Șoferii în stare de ebrietate sau sub efectul drogurilor ar putea primi 25 de ani de închisoare dacă fac victime

Șoferii în stare de ebrietate sau sub efectul drogurilor ar putea primi 25 de ani de închisoare dacă fac victime
Publicat: 21/05/2012, 21:11
Actualizat: 03/07/2013, 23:18

Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă care prevede pedepsirea cu închisoare de la 15 la 25 de ani a celor care conduc în stare de ebrietate sau sub efectul stupefiantelor și produc un accident rutier soldat cu victime.

Pedeapsa este asemănătoare cu cea pentru săvârșirea infracțiunii de omor cu premeditare.

Inițiatorul, deputatul independent Tudor Ciuhodaru, propune pedepsirea cu închisoare de la 15 la 25 de ani a persoanelor cu alcoolemie în sânge de peste 0,80 g/l sau a celor aflate sub influența stupefiantelor. El prevede aceeași pedeapsă pentru cei care nu au permis de conducere, circulă pe drumurile publice și produc accidente grave.

Ciuhodaru arată, în expunerea de motive, că „această măsură este necesară întrucât conducerea sub influența băuturilor alcoolice este de natură să pună în pericol viața și integritatea fizică a altor persoane, atât în calitate de participanți la trafic, cât și pietoni”.

„A te urca la volan în stare de ebrietate, aflat sub efectul substanțelor stupediante sau fără permis, urmat de producerea unui eveniment rutier soldat cu victime, echivalează cu săvârșirea infracțiunii de omor cu premeditare”, mai este de părere acesta.

Proiectul, adoptat în forma inițiatorului, va fi transmis la Camera Deputaților, pentru dezbatere, care este Cameră decizională.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
Anunț-îngrijorător despre Kate Middleton, după ce a spus public că are cancer! Starea ei de...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Cum să faci 1 milion de euro în 5 ani! Discuție cu analistul financiar Iancu...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
"A vrut să experimenteze pe copil". Un tată și-a lăsat bebelușul să moară de foame...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vânzările de lux ale grupului LVMH au depăşit exporturile agricole ale Franței