Un dâmb și un tâmp: cum s-a înecat operațiunea de PR a lui Miruță într-o baltă de ridicol, adâncă de 8 centimetri

Nu există obstacol care să stea în calea afirmării plenare a lui Radu Dinel Miruță. Fluviu, stâncă, munte, ocean, nu contează. Dacă-și pune în minte, Miruță spulberă tot dintr-o singură suflare.

Săptămâna trecută, Dinel și-a dedicat-o trântei cu stânca Pârjoaia. A apucat-o bărbătește de umeri și șolduri, a aruncat-o în aer și apoi a prăbușit-o în adâncuri. Centrala nucleară de la Cernavodă era salvată.

După reușita operațiunilor speciale „Pârjoaia” și „Cele patru barje submerse”, nu doar că nu mai exista niciun pericol de a se închide Reactorul 2 al centralei, dar mai era puțin și ni se anunța că în câteva zile se va redeschide și Reactorul 1, iar în două-trei săptămâni chiar și Reactoarele 3, 4 și 5.

ACTUALITATE Detaliul neștiut despre Alice, amanta generalului Dorin Ioniță. Cui îi aparținea, de fapt, apartamentul în care locuia

23:35

VIDEO Tragedie în Munții Fărăgaș. Un turist polonez a murit după ce a căzut de la 160 de metri

23:17

Cum adică nu există Reactoarele 3, 4 și 5? Le-au construit Miruță și cu Bolojan în weekend și le-au alimentat cu uraniu extras din rămășițele Pârjoaiei. Nu așteptau decât să vină televiziunile din întreaga lume ca să apese festiv pe buton și să aprindă lumina.

Din păcate, sărbătoarea victoriei s-a amânat pentru o dată ce urmează a fi comunicată ulterior. În calea fericirii noastre s-a pus un dâmb. Dacă vă puteți imagina așa ceva: un nenorocit de dâmb a luat la mișto o întreagă cohortă de aplaudaci și conturi dubioase ce deja se grăbiseră să îi ridice statuie vrednicului ministru demis care, iată, a salvat România de la blackout.

Au oamenii ăștia un stil de a contorsiona informațiile de zici că și-au făcut ucenicia cu toți monștrii mai mult sau mai puțin sacri ai propagandei mondiale, de la Goebbels la Dominic Cummings, cu escală obligatorie pe la raportorii succeselor fulminante ale agriculturii de pe vremea lui Ceaușescu.

Pentru că previziunea de scădere a nivelului Dunării cu 4 centimetri în apropiere de Cernavodă nu s-a adeverit și pentru că, pentru câteva ore, nivelul apei ar fi crescut cu 4 centimetri, triumfalistul cabinet Bolojan, prin toate vuvuzelele sale, a urlat că eroii țării au crescut Dunărea cu 8 centimetri, iar Reactorul 2 de la Cernavodă va mai funcționa fără probleme cel puțin 9 zile.

După care, în mai puțin de 24 de ore, ni s-a spus că Reactorul 2 trebuie închis. Nu mai este apă.

Păi ce-ați făcut, domnule Miruță, cu ăia opt centimetri? Cum au dispărut ei peste noapte? Cine i-a furat? De ce n-ați ținut aprinsă lumina, ca să ne păziți centimetrii?

De unde a mai apărut și dâmbul ăla? Mai mult ca sigur l-au plantat acolo dușmanii reformelor. A fost suficient să dispăreți puțin de pe malul Dunării ca să faceți turul victoriei prin toate studiourile de televiziune disponibile și inamicul a și profitat și v-a trântit un dâmb în calea afirmării plenare.

Sabotorii, „dujmanii”, retrograzii, putiniștii, filorușii v-au băgat dâmbul în cadru, ca să vă strice bunătate de PR.

De fapt, deși sunt pline știrile cu imagini ale epavelor și ruinelor care se întrezăresc pe fundul Dunării după scăderea catastrofală a nivelului apei, altceva ar trebui să ne sară în ochi din ceea ce a adunat fluviul pe partea sa românească: ruina unei țări, epava tristă a României.

