„Urmașul lui Ștefan cel Mare” cere la tribunal toată Moldova și Țara Românească, dacă se poate

Urmașul lui Ștefan cel Mare cere la tribunal toată Moldova și Țara Românească, dacă se poate
Publicat: 23/04/2012, 19:19
Actualizat: 27/04/2012, 18:25

Un tânăr căruia bunica sa i-a spus că este moștenitorul luiȘtefan cel Mare a depus mai multe acțiuni la Tribunalul București,în care revendică toată Moldova, însă, deși stârnește zâmbete șicererile sale sunt respinse una după alta, un singur proces deacest gen costă statul peste 1.500 de lei.

Potrivit Mediafax,Cornel Cernoschi este din județul Suceava și a încercat chiar săînscrie, la Tribunalul București, Uniunea persoanelor care nuvotează din România (UPCNVDR). Pe cartea sa de vizită apare șiînsemnul organizației: un porumbel albastru pe un steag roșu.

Tribunalul București a respins solicitarea de înscriere a Uniuniipentru că nu a fost indentificat obiectul juriric al cererii.

Tânărul s-a prezentat, miercuri, la Tribunalul București într-unproces în care a chemat în judecată Senatul, Camera Deputaților,statul român, Președinția și Guvernul, din 2007.

El spune că revendică toată Moldova, pentru că bunica sa i-a spuscă este urmașul domnitorului Ștefan cel Mare. S-a gândit că înaceste „timpuri moderne”, când toată lumea revedincă câte ceva, săceară și el instanței să oblige statul român să-l facăadministrator al tuturor proprietăților publice din Moldova și”chiar și Țara Românească dacă se poate”.

Judecătorul urmează întâi să decidă dacă cererea Cernoschi s-aperimat, același judecător care a fost recuzat de revendicator.Pentru că „a recuzat instanța cu rea-credință”, el a fost amendatcu 500 de lei, mai având o amendă pentru introducerea unei cereritot cu rea-crediță.

Numai că toate aceste decizii pot fi atacate la Curtea de ApelBucurești.

Legislația nu permite instanțelor să claseze cereri doar pentru căsunt formulate cu rea-credință.

Cernoschi are șase dosare la Tribunalul București, aflate îndiverse stadii procesuale. Un astfel de proces costă statul românpeste 1.500 de lei, pe lângă multele ore de muncă în plus alejudecătorilor și ale personalului auxiliar.

Urmașul lui Ștefan cel Mare nu este singurul care face astfel decereri în instanță.

Magistrați spun că sunt zeci de obișnuiți ai instanțelor care și-aufăcut un sens în viață din plângeri și cereri care sunt scutite deplata unei taxe de timbru.

Crima care zguduie ţara. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18...
EXCLUSIV. Mădălin Voicu rupe tăcerea despre Fulgy: 'Tatăl lui este
FOTO. Fiica Andreei Berecleanu a încins internetul cu cel mai decoltat costum de baie. Cum...
Corina Bud, cu un costum de baie minuscul. Cum arată vedetele din România, la plajă
Reacția incredibilă a lui Irinel Columbeanu după ce s-a aflat că Monica Gabor S-A DESPARTIT...
Simona Halep sare în apărarea lui Simone Biles, după valul de critici la adresa gimnastei:...
Drama cu piele de găină a campioanei olimpice Ana Maria Popescu! Soţul sportivei, grav bolnav
Oficial israelian: Atacul asupra petrolierului, în care a murit un marinar român, a fost comis...
Cât costă în România o Dacia Duster full options adusă din Germania? Are motor pe...
BANCUL ZILEI – Traian Băsescu livrează 1 milion de prezervative românești americanilor
Îmbrânceli și înjurături între reprezentanții celor două tabere din PNL. De la ce a pornit...
EXCLUSIV. Mădălin Voicu rupe tăcerea despre Fulgy: 'Tatăl lui este
Imagini INTIME cu scene de nuditate dintr-o lume CENZURATĂ
Chinezii au construit un câmp cu rachete nucleare! Cum arată, imaginile sunt ULUITOARE
Mare atenție pe ce pagini de Facebook intri: cum te pot păcăli hackerii în numele...
Face senzaţie cu „cel mai mic bikini”. Puţine ar avea curajul să meargă aşa la...
Doliu în lumea muzicii populare. A murit la doar 43 de ani. Este ştirea momentului
O MOLIMĂ CUMPLITĂ a apărut în România: "Deja există o isterie!" NU se poate face...
Se pregătesc noi restricții. Vor fi discriminați nevacinații?
Un dar otrăvit: Sute de mii de români vor avea pensii mai mici
Uită de cumpărarea sau de închirierea unei locuinţe. Un oraş superb din Italia te va...