Eugen Tomac nu este tehnocrat, nu este independent, nu este votat de români. Dar măcar e mincinos

Luni seară, după o primă zi de negocieri cu o parte din partidele reprezentate în Parlament, Eugen Tomac și-a început turneul de concerte media în studioul Antenei 3, cu Mihai Gâdea pe post de maestru de ceremonii.

La cât de des a apărut Ilie Bolojan la televizor, radio și podcasturi de când este premier, apariția lui Tomac este o foarte mică picătură în ditamai oceanul.

Chiar dacă a fost un interviu cuminte, aranjat, tot trebuia urmărit cu atenție, pentru a înțelege cum gândește această propunere de premier care nu a fost votat de aproape nimeni.

EMISIUNI EXCLUSIV DINAMO, azi de la 16:45. Ultimele mutări încercate de Dinamo după înfrângerea de la Ploiești

13:28

ASTRONOMIE Ziua Internațională a Lunii. Povestea primului pas făcut de oameni pe un alt corp ceresc

13:19

Dar, în primul rând, să lămurim statutul domnului Eugen Tomac. Domnia sa nu este, orice ar încerca să spună oricine, tehnocrat. Nu se prea încadrează în definiția cuvântului, căci nu este, orice s-ar spune, expert în vreun domeniu tehnic legat de actul de guvernare.

Eugen Tomac nu este nici măcar istoric, așa cum se prezintă. A absolvit facultatea de istorie, este drept, dar nu are lucrări serioase în domeniul istoriei care să-i poată permite să se prezinte drept istoric. A scris un material subțirel de 8 pagini despre „Rusificarea Basarabiei” în Revista Istorică a Academiei Române, în 2009, și câteva articole în Magazin Istoric. Asta nu-l face istoric.

De fapt, Eugen Tomac a lucrat întreaga sa viață (cu excepția primilor doi ani de după absolvirea facultății) în structuri ale statului român în care se ajunge mai ales pe filieră politică. A lucrat la Administrația Prezidențială sub Băsescu, a fost secretar de stat, s-a întors la Administrația Prezidențială, a fost deputat.

A intrat în Parlament în 2012, în Camera Deputaților, ca membru al PDL. A activat în grupul parlamentar al PDL, apoi în cel al PP-DD și la final de mandat în grupul parlamentar al UNPR. În 2016 a redevenit deputat, ca membru al PMP, partid din care face parte și astăzi.

Am lămurit-o, astfel, și cu independența politică a domnului Tomac: nu există.

Așadar, tehnocrat nu, independent nu. Ce este domnul Tomac?

În alte vremuri am fi spus că este un politician eșuat, care, după ce s-a desprins de sub aripa ocrotitoare a lui Traian Băsescu, a început să obțină din ce în ce mai puține voturi, așa că n-a reușit să-și ducă partidul în Parlamentul României, nici măcar aliat cu alte trei partide. Astăzi, însă, nu mai spunem nimic, fiindcă pare că ne-am obișnuit ca votul cetățenilor României să fie nu ignorat, ci de-a dreptul batjocorit. Un om pe care nu l-a votat nimeni ajunge, iată, în poziția de premier desemnat. Până la a ajunge premier mai e ceva. Dacă va ajunge vreodată.

Recapitulăm, iar: tehnocrat nu e, independent nu e, votat de români nu e domnul Tomac.

În schimb este un mincinos.

În emisiunea domnului Gâdea, Eugen Tomac a luat poziția victimei și a început să mintă. Asta s-a întâmplat cel puțin o dată, atunci când a venit vorba despre cetățeniile domniei sale.

Născut în satul Babele (Orezne) în 1981, Eugen Tomac a avut, la naștere, cetățenia Uniunii Sovietice, Babele aflându-se, atunci, pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Ucraineană. Atunci când RSS Ucraineană a devenit independentă, în 1991, Eugen Tomac a devenit, și el, cetățean ucrainean.

În spațiul online au circulat câteva întrebări legate de cronologia obținerii cetățeniilor de către domnul Tomac. Sunt unul dintre cei care a pus aceste întrebări. Am aflat de la domnul Tomac, ce avea ochii în lacrimi când spunea asta, că ar fi vorba despre propaganda rusească, cea care îl chinuie fără motiv. Că nu este vina domniei sale că s-a născut în URSS, că așa erau vremurile etc.

