TRAIAN BĂSESCU: Creșterea TVA a fost una dintre MARILE ERORI politice. Pentru ce ar fi „preferat” președintele câteva FLUIERĂTURI în plus

TRAIAN BĂSESCU: Creșterea TVA a fost una dintre MARILE ERORI politice. Pentru ce ar fi preferat președintele câteva FLUIERĂTURI în plus
Publicat: 23/04/2012, 19:29
Actualizat: 24/04/2012, 09:12

Al doilea program cu FMI este 100% un program al Guvernului cuFMI. Fondul nu este „biciul lui Dumnezeu”, nu este principalaamenințare la adresa Guvernului, a declarat Traian Băsescu, cuocazia conferinței „Revenirea economiei. Am ieșit din recesiune.Care-i planul pentru viitor? Când va simți România din nou gustulcreșterii?”, organizate de Ziarul Financiar în aceastădimineață.

Printre speakeri se numără Doru Dudaș, director în cadrul MFP,Florin Pogonaru – președintele Asociației Oamenilor de Afaceri dinRomânia, Radu Grațian Ghețea – președintele Asociației Române aBăncilor și președintele CEC Bank, Dan Șucu – președinteleAsociației Marilor Rețele Comerciale din România, Frank Hajdinjak -președintele Asociației Companiilor de Utilități din Energie(ACUE), Iulian Sorescu – Associated Partner al Noerr Finance &Tax, și Adrian Vasilescu – consilier al guvernatorului BNR.

Conferința este moderată de Cristian Hostiuc, directoruleditorial al ZF.

Cele maiimportante declarații:

