Prima pagină » Opinii » Absența unui om

Absența unui om

Ștefan Popescu
Absența unui om

Un stat se definește nu doar prin ceea ce face, ci și prin ceea ce arată. Ceremoniile militare, precum Ziua Marinei Române, sunt momente în care statul român transmite mesaje atât aliaților, cât și adversarilor, momente în care afișează o imagine despre voința, prioritățile și coerența sa.

Sondaj Gândul


Credeți că redeschiderea centralelor pe cărbune este soluția pentru a depăși criza energetică?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Din acest punct de vedere, Ziua Marinei Române, sărbătorită la 15 august, nu este doar o celebrare a tradiției marinarilor, ci și o reafirmare a poziției României într-un spațiu geografic pe care caută să îl mențină în atenția aliaților din NATO.

Tocmai de aceea, absența președintelui României de la ceremonia Zilei Marinei este neobișnuită într-un moment în care statul transmite mesaje despre securitate, armată și apartenență strategică. Este vorba despre semnalul transmis militarilor, aliaților și societății.

În momente de tensiune, așa cum sunt cele de la Marea Neagră și Dunărea de Jos, de contestare a achiziționării portului Giurgiulești (a se vedea interviul oficialului din MAE rus), liderii unui stat, și mai ales comandantul suprem al armatei, nu participă numai la evenimente protocolare; ei ocupă simbolic un loc în arhitectura de securitate a statului. Din păcate, președintele României ignoră toate aceste aspecte. Pentru a doua oară!

Da, atașamentul față de tradiții prin participarea la serviciul religios într-o mănăstire este important și nu trebuie minimizat, dar cred că președintele putea „acoperi” ambele evenimente. Nu numai că putea, era de datoria domniei sale.

Statul român, cetățenii români care privesc cu îngrijorare efectele războiului din Ucraina, mediul economic care suportă, de asemenea, efectele războaielor de la și din apropierea Mării Negre (perturbarea importurilor de țiței din Kazahstan, creșterea costurilor pentru proiectele din Marea Neagră, presiunea fluxurilor logistice ucrainene asupra agricultorilor români, care nu va întârzia să se manifeste), militarii din Forțele Navale Române, militarii din structurile cu atribuții în asigurarea securității apelor României nu meritau o asemenea absență.

După începerea războiului de pe teritoriul Ucrainei, apele românești de la Dunărea de Jos și din Marea Neagră au devenit una dintre principalele linii de contact dintre ordinea occidentală și lumea eurasiatică. Aici se întâlnesc interese militare, energetice și comerciale, iar fiecare gest politic capătă o valoare strategică.

În această ecuație, România nu este doar un stat riveran, ci avanpostul unei lumi în plină recompoziție.

În acest context dificil, plin de necunoscute, coerența mesajului strategic al celor care au roluri instituționale înalte devine o resursă de securitate.

Drumul statalității românești către „marea cea mare” și prezența sa la Dunăre au o memorie lungă, iar gesturile politice sunt înregistrate în aceeași istorie. Din acest punct de vedere, Ziua Marinei nu este doar despre trecutul eroilor marinari și despre tradițiile unei arme.

Este despre viitorul unei țări care ar trebui să înțeleagă că marea este una dintre principalele sale porți către lume. Iar într-o mare disputată, statele sunt judecate nu doar după navele pe care le au, ci și după hotărârea cu care își afirmă prezența. În geopolitică, absențele pot vorbi uneori la fel de tare ca prezențele.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Romgaz intră direct în casele românilor. Noul pas făcut de gigantul de stat
Digi24
Încă un mare stat ar putea lua în calcul o apropiere de Uniunea Europeană
Cancan.ro
Generalul Dorin Ioniță, desființat de verișoara amantei Alice: 'A dat de un narcisist. I-a distrus tot!'
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Adevarul
„Apocalipsa britanică”, explicată de un politolog român de la Londra: „Sunt zone de o sărăcie lucie”
Mediafax
Clasă în limba română, închisă după doar patru zile. Ce va face Guvernul
Click
Ce mănâncă Gina Pistol într-o zi? „Vreau să îmbătrânesc frumos și sănătos”. Cât a ajuns să cântărească soția lui Smiley?
Digi24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Cancan.ro
Apelul misterios care poate RĂSTURNA ANCHETA morții generalului Dorin Ioniță! De ce și-a schimbat traseul și ce i s-a găsit în buzunar
Ce se întâmplă doctore
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Descopera.ro
Acum 4.000 de ani, oamenii au târât pietre uriașe pe distanțe de zeci de kilometri pentru a crea un monument
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Spania
Copiii PRIMESC 100 DE EURO pentru ochelari de vedere! Programul a fost deja implementat de Ministerul Sănătății din Spania