Un reactor nuclear este o lucrare inginerească de extremă precizie. Pentru ca așa ceva să funcționeze a fost nevoie de eforturile a mii de minți strălucitoare, de nenumărați ani investiți în cercetare, de planuri minuțioase și de milioane de piese mai mari sau mai mici care se potrivesc în locul lor cu precizie de microni.

Un reactor nuclear nu este o Dacia 1300, ca să poată interveni Dinel cu o sârmă, o barjă și 130 de kile de explozibil și să declare zâmbitor că asta e, s-a rezolvat, merge și așa. Un reactor nuclear nu poate alimenta o economie dacă-i înfigi o lavalieră în piept și-i faci niște poze semi-artistice.

Pe de altă parte, nici aluviunile aduse de Dunăre nu colmatează calea și nu construiesc dâmburi peste noapte. Faptul că Dunărea Veche preia mai puțină apă decât brațul Bala nu este un act de sabotaj petrecut în ultima săptămână. Lipsa apei necesare pentru răcirea celor două reactoare de la Cernavodă este, în realitate, rodul indolenței, al incompetenței și nepăsării.

Ne scobim astăzi după câteva milioane de lei ca să dragăm de urgență Dunărea, s-o adâncim puțin ca să repornim centrala. Dar am fi putut evita toate astea dacă mai mulți oameni și-ar fi făcut treaba la timp.

Trei elemente sunt absolut indispensabile pentru funcționarea reactoarelor nucleare de la Cernavodă: uraniu (în cazul tehnologiei CANDU uraniu natural, neîmbogățit), apă grea (D₂O) și apă (H₂O).

În absența oricăruia dintre aceste elemente, reactoarele de la Cernavodă nu funcționează deloc. De aceea, cei responsabili de funcționarea centralei trebuie să se asigure că au mereu la dispoziție toate aceste elemente, în cantități mai mult decât suficiente. Iar dacă în cazul uraniului și al apei grele nu există probleme de aprovizionare sau stocuri, la fel ar trebui să se întâmple și cu banala apă.

Este în primul rând responsabilitatea celor care operează centrala să se asigure că, orice s-ar întâmpla, nu le va lipsi apa. Era de datoria celor care conduc centrala nucleară de la Cernavodă și a celor care conduc Nuclearelectrica să urmărească tot ceea ce se întâmplă cu Dunărea, astfel încât să nu existe nici măcar o secundă pericolul lipsei apei necesare pentru răcirea reactoarelor.

Dacă Dunărea trebuie dragată, cei care ar fi urmărit ca acest lucru să se întâmple la timp erau anterior amintiții. Ca să nu mai spunem că, la ce profit face anual Nuclearelectrica vânzând energia produsă la Cernavodă, ar fi putut să aibă de multă vreme propria dragă care să netezească drumul Dunării spre cele două reactoare de fiecare dată când e nevoie.

Nu e nevoie nici de Miruță, nici de Buzoianu, nici de Bolojan sau de Bușoi pentru a salva reactoarele de la Cernavodă. Sunt mulți oameni foarte bine plătiți pentru ca aceste reactoare să nici nu aibă nevoie să fie salvate, să funcționeze fără incidente timp de 11 luni pe an, iar timp de o lună să treacă prin operațiunile obligatorii de verificare și întreținere.

Asta vedem azi pe fundul plin de mâl al Dunării: ruinele unei țări, epava unui stat în care toată lumea a uitat sau n-a mai vrut să-și facă treaba, lăsându-se în seama unor clowni penibili.

Puneți, oameni buni, osul la treabă și faceți-vă treaba, fiecare în domeniul lui. Nu are cine altcineva să ne salveze decât noi înșine. Poate după acest nou episod ridicol vă este puțin mai clar cât de ușor vă lăsați păcăliți și cât de ușor ajungeți să credeți că papagalii ar putea învăța să facă și altceva decât fac papagalii de obicei: să arate absolut decorativ și să cârâie fără rost cât e ziulica de lungă.

Oricum, data viitoare când veți mai fi chemați să votați, să nu uitați ziua aia în care unul ca Miruță a vrut să vrăjească o țară întreagă cu doar 8 centimetri, dintre care 4 reali, iar restul băgați din Photoshop.