Traian Băsescu, președintele României

  • Nu am un discurs pregătit dar am un punctaj
  • Noul program cu FMI este 100% al Guvernului
  • Avem nevoie de expertiza lor, a FMI
  • În anii electorali ne-am „defectat” întotdeauna
  • Toate guvernele au muncit pentru repararea lucrurilor stricateîn anii electorali câte doi ani, după alegeri
  • Aparatul de stat a fost redus cu 140.000 de angajați. Procesultrebuie să continue. Încă avem un aparat de stat care consumă preamult în raport cu ce produce economia
  • Tentația mass-media este să spună că s-a tăiat subvenția.Obiectivul este să focusăm asistența socială. Ceea ce nu înseamnăcă nu vizăm să reducem cheltuielile cu asistența socială
  • Nimeni care are nevoie de asistență socială nu va fiabandonat
  • Doar românii care au nevoie trebuie să primească subvenții
  • Nu văd de ce ar trebui să dăm subvenții unei persoane caredeține trei hectare de teren, de exemplu
  • Un om cu un apartament de 200 de metri pătrați cuplat lasistemul de încălzire din București primește o subvenție mai maredecât un pensionar cu o garsonieră de 40 de metri pătrați
  • Sunt mai optimist decât prognozele. Cred că putem depăși ocreștere economică de 2% din PIB anul acesta
  • Va trebui să stabilim un calendar al liberalizării prețurilorla energie electrică și gaze
  • Până la sfârșitul lui 2013 prețul la energie electrică și lagaze trebuie să fie liberalizat în economie
  • Pentru populație până în 2015
  • Criza ne-a arătat că nu e posibil să trăim cu iluzia că sepoate crește nivelul de trai al poporului din împrumuturi
  • Împrumuturile au devenit riscante și nesigure
  • Trebuie să avem o creștere a nivelului de trai al populațieiprin creșterea competitivității
  • În criză sectorul privat s-a ajustat și a ieșit mai performantdecât la intrarea în criză
  • Sectorul de stat nu a făcut însă mare lucru
  • Degeaba Dacia exportă peste tot dacă ai regii de stat acasăcare sunt o povară pentru buget
  • Deficitele lor sunt bani care se îndreaptă pentru a ține unaparat birocratic mare
  • Opțiunea nu este să avem management străin, ci depolitizat
  • Aceste regii au preluat comenzi de la firme clientelare
  • Regiile nu mai pot face obiectul negocierilor politice înnumirile de management
  • Acesta este unul dintre punctele cheie de a crește nivelul decompetitivitate a României
  • Sper ca până în 2012 să facem reorganizarea administrativă ațării
  • Va trebui să reorganizăm administrativ țara pentru a permitederularea de investiții
  • Populația, care sprijină actuala organizare administrativă,este reticentă. Va trebui să explicăm avantajele
  • Am un sentiment de tristețe când văd situația din București, cușapte bugete
  • Primarul nu poate face ce vrea el. Ca să scoți o hotărâre deprimar, câte terenuri trebuie să dai? Câte contracte trebuie să daila o firmă sau alta?
  • Bucureștenii nu realizează câte compromisuri se fac. Trebuie săîl satisfaci și pe consilierul cu panseluțe și pe cel culalele
  • Clasa politică trebuie să aibă curajul și voința de a renunțala interese
  • Avem proiecte de un miliard de euro blocate în instanță.Guvernul trebuie să ia foarte repede o decizie, să anuleze acesteproiecte, pentru a nu pierde banii
  • Una dintre prioritățile pe care le văd în ceea ce priveșteinvestițiile este anveloparea blocurilor
  • Românii nu au bani pentru așa ceva. Toți vorbim de noi surse deenergie. Cea mai ieftină energie este cea pe care nu o consumi
  • Iarna avem ambiția de a încălzi atmosfera cu blocurilenoastre
  • Mă uitam la facturile de la apartamentele care s-au anvelopat.Erau cu 35-50% mai mici
  • Responsabilitatea omului politic trebuie să se manifeste maiales în vremurile de criză. Trebuie vot uninominal. Trebuierespectat rezultatul referendumului. Acum sunt 400 de proiecte delege dintre care 100 se apropie să fie adoptate tacit…dar spunemcă avem două camere în Parlament
  • Creșterea TVA-ului a fost una dintre marile erori politice.Alternativa era să reducem pensiile cu 10%. A întârziat ieșirea dinrecesiune cu cel puțin șase luni. S-a preferat majorarea TVA
  • Aceasta a fost decizia politică, împotriva susținerii mele. Afost decizia coaliției
  • Și PDL-ul…marii bărbați care s-au duelat la congres aususținut asta
  • A fost o greșeală mare, pe care o vom târâi mulți ani
  • Eu aș fi preferat câteva fluierături în plus, fără a creșteinflația însă și fără a încetini ieșirea din recesiune
  • Dacă Guvernul și-ar fi propus taxarea suplimentară a băncilor,ar fi luat această decizie în momentele cele mai grele prin care atrecut bugetul
  • Nu există această intenție
  • Niciodată autoritățile nu au luat în calcul taxareasuplimentară a băncilor atât timp cât băncile fac eforturi deieftinire a creditelor
  • În economia românească este un campionat al eludării plățilorde taxe și impozite
  • Orice ar face angajații ANAF, cei câteva mii, oricât decinstiți ar fi, nu pot sta în spatele fiecărei firme
  • Dacă doriți un CAS mai mic, plătiți-l și apoi vi-l dămînapoi
  • Dacă s-ar plăti obligațiile la stat, mâine am reduce CAS
  • Vă spun eu, anul acesta nu se poate reduce CAS
  • S-a acționat etapizat, în ceea ce privește restructurareaeconomiei
  • Am fi avut un blocaj economic… cu mediul privat așa cum era,afectat de criză și cu regiile în grevă

Doru Dudaș, director în cadrulMinisterului Finanțelor Publice

  • În mod cert ne rămâne sistemul fiscal pe careRomânia îl are, cu bune și cu rele
  • Simplificarea, alături de predictibilitate șistabilitate sunt principalele obiective din acestmoment
  • În 2004 toate rambursările de TVA se realizaudoar în urma unei verificări fiscale pe fond. Din 2004 s-a introdusprincipiul analizei de risc
  • Am ajuns anul acesta ca 55-60% dintresolicitări să primească rambursarea de TVA fărăcontrol
  • Dezideratul este să ajungem la 85-90% înrambursări de TVA fără control anterior
  • Baza de impozitare pentru TVA include accizași în UE. Trebuie să ne subordonăm legislației fiscalecomunitare
  • Reducerea bazei de impozitare la acciza pecarburanți ar putea determina reducerea prețurilor dar oricereducere de taxe înseamnă un impact bugetarnegativ
  • În măsura în care creșterea economică e bunăîn perioada următoare și spațiul fiscal ne permite, nu este exclusăo discuție cu privire la reducerea TVA în următorii ani, având învedere și nivelul TVA din UE
  • Există contribuabili care își mănâncă „ouăleproprii”, care nu plătesc taxe. Există contribuabili care îi”mănâncă pe ceilalți” prin neplata taxelor

