A cedat Victor Ponta? Wall Street Journal a aflat ce i-a spus premierul român lui Barroso

A cedat Victor Ponta? Wall Street Journal a aflat ce i-a spus premierul român lui Barroso
Publicat: 18/09/2012, 17:08
Actualizat: 28/09/2018, 22:17

Premierul român Victor Ponta i-ar fi spus președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că este de acord ca șeful statului Traian Băsescu să reprezinte România la următorul summit UE de la Bruxelles, potrivit unei surse europene, relatează Wall Street Journal, în ediția electronică.

Există puține semne că lupta dintre președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta s-a domolit, existând temeri că tensiunile vor escalada în apropierea alegerilor parlamentare din decembrie.

Totuși, la Bruxelles, cei doi încearcă să demonstreze că au trecut peste această etapă, cel mai concret semn fiind un acord privind reprezentarea țării la summitul șefilor de stat și de guvern de luna viitoare.

Potrivit unui oficial de rang înalt de la Bruxelles, Ponta i-a spus președintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, în timpul unei întâlniri la Bruxelles, luni, că acceptă ca Băsescu să participe la summit. Un oficial apropiat Guvernului român a confirmat această informație.

În țară însă, cei doi oameni politici continuă să se atace reciproc în presă. Băsescu a sugerat recent că persoanele care au organizat suspendarea sa – pe care a numit-o „o lovitură de stat eșuată” – ar trebui să răspundă „în fața instituțiilor statului”.

Iar în timp ce Ponta discuta cu Barroso la Bruxelles, persoane apropiate lui au continuat atacurile împotriva „abordării extraordinar de părtinitoare” a Bruxelles-ului în timpul crizei politice.

„Domnul Ponta nu vrea să creeze niciun conflict cu președintele”, a declarat oficialul român. „Totuși, este absolut evident dintr-o perspectivă europeană că persoana care ar trebui să meargă la Consiliul European este premierul. Este vorba despre probleme economice. Președintele nu are nicio competență în această privință”, a adăugat acesta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Un produs foarte căutat s-a ieftinit. Mulți români l-au cumpărat deja
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului