Unde au crescut salariile: am întâlnit și români fericiți

Unde au crescut salariile: am întâlnit și români fericiți
Publicat: 23/04/2012, 19:21
Actualizat: 24/04/2012, 06:15

Câștigul salarial mediu net a crescut într-un an cu 3,1% lanivelul întregii economii, ajungând în iunie la 1.422 de lei, aanunțat ieri Institutul Național de Statistică (INS). Bancheriirămân cel mai bine plătiți români, în intermedieri financiarevenitul net fiind de 3.442 de lei, cu toate că, din iunie 2009 șipână în prezent, salariile lor au scăzut cu 13%.

Dacă angajaților din bănci le-au intrat mai puțini bani înbuzunare, agenții de asigurări au motive de bucurie. Înactivitățile de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii(cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale),câștigul salarial mediu net a crescut, în aceeași perioadă, cu14,7%, ajungând la 2.635 de lei.

„Explicația este simplă: de regulă, agenții de asigurări suntplătiți la comision. Cum polițele RCA s-au scumpit față de anultrecut, valoarea absolută a comisionului a crescut și ei au ajunssă încaseze mai mulți bani”, a declarat pentru Gândul președinteleFederației Sindicatelor din Asigurări și Bănci, ConstantinParaschiv.

Citește și Unde te angajezi pecriză. Topul marilor angajatori. Sute de posturi libere lacall-center

Nici companiilor de telefonie nu le-a mers rău în ultimul an,dacă luăm în calcul faptul că salariile angajaților din domeniu aucrescut cu 14,6%, ajungând la o medie de 3.060 de lei net. Șicompaniile din industria textilă, chiar atinse de criză dacă estesă ne luăm după declarațiile patronilor, au majorat salariilemuncitorilor, în medie cu 13,2%, însă câștigurile lor rămân încontinuare mici, de numai 1.101 lei lunar.
Cele mai mari creșteri salariale, de 17% față de iunie 2009, aufost însă în industria tutunului. Angajații din domeniu au încasatîn medie, în urmă cu două luni de zile, 2.943 de lei.

Salariile aviatorilor au pierdut altitudine

Bine plătiți sunt și aviatorii. Chiar dacă a scăzut cu 3% fațăde anul precedent, câștigul salarial mediu net din transporturiaeriene este în continuare în top, situându-se la 3.314 lei. Nicipetroliștii nu au motive să se plângă. Salariul mediu net înextracția petrolului și a gazelor naturale a crescut cu 11,8%,ajungând la 2.989 lei.

Citește și

Guvernul dă afară masiv să creascăpuțin salariile. Vezi la ce tăieri s-a angajat România până lasfârșitul anului și cât ar putea lua bugetarii în plus laleafă

Franksrecomandă Guvernului să nu umble la taxe șiimpozite

FărăFond, băncile devin principalii finanțatori ai statului. De la cinese va împrumuta România anul viitor și la cecosturi

La polul opus, cel mai prost plătiți români (la nivel oficial)sunt angajații din hoteluri și restaurante, domeniu în carecâștigul mediu net a ajuns în iunie la 791 de lei. Salarii cu multsub medie mai au și lucrătorii din prelucrarea primară a lemnului,exclusiv fabricile de mobilă (857 de lei net), cei din fabricile deîmbrăcăminte (870 de lei), din cele de încălțăminte și blănărie(925 de lei) și din silvicultură și exploatare forestieră, pescuitși acvacultură (997 de lei).

Față de octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fostde 123,7%, cu 0,7 puncte procentuale mai mic față de celînregistrat în luna mai 2010.
Potrivit unor specialiști în resurse umane citați recent de ZiarulFinanciar, între 100.000 și 200.000 de angajați din companiilelocale au avut creșteri salariale de cel puțin 6% în acest an, iarestimările pentru a doua parte anului sunt optimiste.

Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de sex într-un...
Și ei îi e rușine! Câte clase are Gina Pistol, de fapt. De ce s-a...
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
FOTO. Imagini fierbinți cu Simona Halep și Toni Iuruc! Nu au mai ținut cont că...
Cum a făcut tatăl Anamariei Prodan un milion de euro pe vremea lui Ceauşescu! Averea...
Preşedinte: Cea mai mare lovitură de la moartea lui Pablo Escobar. Cel mai mare traficat...
Ce este hypermiling și cum te poate ajuta să economisești carburantul
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Specii umane despre care nu știai ca există. „Omul Dragon”, cea mai recentă specie de...
Și ei îi e rușine! Câte clase are Gina Pistol, de fapt. De ce s-a...
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să...
Averea halucinantă a noului premier al României! 40.000 de euro pensie și venituri grotesc de...
Meteo ANM. Vine gerul în România. Temperaturi la limita îngheţului de săptămâna viitoare
APEL UMANITAR! Un MILITAR se luptă să-și SALVEZE fiul!
Filmul din cariera lui pe care Brad Pitt ar vrea ca lumea să îl uite!
Mini-vacanţă pentru români: Vom acasă cu toţii! Câte zile vom avea libere?
BOMBA zilei! Ce reacție are a treia doză de vaccin. Se umflă pur și simplu
Andreea Esca a trăit rușinea vieții. Nu i-a venit să creadă când s-a aflat adevărul....
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021