ACTA – Tratatul care a DIVIZAT lumea. Ce a semnat România? Varujan Pambuccian: „Ideea Poliției pe Internet este periculoasă”

Redactor:
Cristian Andrei
Ce trebuie să știi dacă deschizi de acum încolo calculatorul

Semnarea în secret la Tokyo de către România a Tratatului Comercial pentru combaterea Contrafacerilor (ACTA) ridică mari semne de întrebare asupra modului în care s-a negociat acest document și ce repercusiuni va avea el asupra utilizatorilor de Internet dacă va fi adoptat de Parlamentul European.

„Nu am datele să mă pot pronunța în acest moment cu privire la întrebarea dumneavoastră, nu am o asemenea informație”, a fost declarația-surpriză a premierului după ce România a semnat pe 26 ianuarie la Tokyo, alături de alte 21 de state europene, documentul ACTA.

În fapt, afirmația lui Emil Boc dezvăluie mecanismele prin care s-a ajuns la semnarea acestui Tratat global. Comisia Europeană a fost cea care a purtat negocierile pentru acest acord, fără ca în țările semnatare să existe o dezbatere publică asupra documentului final. În afară de statele din zona europeană și-au mai pus semnătura pe Tratat SUA, Australia, Canada, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore și Coreea de Sud. De remarcat că printre țările care NU au semnat Acordul se numără Rusia, China, țările africane și cele din America Latină.

Documentul urmează să ajungă în luna mai în Parlamentul European unde va fi supus votului. În afara grupului popularilor europeni, din care face parte și PDL, celelalte grupuri parlamentare și-au exprimat reticiența în a vota acest tratat.

Principalul semn de întrebare asupra ACTA este reprezentat de cât de mult protejează acest tratat drepturile de proprietate intelectuală în raport cu imixtiunea pe care o presupune în viața privată a utilizatorilor de internet.

Lipsa de transparență în negocierea acordului l-a determinat pe raportorul Parlamentului European al Acordului Internațional pentru Combaterea Contrafacerilor (ACTA), Kader Arif, să-și dea demisia din această funcție.

„Condamn întregul proces care a condus la semnarea acestui acord, și anume lipsa consultării societății civile, lipsa transparenței încă de la începutul negocierilor, întârzieri repetate ale semnării textului fără nicio explicație, respingerea recomandărilor Parlamentului așa cum au fost formulate într-o serie de rezoluții”, scrie Arif, motivându-și demisia.

Renate Weber, europarlamentar PNL: „Mă îndoiesc că guvernanții au știut ce semnează”

Europarlamentarul PNL, Renate Weber, a declarat pentru gândul că negocierile pentru ACTA au fost ținute în secret și că se îndoiește că „guvernanții români au știut ce semnează”

„Fiecare guvern, în fiecare țară trebuiau să aibă loc dezbateri publice pentru că prevederile din ACTA sunt foarte importante. Nimeni nu sprijină contrafacerea sau pirateria. Internetul și pirateria pe Internet sunt doar o parte a acestui tratat”, a afirmat Weber.

Europarlamentarul PNL a precizat că tratatul urmează să ajungă în Parlamentul European în câteva luni și va fi supus votului plenului pentru a intra în vigoare.

Ea a spus că se opune ca, în numele luptei împotriva pirateriei, să se treacă în extrema cealaltă prin impunerea cenzurii pentru un număr uriaș de utilizatori.

„Dacă vă uitați la țările care au semnat tratatul, veți vedea că nu sunt neapărat țările care contrafac produse sau piratează. Marii beneficiari ai contrafacerii și ai pirateriei, de la China la Rusia, la Africa și toată America Latină lipsesc din tratat, ei nu au semnat tratatul. De ce cer eu mai mult de la cetățenii europeni decât cer de la restul lumii?!”, a atras atenția liberala.

Renate Weber a spus că prevederea prin care providerii de Internet au obligația să vadă ce fac utilizatorii reprezintă o intruziune în viața privată.