Nu i-a făcut nimeni o vină din locul și anul nașterii și nici nu l-a acuzat nimeni de nimic. Eu, unul, cel puțin, nu am făcut asta. Aș fi vrut doar să știu în ce an a renunțat domnul Tomac la cetățenia ucraineană. O întrebare legitimă, nicicum o presiune a vreunui aparat de propagandă.

În anul 2000 Eugen Tomac, aflat deja de doi ani în România, la studii, a obținut cetățenia română. În mod normal, în același an ar fi rămas fără cetățenia ucraineană, pentru că, în acea perioadă, Ucraina nu permitea dubla cetățenie.

Domnul Tomac, însă, nu a indicat anul 2000 drept anul în care a renunțat la cetățenia ucraineană. Domnia sa a spus că a renunțat la această cetățenie atunci când a vrut să obțină cetățenia Republicii Moldova. Cetățenie pe care a obținut-o, conform surselor publice disponibile, ceva mai târziu decât pe cea românească. Aparent, acest lucru s-ar fi întâmplat în 2004 sau 2005. În lipsa unui răspuns clar al domnului Tomac, nu știm exact când.

Dar nu aici este minciuna. Nu e un capăt de țară dacă domnul Tomac a renunțat într-adevăr la cetățenia ucraineană sau dacă i-a retras-o statul ucrainean. Important ar fi să nu o dețină în acest moment, atât.

Unde a mințit, însă, domnul Tomac, flagrant? Acolo unde și-a romanțat istoria personală și a încercat să ne impresioneze cu patriotismul de care dădea dovadă încă din fragedă pruncie:

„Mi-am adus aminte de clipele în care plecam desculț spre frontieră și priveam cu ură sârma ghimpată care ne despărțea. Mi se părea o nedreptate. Este un moment care te marchează și e strâns legat de copilărie. Evident că lucrurile au evoluat.”

Această declarație a domnului Tomac, ce s-a vrut înduioșătoare, este o minciună cap-coadă.

În primul rând, satul în care s-a născut domnul Tomac, Babele, un sat locuit majoritar de etnici români, nu se afla suficient de aproape de vreo graniță. În linie dreaptă, peste câmpuri, bălți și alte locuri ostile, cea mai mică distanță dintre Babele și granița cu România este de 11,8 km.

Vorbim de granița de pe Dunăre, actuala graniță dintre România și Ucraina, în apropiere de Ismail.

Distanța dintre Babele și granița dintre Ucraina și Moldova este, tot în linie dreaptă, peste lacul Ialpug, de 16,5 km. Este greu de crezut că micuțul Eugen parcurgea desculț aceste distanțe pentru a se holba hohotind de plâns și clocotind de ură la garduri de sârmă ghimpată.

Cu atât mai mult cu cât între RSS Ucraineană și RS România, RSS Ucraineană și România sau Ucraina și România nu a existat niciodată gard de sârmă ghimpată pe granița naturală de pe Dunăre. Nici între RSS Ucraineană și RSS Moldovenească nu a existat gard de sârmă ghimpată la care să ajungă micuțul Tomac desculț, pentru a-și manifesta patriotismul.

Poate părea o minciună nevinovată, o metaforă, dar nu este. Este doar o minciună și atât.

Era aceasta o minciună necesară? Absolut nu. Erau lacrimile false ale domnului Tomac necesare, când ne spunea această minciună? Absolut nu.

Și, atunci, de ce a mințit? Ca să ne impresioneze? Să ne facă să uităm că nu e nici tehnocrat, nici independent și nici votat de români? Proastă strategie.

Dar măcar am aflat ceva esențial din interviul de la A3: premierul desemnat este un mincinos ușor de prins cu minciuna.

Ne folosește această informație la ceva? Nu știu, tind să cred că nu. În definitiv, trebuia să aibă și domnul Tomac o calitate, iar în politica românească a minți cu lacrimi în ochi nu este, în niciun caz, un defect, ci mai degrabă o cutumă.

AUTORUL RECOMANDĂ:

• De ce-am votat, de ce am mai vota?
• Drobul de sare s-a prăbușit pe un bloc din Galați
• Nicușor Dan a demis-o pe Oana Țoiu printr-o moțiune scumpă
• S-aprindem lumina în cămara cu ONG-uri