Florin Pogonaru, președinteleAsociației Oamenilor de Afaceri din România(AOAR)

  • Mediul de afaceri are probleme cu anumitelegi care sunt contradictorii
  • La fonduri europene trebuie să facturezi TVApe salarii. La Ministerul Muncii te învață că nu are importanță cespune Ministerul Finanțelor și că trebuie să faci decont, nu săfacturezi
  • În Finanțe au rămas foarte puținispecialiști
  • Prevederile legislative contradictorii suntrezultatul unor construcții paralele realizate de-a lungulanilor
  • Alături de creșterea de 0,6% din PIB, începsă văd scăderi ale dinamicii exporturilor și aindustriei
  • Am început să gâfâim la export și am începutsă avem probleme
  • Aprecierea leului în acest moment începe săse simtă în dinamica exporturilor
  • Exporturile au fost motorul creșterii înRomânia, în niciun caz investițiile

Iulian Sorescu, associated partner alNoerr Finance & Tax

  • Sistemul fiscal e neclar. Oamenii își doresco rapiditate cât mai mare în rambursarea TVA
  • Sunt sume imense blocate la rambursarea TVA.Controalele la TVA durează foarte mult
  • Pe partea ajutorului de stat am constatat odeschidere. Există un ghid al solicitantului…sunt și lucruri bunedeci
  • În momentul de față ne presează pentru aobține ajutor de stat mai ales firmele dinGermania
  • Rulajul stocurilor companiilor este încreștere. În momentul în care ești jos e normal să se înregistrezeo creștere. În alte state însă creșterea este mult maimare

Frank Hajdinjak, președintele Asociației Companiilor deUtilități din Energie (ACUE)

  • Anul trecut România a luat măsuri nepopulare…creștereaTVA…dar strict necesare. Rezultatele sunt bune
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Ce salariu mic are Neti Sandu la Pro TV! Ia mult mai puțin decât Esca...
FOTO. Antonia, apariție controversată, într-un costum de baie provocator! `Ești minunată!`
9 semne care pot trăda cancerul în stadii incipiente. Nu le ignora!
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
Anamaria Prodan, victorie uriașă împotriva lui Gigi Becali! Ce sumă trebuie să plătească: `Atmosfera toxică...
Restricţii de Sărbători! Ministrul Sănătăţii spune clar ce ne aşteaptă de Crăciun şi Revelion
Record la vaccinare: Peste 93.000 de români s-au vaccinat cu prima doză în ultimele 24...
SUV de cinci stele la Euro NCAP. Hyundai cucerește piața cu acest model
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Un certificat de vaccinare fals al lui „Adolf Hitler” sfidează controalele europene
Ce salariu mic are Neti Sandu la Pro TV! Ia mult mai puțin decât Esca...
Legăturile NEȘTIUTE ale Principesei Margareta, moștenitoarea Regelui Mihai
Incredibil câţi bani câştigă pe lună medicul Beatrice Mahler! Românii sigur vor avea ceva de...
Vestea FANTASMAGORICĂ pentru români anunțată cu aplomb de Florin Cîțu: ”Așa cum am promis”
ACUM, interviu LIVE, cu Anton Traian ANTONIADIS, președintele Comunității Elene din Constanţa
Motivele fascinante, puțin cunoscute, pentru care bărbații nu mai poartă pălării
Vestea ȘOC a momentului în România: A murit pe loc. Nu a mai putut fi...
China trimite o IMENSĂ UNDĂ DE ȘOC la nivel planetar! Marile puteri ale lumii sunt...
Ziua începe cu o veste tristă. Din păcate este vorba despre Gabriel Cotabiță. În ce...
Ţara din Europa care caută cu disperare angajaţi şi nu găseşte. Salariile sunt uriaşe
Este OFICIAL! O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai multe zile libere...