„Sunt o persoană care apără dreptul de proprietate intelectuală, dar trebuie să vedem între ce limite apărăm, nu trebuie să vorbim de două lumi diferite una cu obligații, iar alta una face ce vrea ea”, a subliniat europarlamentarul PNL.

Potrivit acesteia, în Parlamentul European nu se mai pot depune amendamente, eurodeputații trebuind să decidă dacă resping sau aprobă acest document.

Varujan Pambuccian: „Mi-e teamă că seamănă cu chestia aia cu lupta împotriva terorismului”

Rezerve în privința ACTA are și liderul grupului minorităților naționale din Parlament, Varujan Pambuccian.

„Este o foarte mare greșeală, pe partea de Internet. Sigur că pirateria și contrafacerile trebuie eliminate cât se poate de mult. Dacă observați, țările în care se face cea mai mare contrafacere nu sunt cuprinse în acest Tratat, și mă refer la China. Ideea de a introduce o a doua, a treia poliție în Internet mi se pare extrem de periculoasă. Nu mai are legătură cu obiectivul documentului, ci cu diminuarea masivă a libertății în Internet, ceea ce nu este în ordine deloc”, a declarat pentru gândul deputatul.

Pambuccian susține că a stat de vorbă cu ministrul Comunicațiilor, Valerian Vreme, care nu este nici el de acord cu reglementările privind Internetul.

„Guvernul nu avea cum să pună subiectul în dezbatare publică, atât timp cât Comisia Europeană nu l-a pus în dezbatere publică. Este o porcărie de diminuare a suveranității statului. Nu suntem stat federal. Comisarii europeni pentru cine reprezintă?!”, susține Pambuccian.

Deputatul, membru în Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor, a declarat că în România există o lege antipiraterie și o lege malware.

„Noi nu avem nevoie nebunii în plus, iar pentru antipiraterie există și legislație. Mi-e teamă că seamănă cu chestia aia cu lupta împotriva terorismului. Dacă știm că un grup de hoți locuiește într-un apartament asta ne dă dreptul să percheziționăm toate apartamentele?”, este raționamentul prezentat de Pambuccian pentru respingerea ACTA.

Ponta: Nu am spus că nu vom aplica sau ratifica ACTA, dar trebuie o dezbatere publică

Președintele PSD Victor Ponta a atras atenția asupra faptului că țări precum Germania sau Olanda nu au semnat Tratatul.

„România, dacă este o țară europeană, are obligația, înainte de a-și asuma prin Guvern adoptarea acestui acord, să îl prezinte. Eu îmi doresc ca cei care semnează în numele României să prezinte ceva ce li se va aplica. Nici măcar nu s-a anunțat că se va semna acest acord. Nici măcar primul-ministru nu știa ce a semnat România”, a declarat pentru gândul Victor Ponta.

El a adăugat că astfel de acorduri nu pot fi semnate decât după consultarea cetățenilor, pentru ca aceștia să nu rămână cu impresia că sub un anumit pretext lise accesează datele cu caracter personal și lucrurile care țin de viața privată.

„Un principiu corect cum este protecția drepturilor de autor poate duce la încălcare altor principii la fel de corecte cum ar protecția datelor personale și intruziunea în viața privată. Întotdeauna trebuie să păstrezi un echilibru, dar trebuie să știi despre ce e vorba. Guvernul și ministrul de resort nu știu despre ce este vorba și nu au consultat populația. Trebuie să existe un echilibru între protejarea unui drept și apărarea unor drepturi la fel de legitime cum ar fi securitatea datelor cu caracter personal și la viața privată”, a afirmat liderul PSD.

El a precizat că, dacă va ajunge la guvernare, va suspenda ACTA până nu există o dezbatere publică.

„Nu am spus că nu vom aplica sau ratifica ACTA, ci termenul folosit de mine este un termen special pe care l-am ales să transmit că nu se aplică acest acord în România până nu există o dezbatere publică și până când nu își spune toată lumea părerea. De aceea am folosit termenul de suspendare, și nu de retragere a României din acest acord sau de neaplicare”, a subliniat Victor Ponta.

