăpadă.

Ion Sandu a precizat, la RFI, că potrivit avertizării Cod galben emisă, stratul de zăpadă va fi de 20 de centimetri pentru că așa sunt prognozate cantitățile de precipitații.

„Acum, este greu de cuantificat, într-o situație care este un pic atipică, mai ales în acest moment, când o parte din precipitațiile sub formă de zăpadă se transformă în ploaie (…).Noi dăm avertizarea în momentul în care avem garanția că se realizează cu probabilitate de 90%. Ce pot să vă spun acum este că până duminică seara nu are cum să se ajungă la asemenea strat de zăpadă, iar de duminică încolo nu ne permitem, în sensul de a nu dezinforma populația, să spunem de acum câtă zăpadă va fi. (…) Deci nu pot nici eu nici altcineva să vină să spună acum că vor fi doi metri de zăpadă sau 30 de centimetri pentru perioada de luni încolo”, a declarat directorul general al ANM.

Potrivit lui Ion Sandu viscolul din zilele următoare va fi mai puțin intens decât cel înregistrat în perioada în care a fost emis Codul portocaliu.

Șeful ANM a subliniat că astfel de fenomene meteorologice sunt normale pentru luna februarie și că o iarnă normală în România presupune trei-patru viscole de genul celor care au fost.

„O iarnă normală în România presupune trei-patru viscole de genul celor care au fost. Că în ultimii ani n-au mai fost trei-patru viscole de această intensitate, cred că asta e anormalitatea, dar cred că noi am cam uitat ce-nseamnă iarnă în România. Prin urmare, nu este absolut nimic ieșit din comun. Singura problemă mai deosebită e la temperaturile care au fost și sunt în continuare, această transformare în ploaie, care poate deveni periculoasă, din cauza poleiului pe care poate să-l creeze și asta se va întâmpla sâmbătă și duminică”, a mai spus Ion Sandu.

Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru...
Ups! Andreea Marin, gafă colosală! Lenjeria mult prea mică a lăsat la vedere tot
FOTO. Nicoleta Luciu, transformată de intervențiile estetice! `Nu te mai recunoaștem`
Procedura cosmetică comună care a desfigurat-o permanent pe Linda Evangelista. Cum arată acum fostul model
Jador s-a oprit la un bărbat care se ruga pe stradă! L-a luat cu el...
Simona Halep, apariție de senzație! Cum arată în ultima reclamă
Cum arată și cât costă apartamentul de lux în care locuiește Mihai Gâdea. E un...
Parcursul favoritului în cursa pentru preşedinţia PNL. Florin Cîţu: economist, politician şi omul din mijlocul...
O bancă vinde un Suzuki Vitara recuperat de la client. Mașina arată ca nouă, dar...
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
Țara care elimină complet restricțiile împotriva COVID. „Este timpul să ne întoarcem la o viață...
Vedeta și-a început viața intimă la 11 ani, iar la 12 devenea mamă! Tatăl ei...
Purtăm genele unui strămoș NECUNOSCUT, dar asta nu e cel mai ȘOCANT. O descoperire contrazice...
NEWS ALERT! Irinel Columbeanu, în stare SEVERĂ la spital! A ajuns cu salvarea, detalii de...
Netflix, în România: Tim Burton și Catherine Zeta – Jones filmează pe meleaguri mioritice
Marea CONFRUNTARE între ORBAN și CÎȚU! Se ALEGE PREȘEDINTELE PNL. LIVE
Kelly din „Familia Bundy” a fost cu Brad Pitt în tinerețe. „Țeapa” pe care i-a...
Vestea ȘOC a momentului în România: A fost GĂSIT SPÂNZURAT. Primele informații
Adevărul despre Irina Tănase! Ce a făcut, de fapt, în timp ce Dragnea era la...
Dezvăluire șoc în Familia Regală: ”Suntem frați, nu iubiți!”. Gestul lui Harry l-a scos din...
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Are doar 27 de ani şi o companie de 5 miliarde de dolari pe care...