Reacții antiACTA

În timp ce în Polonia s-a ajuns la manifestații de stradă anti-ACTA, în România grupul Anonymous a postat câteva mesaje pe youtube.

„Salutări, cetățeni ai României, noi suntem Anonymous! În timp ce protestele voastre pierd din intensitate din cauza vremii nefavorabile și politicienii voștri își continuă circul pe ecranele televizoarelor, Parlamentul European a semnat ACTA, care impune o dictatură pe Internet: fiecare aspect al vieții activității voastre pe Internet va fi monitorizat. Ar trebui să știți că dincolo de jocuri video, filme și divertisment în general, există lucruri importante care îi aduc pe oameni împreună: comunicarea. Dreptul de a furniza și primi informație este luat odată ce ACTA a fost semnat”, se arată în mesajul hackerilor.

Argumentele împotriva Tratatului

Pe site-ul www.accessnow.org au fost postate argumentele împotriva ACTA.

– ACTA îi forțează pe furnizorii de Internet să desfășoare activități de supraveghere la nivelul rețelelor proprii și să pună la dispoziția deținătorilor drepturilor de proprietate intelectuală datele personale ale presupușilor făptuitori.

– ACTA riscă să aibă implicații grave generate de faptul că nu reușește să stabilească un echilibru între protecția drepturilor de proprietate intelectuală și apărarea drepturilor fundamentale ale societății, ca întreg, cum ar fi libertatea de exprimare, liberul acces la informație și cultură și viață privată.

– Parlamentul European a subliniat deja, în cadrul unui studiu asupra Acordului, aspectele problematice ale acestuia, inclusiv cele de natură juridică, menționând că este „dificil de stabilit care sunt avantajele semnificative pe care ACTA le oferă cetățenilor UE în plus față de cadrul internațional existent.”

– ACTA își propune să creeze o nouă instituție, „Comisia ACTA”, fără să definească însă obligațiile sau garanțiile necesare pentru ca acest organism sa funcționeze într-o manieră deschisă, transparentă și inclusivă, care să permită exercitarea unui control public asupra acțiunilor sale.

Surpriză totală la CFR Cluj. Noul antrenor debutează chiar astăzi pe banca ardelenilor în Europa...
Marius Rădoi a murit azi-noapte! Ştirea care cutremură România
FOTO. Andreea Marin, imagini de când era `vânată` de Playboy! Așa nu și-o mai aduce...
FOTO. Ea este considerată una dintre cele mai frumoase fiice de fotbaliști din lume! Cum...
Condamnat pentru proxenetism, candidat la alegerile parlamentare. Lua fete de la discoteca din sat
Descoperire spectaculoasă: Mii de desene care înfăţişează uriaşele animale ale epocii glaciare au fost găsite...
Scandalul consilierei decorate. Mesajul unui militar împușcat în misiune. „Noi nu am primit niciun telefon...
Marius Rădoi a murit azi-noapte! Ştirea care cutremură România
EXCLUSIV Redactia.ro! Vedeta a mărturisit că s-a împăcat cu fostul soț, tatăl copilului ei: Am...
REGINA care nu se putea abţine să FACĂ sex. După ce PRINDEA un bărbat...
GE-NI-AL! Așa poți să primești o pensie de 3.000 de lei lunar. Trebuie să urmezi...
Vine DEZASTRUL. După pandemie vom avea o 'maladie' și mai cruntă. Este ORIBIL
Mesaje de Sfântul Nicolae 2020. Urări și SMS-uri inedite pentru cei care poartă acest nume....
Actrița din Juno și Inception a devenit el. Cum arată după ce a dezvăluit că...
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
SFÂRŞITUL BENZINEI: Noul combustibil în care chinezii investesc MILIARDE şi care ar putea duce la...
Motivele reale pentru care divorțează Analia Selis. Vedeta spune tot!
×
Inchide